2006 este anul in care romanii au descoperit in masa litoralul bulgaresc al Marii Negre. O demonstreaza cifrele statistice, relatarile presei si televiziunilor romanesti, dar si observatiile empirice legate de subiectele de discutie ale verii in cercurile de prieteni.
Curios din calea afara sa validez la fata locului un fenomen care imi devenise evident inca din vara trecuta, am fost la inceputul lunii iunie, pentru un week-end prelungit, la Balcic. Nu voi impartasi aici impresii de calatorie si nici nu vreau sa peripatetizez pe marginea falimentului iminent al litoralului romanesc. In cele citeva zile in care am haladluit in voie pe coasta nordica a Bulgariei martime am incercat sa inteleg lucid, la rece de ce la ei se poate iar la noi nu.
Lasind la o parte avantajul geografic al unei pozitionari mai spre sud decit litoralul romanesc, cred ca bulgarii au inteles inaintea noastra trei principii fundamentale ale succesului in turism.
In primul rind, faptul ca turismul, desi putina lume o spune, este prin definitie un business de infrastructura. In timp ce la noi continuam sa auzim chiar si dinspre cele mai inalte sfere guvernamentale aiureli despre potentialul turistic al cutarei zone -insa fara apa curenta si cu wc in curte- bulgarii s-au asezat migalos pe treaba si au investit masiv in infrastructura: autostrazi, drumuri secundare, canalizari, plaje, diguri de protectie, parcari, trotuare decente si promenade pe malul marii deschise exclusiv circulatiei pietonale. Trebuie sa ne trezim si noi odata din amagirea ca, pentru un peisaj mirific, turistul modern e dispus sa renunte la confort. Sa ne fie clar: nimeni nu e dispus sa faca acest compromis, cu mica exceptie a amatorilor de turism extrem, dar acestia nu pot fi o nisa profitabila pentru Romania.
In al doilea rind, bulgarii au inteles rapid ca succesul in turism sa masoara prin repetabilitatea rezervarii: pentru a te pozitiona ca destinatie turistica importanta, turistul de anul acesta trebuie sa te recomande prietenilor sai, si el insusi sa revina la tine peste doi-trei ani. Turismul modern nu mai lasa loc de dat tunuri; ca hotelier sau ca proprietar de restaurant faci avere sictirit si dind tunuri numai intr-o structura economica in care consumatorul nu are optiuni -asa cum era cazul in perioada comunista si chiar citiva ani buni dupa revolutie. Astazi turistul mediu roman are nenumarate optiuni de vreme ce pretul serviciilor in bazinul mediteraneean scade continuu iar costurile de transport sint in anumite cazui de-a dreptul ridicole.
In sfirsit, bulgarii ne-au luat fata si pentru ca au inteles la timp rolul decisiv al promovarii turistice; intr-o lume superficiala, grabita, dominata de mesajul mediatic vulgarizat la extrem, ca sa iesi in evidenta trebuie sa-ti creezi notorietate. Nu conteaza ca iesi in fata cu salata, cu dansuri populare, cu cetati grecesti sau cu palatul Reginei Maria; turistul sufocat de mii de oferte trebuie sa te asocieze mental cu ceva pe care sa se simta atras sa-l incerce. Daca l-ai agatat prima data si daca ai creat premisele calitative ale repetitivitatii consumului, este imposibil sa nu ai succes in turism.
Din pacate, la noi lipsa unei politici turistice - de altfel o simpla aliniere la realitatea trista ca nu avem politici in nici un sector- este amplificata pe litoral de un sezon pacatos, de cel mult o luna si jumatate si de handicapul tot mai evident al nostru, al romanilor, al incapacitatii de a transforma ospitalitatea individuala in vocatie turistica de masa.
Politetea, buna cuviinta, placerea de a servi si bucuria de a-l vedea pe clientul tau multumit nu se invata de pe o zi pe alta. E nevoie de efortul concertat si indelungat al intregii societati romanesti pentru a putea spera sa devenim o destinatie turistica adevarata peste zece-douazeci de ani. Pina atunci, ultimii turisti de la Eforie sa nu uite sa stinga lumina la plecare.
