Am vazut ieri la televizor o scena incredibila. Patronatele din industria alimentara tineau o conferinta de presa in care se plangeau (nu prea era clar cui) de abuzul de putere al hypermarketurilor. Eu nu am auzit de mult pe cineva debitand o cantitate atat de mare de ineptii intr-un timp atat de scurt. Fiecare fraza spusa de fiecare persoana se batea cap in cap cu fiecare fraza anterioara. Halucinant.
Ca mostra de prostie, de pilda, un domn cu alura de sef de sala comunist acuza Metro ca incurajeaza frauda fiscala pentru ca la casa iti fac factura pe persoana fizica pe care apoi cumparatorii o rup si basta. E complet de neinteles in ce consta frauda fiscala. Poate in faptul ca acel comerciant pierde ocazia de a deduce TVA si orice fel de deductibilitate fiscala. Omul nu intelegea ca frauda fiscala se petrece la cel care EMITE facturi, nu la cel care le PRIMESTE. Si nu era deloc clar de ce e mai bine la Carrefour, care nici macar nu-ti face factura fiscala...
Una peste alta, mi s-a parut complet de neinteles cum e posibil, in numele carei logici economice sau sociale, ca un operator economic sa faca apel la stat pentru a interveni in relatia lui cu un alt operator economic in sensul de a lua niste profit de la acela si a-l pune in buzunarul lui. Ca ce chestie, adica? Cu ce e unul mai breaz ca celalalt? Si de ce ar trebui statul sa favorizeze pe unul dintre ei? Argumentul suprem al patronatelor e ca practicile din retail cresc pretul la consumator. A propos, acest argument e adus in aceeasi fraza cu acela in care preturile prea mici practicate de supermarketuri scot din afaceri micile magazine!! Adica, vezi Doamne, patronatele ar vrea sa sa ia banii detailistilor ca sa-i dea inapoi consumatorului. Bre, ne lasi??? Om fi noi prosti, dar nici chiar asa.
Retailul de mare suprafata e o afacere uriasa si cu potentialul de a schimba peisajul economic. Asta e drept. In Statele Unite Wal-Mart are o cifra de afaceri de cateva ori mai mare decat PIB-ul Romaniei. Pe drumul catre aceasta dominare economica a ras fara mila toate magazinele de cartier din zonele unde si-a deschis hypermarketuri a distrus locuri de munca si a creat altele de nivel jos, prost platite.
Pentru toate acese lucruri a fost criticat si aproape urat de americani, care au ajuns sa-l penalizeze nemaicumparandu-i produsele. Si Wal-Mart a ascultat si a inceput sa se comporte mai responsabil. Poate ca asta ar fi o solutie si la noi, desi la noi oamenii mai degraba admira comertul de mare suprafata. In acelasi timp, in vremurile mai grele prin care trece economia americana, publicul a inceput sa realizeze ca tot Wal-Mart e cel care a contribuit major la pastrarea sub control a inflatiei, prin capacitatea de a cumpara si vinde ieftin, arma lui principala de atac si secretul succesului in fata micilor magazine din coltul strazii.
Daca statul trebuie sau nu sa intervina in relatia dintre agentii economici este, sper, o intrebare superflua. Esenta economiei de piata e libera circulatie a marfurilor, muncii si capitalului. Ramane intrebarea de ce patronatele producatorilor nu folosesc forta lor pentru a echilibra jocul cu lanturile de supermarketuri. In fond e o afacere in care toata lumea depinde de toata lumea. Desi nu stiu care e raspunsul, tare mi-e teama ca la mijloc e tot incapacitatea romaneasca de a crea comunitati solidare si unitate de actiune.
