Care sunt mai civilizati, romanii sau strainii?

Daca ai face un sondaj ad-hoc cu aceasta scurta intrebare, aproape pe oricine ai chestiona, fie el strain sau roman, nu ar avea nicio ezitare inainte de a raspunde: "Bineinteles ca ..., auzi, ce intrebare!"

www.georgebutunoiu.ro

Daca insisti si intrebi ce inseamna sa fii civilizat, s-ar putea ca pe unii sa-i pui intr-o mare incurcatura: cei care se vor incumeta sa raspunda ceva cat de cat coerent iti vor vorbi despre valori, despre atitudini, mentalitate, cultura, politete, altruism, responsabilitate, onestitate etc. etc.

Oricum, asta are mai putina importanta pentru ca ceea ce te intereseaza la cei din jurul tau e doar comportamentul. In afara de cei cativa oameni din cercul tau intim, pentru care ai acces la mai multe informatii decat cele culese prin simpla observare, pentru toti ceilalti nici nu prea ai avea cum sa afli mai mult, si nici nu ar fi de vreun folos decat, poate, pentru cativa filosofi si psihologi.

Prin urmare, cand spui "a fi civilizat" te gandesti, de fapt, la "a avea un comportament civilizat", si nu prea iti pasa daca acest comportament e dictat de niste valori sau convingeri profunde sau doar de simpla frica de consecintele facutului altfel. Cand compari purtarea romanilor in Romania cu cea a strainilor in tarile lor, diferentele sunt enorme.

Daca incepi sa faci diverse combinatii: romani in strainatate cu straini in Romania, sau strainii in strainatate cu strainii in Romania, vei vedea ca rezultatele incep sa se schimbe semnificativ, ceea ce arata ca, de fapt, ar fi mai nimerit sa vorbesti despre "civilizatia lui cutare din ziua cutare in locul cutare". Putini straini isi dau seama cat de mult isi schimba comportamentul cand ajung in Romania, ca, apoi, sa revina la normal chiar in clipa in care coboara din avion pe un aeroport din tara lor.

La cateva strazi de mine sta ambasadorul unei tari despre care, daca nu oricine ar spune ca e cea mai civilizata din Europa, atunci ar crede ca e, cu siguranta, a doua sau a treia. In permanenta acest om isi tine cele doua masini pe trotuar, lipite de gard, chiar daca, si aici e partea cea mai interesanta, nu are absolut niciun motiv sa faca asta: strada e foarte lata, au loc toate masinile, si parcate si in mers, si mai sunt si alte spatii largi peste tot in jur. Mai mult, are si doi soldati care il pazesc in permanenta, nu cred ca si le tine pe trotuar doar ca sa le supravegheze mai bine de pe geam. Intr-o zi, doi copii care se tineau de mana s-au dat jos de pe trotuar ca sa-i ocoleasca lui masinile, fara sa se uite in spate, si erau cat pe ce sa fie calcati de o furgoneta. In tara lui, dl. ambasador nu ar fi facut niciodata asa ceva; daca nu din cauza amenzilor, atunci, cu siguranta, pentru ca mama acelor copii l-ar fi dat in judecata fiindca i-a pus in pericol.

In acea zi am vrut sa-l dau eu, insa cand m-am dus la politie ca sa faca o constatare mi-au spus ceva despre nu stiu ce spital unde sa ma tratez...

Asemenea ambasadorului, comportamentul multor straini e doar un simplu reflex conditionat de punitatea sociala.

Cu alte cuvinte, atat romanii cat si strainii sunt exact atat de civilizati pe cat le permite constrangerea sociala din imediata lor apropiere: juridica sau alte tipuri de penalizari (mediatizare negativa, pierderi de oportunitati etc.) care duc, in final, la pierderi materiale.

Diferentele evidente de comportament dintre strainii din Romania si romani par sa contrazica, totusi, ideea de mai sus; insa asta se intampla deoarece, mai intotdeauna, comparatia se face in contexte diferite pentru unii si pentru altii: pentru ?ei?, presiunea e semnificativ mai mare decat pentru romani, fiindca sunt mult mai vizibili social si mult mai apropiati de alti straini. Oare cat de mari ar mai fi aceste diferente intr-o situatie, absolut ipotetica, in care contextul si presiunea sociala ar fi EXACT aceleasi?

Setari Cookie-uri