Motto: „Nu stiu daca ceea ce merit mi se intampla, dar ceea ce mi se-ntampla merit cu siguranta”.
Cu toate ca este un subiect delicat, realitatea locala ne impune sa ne aplecam putin asupra subiectului cu imprumutatul banilor. Cine nu s-a intalnit in viata de cel putin cateva ori cu situatii in care sa li se solicite bani „cu imprumut” ? In cate situatii si-au recuperat banii ? Cate prietenii si relatii de familie nu s-au stricat ? Cat au avut de castigat si cat au avut de pierdut cei care si-au imprumutat prietenii, rudele, colegii, vecinii ?
A cere bani cu imprumut de la „apropiati” este un obicei adanc inradacinat in cultura locala. Spre deosebire de alte meleaguri, unde nu este acceptabil social nici macar sa te duci la vecinul pentru o lingurita de zahar, prin partile noastre, a cere bani cu imprumut de la cunoscuti e la ordinea zilei.
Mai mult decat atat, de cele mai multe ori, asteptarea din partea solicitantilor, speranta ce nutreste in adancul lor, este aceea ca imprumutul sa nu aiba o data ferma de rambursare, ratele sa fie flexibile, dobanda sa fie zero si eventual banii nici sa nu mai fie ceruti inapoi. Sau daca nu vor fi rambursati, creditorul nici sa nu se supere. De ce ? „Pentru ca are”. „Pentru ca nu mai pot sa platesc”. „Pentru ca suntem rude/colegi/prieteni/vecini”. Pentru ca.
Aceasta filozofie maladiva, cauzata de o lipsa de minima cultura financiara si chiar si de simt al realitatii si „common sense” sta si la radacina dusmaniei pe care multi debitori o nutresc fata de banci, IFN-uri, camatari si alti imprumutatori.
Citeste si:
Este deci cazul sa fie reamintite cateva realitati.
O banca opereaza cu banii deponentilor care se asteapta sa primeasca o compensatie, cel putin o dobanda superioara inflatiei, pentru efortul lor de a renunta la un consum actual pentru un consum in viitor. Si doreste sa aiba garantia ca isi va recupera banii si respectiva compensatie. Imprumutatul in schimb, doreste sa beneficieze azi de ceea ce inca nu isi permite si sa plateasca maine, platind in mod normal un pret (dobanda) pentru aceasta. Carevasazica, in prima faza cei care au economisit fac un sacrificiu si imprumutatii au un beneficiu, in faza a doua rolurile inversandu-se. Total acceptabil. Este normal deci ca acesti creditori sa fie atat respectati, cat si recompensati. Cat ? Atat cat considera ei necesar si cat le permite piata/cererea. Ei nu sunt nici institutii de caritate, nici filantropi, nici banci si nici nu doresc sa fie transformati fara voia lor in asa ceva. Si este cel putin nepoliticos sa li se solicite aceasta, direct sau indirect. Indiferent de motive.
Citeste si:
Mai intervine uneori un aspect: daca creditorul doreste o dobanda mai semnificativa, cere o garantie mai consistenta sau un termen de rambursare mai scurt, pe loc i se lipeste o eticheta cu conotatia peiorativa aferenta – „camatarie. Nenorocitul...”. Absolut deloc nu se ia in considerare faptul ca cel care are resursa este la fel de liber sa nu dea, pe cat este de liber cel ce cere sa nu ia.
Imi amintesc de un banc povestit deunazi de un prieten: „Itic il roaga pe Strul care are o bacanie sa il imprumute cu niste bani. De ce ? Pentru ca Strul are bani si Itic are nevoie. Strul ii spune – Itic, vezi banca de vis-a-vis ? Eu am facut o intelegere cu ei: eu nu ma apuc sa imprumut bani oamenilor si ei nu se apuca sa vanda carnati. Daca cineva intra la ei si le cere carnati, banca ii trimite la mine. Deci nu pot sa imi incalc aceasta intelegere. Rog treci strada.” Poate fi o modalitate eleganta de a atentiona.
Citeste si:
O problematica suplimentara o reprezinta des-intalnita scandalizare a solicitantului in fata refuzului posibilului imprumutator de a imprumuta sau a conditiilor impuse de creditor sau a solicitarii de returnare. Des intalnite. Responsabilitate individuala - arareori.
Personal am experimentat toate situatiile posibile si concluzia e clara: „de dai n-ai, ia nu da sa vezi cum ai”. A imprumuta pe un cunoscut este o idee foarte proasta: in 90 % din cazuri pierzi banii sau relatia sau pe ambele. Daca nu dai, pierzi eventual doar relatia, presupunand ca ar fi aceasta o pierdere in contextul dat.
Pe scurt – in societatile pe care le consideram mai avansate ca civilizatie, banii personali sunt un subiect tabu, subiectul nu se abordeaza in discutii. Pe cand si in Romania ?
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
