Luna trecuta, cand turcii au iesit sa se intalneasca cu prietenii si familiile lor intr-o frumoasa seara de vineri, au avut surprinderea sa vada tancuri pe principalele artere din Istanbul. Nimanui, si aici ma includ chiar si pe mine, nu i-a trecut prin minte ca poate fi vorba de o tentativa de lovitura de stat in acele prime ore de activitate militara. Cu toate ca unii dintre prietenii nostri din Europa refuza sa inteleaga dinamica Turciei moderne, nici un cetatean turc nu ar fi crezut ca este posibila o tentativa de lovitura de stat intr-o societate democratica vibranta. Dar, odata ce am aflat ca este vorba de o lovitura de stat pusa la cale de ofiterii de armata Gulenisti, am fost socati, ingroziti si am iesit in strada. Indiferent de afinitatea lor politica, oamenii au iesit in strada pentru a proteja democratia si libertatea.

De la bun inceput, lantul de comanda si marea majoritate a fortelor armate ale Turciei s-au ridicat impotriva insurectiei militare. Democratia turca a supravietuit, gratie sprijinului natiunii noastre, al mass-media, al partidelor politice, al fortelor de politie si al soldatilor dedicati statului laic si nu unui imam absolvent de scoala primara. Asa cum s-a vazut si in timpul manifestarilor care au avut loc weekendul trecut, poporul nostru si partidele de opozitie s-au unit impotriva acestei tentative de lovitura de stat esuata.

A trecut aproape o luna de la acest eveniment si aproape trei saptamani de cand guvernul a instaurat starea de urgenta. Asa cum am mentionat chiar din prima zi, declararea starii de urgenta nu a afectat cu nimic libertatile poporului nostru, viata noastra de zi cu zi si nici activitatea economica. Oamenii isi continua vacantele fericiti si se bucura de libertate linistiti.

Principalii actori cu implicari de natura economica, Guvernul, Banca Centrala, institutii independente, inclusiv Bursa de Valori si grupurile de interese de diferite culori politice, au reactionat ferm si rapid la tentativa de lovitura de stat. Prin urmare, economia Turciei a ramas puternica, rezistenta si a trecut peste aceasta provocare uriasa.

In momentul de fata toti indicatorii economici sunt stabili, iar liderii guvernamentali sunt in contact permanent cu agentiile si investitorii straini. Proiecte gigante, precum cel de-al treilea pod, canalul submarin si cel de-al treilea aeroport sunt in plina desfasuare.

In calitate de tara membra a G-20, economia Turciei este in prezent a 18-a cea mai mare economie din lume si a 8-a din Europa. In urmatorii zece ani, Turcia isi doreste sa se numere printre primele 10 cele mai mari economii din lume, sa detina 1,5% din comertul mondial, sa ajunga la o cifra de afaceri a exporturilor de 500 de miliarde si sa atinga o rata exporturi/ importuri de 80%. Indicatorii majori, precum cresterea economica, comertul exterior, investitiile straine si datoria publica continua sa fie la inaltime. Din 2002 pana in 2015, economia a crescut, in medie cu 4,7%.

In 2015 economia Turciei a crescut cu 4% si in primul trimestru din 2016 PIB-ul s-a inregistrat o crestere de 4,8%. Potrivit FMI, se asteapta ca economia Turciei sa creasca cu un procent de 3,8% in 2016 si 3,4% in 2017. Pentru a limita efectele adverse ale fluctuatiilor economiei globale si impactul negativ al acestora asupra exporturilor, Turcia desfasoara operatiuni inovative care sa faciliteze accesul pe diferite piete. In ultimii cinci ani, exporturile Turciei au avut ca destinatie mai mult de 90 de tari, inclusiv cele din America de Sud, Africa si Asia. Exporturile totale ale Turciei au crescut la 157 miliarde $ in 2014, atingand un record impresionant in istoria Republicii. In perioada cuprinsa intre 2002 si 2015 exporturile au crescut de 4 ori, de la 36 miliarde $ la 144 miliarde $, iar aproximativ 50% din exporturile turcesti merg catre UE.

Mai mult decat atat, in ultimii 10 ani, pentru a continua stimularea fluxul investitiilor straine directe (ISD), Turcia a modificat legislatia si a usurat procedurile birocratice. Conform Indicelui de Incredere acordat de compania de consultanta strategica A.T. Kearney, Turcia s-a aflat in 2015 pe pozitia 22 in lume ca cea mai atractiva destinatie pentru investitii straine directe.

