Dezbaterile aprinse despre legea darii in plata – precum si cele despre creditarea in franci elvetieni – trebuie puse intr-o perspectiva mai larga. Trebuie ca in atentia opiniei publice sa intre in primul rand intrebarile despre fundamentele pe care este proiectat sistemul monetar si bancar.
In Romania avem un sistem dominat de o institutie centrala de stat, Banca Nationala a Romaniei, care detine controlul discretionar asupra productiei de moneda si face, prin reglementarile dificile, ca sectorul bancar-financiar sa fie un cartel.
Moneda este mult prea importanta pentru buna functionare a unei economii ca sa fie lasata pe mana unei agentii de stat. De asemenea, economisirea si investirea sunt si ele mult prea importante pentru economie, ca sa fie afectate de felul in care functioneaza in prezent cartelul bancar. Masurile de reforma, aici mai mult decat in orice alt sector, trebuie sa mearga la esenta.
Pentru ca lucrurile sa intre intr-o normalitate, lumea trebuie sa inteleaga ca moneda este un bun ca oricare altul. Ar trebui sa putem schimba orice fel de bani pe orice fel de bunuri. In locul monedei gestionate central pe care o avem in prezent, ar trebui sa avem libertatea sa facem plati si sa fim platiti in orice moneda existenta, fie ca vorbim de lei, euro, dolari, franci, lire, yeni sau yuani. Mai mult, ar trebui ca producatorii particulari sa poata oferi monede private, asa cum sunt produse in prezent majoritatea bunurilor.
Citeste si:
Poate ca aceasta din urma afirmatie ar fi fost considerata utopica acum cativa ani, dar nu si in prezent, cand Bitcoin este deja o alternativa de plata serioasa, pe piata globala si in Romania.
Leul ar avea o sansa sa ramana moneda folosita preponderent in economia romaneasca doar daca ar indeplini dezideratele consumatorilor. Nimeni nu va alege sa fie platit intr-o moneda care se devalorizeaza mai rapid decat altele. Leul liber ar fi tinut de rigorile pietei cel putin la nivelul celor mai sanatoase monede nationale actuale. Multe bunuri, printre care si imobiliarele, sunt cotate si tranzactionate in euro pentru ca moneda euro este mai stabila. Inflatia, adica sporirea masei monetare, serveste doar statului si clientilor sai, care o creeaza si care beneficiaza de efecte de redistribuire in detrimentul celor cu venituri mai fixe. Din contra, majoritatea covarsitoare a populatiei este avantajata intr-un mediu deflationist, in care puterea de cumparare creste la un venit nominal constant.
Citeste si:
Haideti sa ne intrebam acum, care ar fi fost consecintele contractelor in franci elvetieni intr-un astfel de context concurential? Un leu tinut in frau de riscul de a fi abandonat de piata si de a disparea ar fi fost mai putin inflationist si ar fi avut un curs de schimb mai putin variabil fata de franc. Intr-adevar, daca oamenii ar fi avut o educatie financiara mai solida, nu s-ar fi indatorat intr-o alta moneda decat cea in care isi primesc veniturile. Dar tot acea educatie financiara i-ar fi facut sa ceara libertatea de a avea o moneda locala sanatoasa – supusa disciplinei pietei – si nu o moneda gestionata de un monopol.
In privinta celeilalte chestiuni controversate, darea in plata, este adevarat ca o lege care sa impuna un anumit tip de relatii contractuale e departe de a fi un deziderat pe o piata a proprietatii private. Se poate obiecta ca cei care au incheiat contractele de credit, asa cum sunt ele acum, au facut-o de buna voie. Dar, daca tinem cont de faptul ca au avut de-a face cu un cartel bancar, putem intelege ca libertatea le-a fost ingradita. Daca oricine ar putea infiinta o banca asa cum poate infiinta o firma de IT, putem anticipa ca optiunile pentru creditare ar fi altele, fara a sti dinainte cum ar arata ele concret. Poate s-ar apropia mai mult de felul in care arata pe piata americana, unde darea in plata este o practica raspandita, sau poate ar fi altfel. Doar experienta unei piete libere ne poate revela detaliile concrete.
Citeste si:
In prezent, cartelul bancar practica rezerva fractionara: foloseste o buna parte din lichiditatile clientilor pentru a acorda credite care nu sunt bazate pe economisire reala, creand o iluzie de multipla disponibilitate a banilor si o falsa abundenta financiara pe care investitorii o folosesc pentru a supralicita diverse active, cum ar fi, de exemplu, imobiliarele. Problema acestei practici este ca, mai devreme sau mai tarziu, optiunile divergente ale celor care au economisit mai putin intra in coliziune cu optiunile celor care au investit mai mult. Rezultatul este un macel financiar si economic din care putini ies nevatamati. Oricat ar incerca bancile sa o falsifice pentru propriul profit, realitatea se reafirma, iluzia se risipeste, bulele se sparg, iar preturile activelor revin de pe culmile boom-ului. Insa, asa cum arata lucrurile acum, bancile nu au de ce sa se opreasca din aceasta activitate iresponsabila, pentru ca au promisiunea salvarii de la faliment de catre banca centrala, care se foloseste in crize de elasticitatea practic nelimitata a monedei discretionare.
Citeste si:
Iarasi, daca oamenii ar avea libertate si o educatie financiara mai solida, ar cere si ar alege banci care sa nu practice – asa cum o face intreg sistemul actual – rezervele fractionare. Ar intelege ca, pe de o parte, exista contul curent si serviciile de pastrare a lichiditatii, carora le pot fi asociate si servicii de gestiune sau plata, dar care nu presupun ca banca sa-si insuseasca pentru vreun moment banii clientilor. Si, pe de alta parte, exista contul de economisire si serviciile de intermediere a fondurilor economisite, pe care clientii nu le pastreaza pentru disponibilitatea imediata, ci le lasa bancii pana la un termen, pentru creditarea investitorilor. Daca nu s-ar face confuzie intre cele doua, ar fi imposibil ca bancile sa se infiltreze fraudulos intre economisire si investire si sa induca economiei miscarile ample de avant, care sunt urmate de prabusire, in timp ce ele extrag resurse prin redistribuirea inflationista.
Citeste si:
Legiferarea darii in plata ar fi, intr-adevar, o incalcare a ordinii proprietatii private, daca piata ar fi libera. Dar, in actualele conditii, cartelul bancar primeste o parte din ceea ce a sadit. Nu poate fi decat just ca cei care au umflat artificial pretul activelor sa isi asume acele active la preturile scazute. De asemenea, daca moneda nu ar fi gestionata de un planificator central, plafonarea datoriilor la cursuri de schimb istorice ar fi o ingerinta condamnabila. Dar, in actualele conditii, cartelul bancar nu sufera decat consecintele inflatiei facute de el insusi si de banca centrala.
Se poate chiar spune ca sistemul bancar scapa ieftin pentru ceea ce a facut si continua sa faca economiei. Tragedia pentru noi toti – inclusiv pentru banci, care au utilitatea lor pe o piata libera – este ca, daca sistemul nu se schimba din temelii, va continua sa produca inflatie si cicluri economice si, chiar daca se schimba prin legi paliative structura celor pagubiti, tot va plati cineva risipa socialismului monetar.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