Potrivit datelor publicate de Banca Centrala a Turciei, valoarea investitiilor straine in Turcia a ajuns la 16.8 miliarde $ in 2015, cu o rata de crestere de 32% fata de anul precedent. Cu o medie lunara de peste 1 miliard $ a ISD, Turcia a atins pe parcursul anului trecut, cea mai mare cifra din istorie de dupa criza financiara globala. In prezent, sunt aproximativ 40.000 de companii cu capital strain care activeaza in Turcia, iar suma totala a investitiilor straine este de peste 165 miliarde $.

Rata dintre deficitului bugetar si PIB in anul 2015 a fost de 1,2%, Turcia respectand astfel limita impusa la Maastricht de 3% si depasind cele 19 tari membre UE. Datoria publica raportata la PIB a fost de 32,9%, cu mult sub media UE de 85,2%.

In urma tentativei de lovitura de stat socul initial pe pietele de capital a fost moderat. CDS-urile premium, randamentele cursului de schimb valutar (Dolar American/Lira Turceasca) si obligatiunile au avut miscari ascendente in primele zile, impreuna cu un raspuns descendent primit de la Bursa de Valori. In continuare se iau masuri pentru atenuarea efectelor negative ale tentativei de puci. Banca Centrala a Turciei asigura lichiditatile bancilor, dar nu a simtit nevoia de a interveni pe piete pentru a face fata fluctuatiilor monetare. Sectorul bancar este in prezent puternic, cu rate constante de adecvare a capitalului si disciplina fiscala va continua cu siguranta.

De asemenea, tentativa de lovitura de stat nu va afecta in nici un fel schimburile comerciale bilaterale si nici relatiile economice dintre Turcia si Romania. Volumul schimburilor comerciale bilaterale, care a fost de doar 2 miliarde $ in 2003 a crescut la 7 miliarde $ pana la sfarsitul anului 2011, marcand o crestere de trei ori mai mare. In 2014, in ciuda impactului negativ al crizei financiare globale, volumul schimburilor comerciale bilaterale atingea o cifra 6,4 miliarde $.

Romania este o destinatie esentiala pentru antreprenori turci, iar investitiile turcesti in Romania sunt in crestere. Din 2003 si pana astazi nvestitiile directe turcesti in strainatate s-au ridicat la 34.4 miliarde $. In prezent, mai mult de 14.000 de companii turcesti sunt inregistrate in Romania, activand in diferite sectoare, de la servicii bancare, de productie, auto, aparate de uz casnic, constructii, materiale de constructii, textile, sanatate, transport, turism, agricultura si pana la industria alimentara. Investitiile turcesti in Romania au atins circa 6 miliarde de $ si vor continua sa creasca. Grupul Yildiz Entegre, unul dintre cei mai mari producatori la nivel mondial de placi din lemn, a efectuat recent o noua majorare de capital, de 20 de milioane de euro, catre filiala sa din Romania, potrivit datelor de la Oficiul Registrului Comertului din Romania. ETI, una dintre cele mai mari companii producatoare de bomboane din Turcia, va deschide in curand o fabrica la Craiova.

Pe de alta parte, un total de 44 de intreprinderi mici si mijlocii romanesti cu un capital de aproape 20 de milioane de $ sunt active in Turcia. Aceste companii continua sa isi desfasoare activitatea in Turcia, fara sa simta niciun efect negativ produs de tentativa de lovitura de stat si ne asteptam ca din ce in ce mai multi oameni de afaceri din Romania sa profite de economia dinamica a Turciei, piata interna mare, industria competitiva si de forta de munca calificata din Turcia. Ca semn al importantei Romaniei in relatiile noastre economice, E.S. Dl. Nihat Zeybekci, Ministrul Economiei al Turciei, viziteaza Romania saptamana aceasta pentru a informa reprezentantii guvernului si ai sectorului privat.

Economia Turciei este solida din punct de vedere al structurii si promitatoare prin potentialul sau de crestere. Sectorul economic isi pastreaza dinamismul si tara va continua sa fie o putere economica, in timp ce programul de reforme va continua sa stimuleze increderea investitorilor. Este adevarat, am trait un cutremur important, dar ne-am demonstrat inca o data capacitatea de adaptare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri