Lose-lose

Va readuc aminte ca nu scriu editoriale (cum cerea brieful de la wall-street.ro la inceputul colaborarii noastre), ci un fel de blog.

Imi place sa challenge-uiesc briefurile, felul in care se fac lucrurile in general, staus-quo-ul daca vreti. Este prima conditie pentru a fi creativ: sa faci lucrurile altfel decat sunt oamenii obisnuiti sa le faca. Nu ca as vrea cu orice pret sa fiu creativ, pur si simplu nu ma pot abtine. Ca este bine sa fii creativ e un truism, mai ales in industria din care provin. E cale cea mai sigura (desi pare al dracului de riscanta!) catre eficacitate. In fine, totusi de ce este bine sa reinterpretezi brief-ul? Pentru ca asta te reprogrameaza mental.

Treaba asta cu blogul ma face sa vad lucrurile altfel si ma relaxeaza totodata: editorialul este prea formal pentru mine, care provin dintr-o intreprindere unde pantalonii scurti sunt dress-code, pe cand blogul imi permite sa-mi abordez mai lejer subiecte. Asadar...

In dimineata aceasta (absolut intamplator, in pantaloni lungi) am luat un breakfast cu un client (mare, nu spun cine!). Evident, am abordat probleme care tin de relatia client-agentie. Pentru cei care nu cunosc domeniul trebuie sa stie ca asta implica negocieri peste negocieri si compromisuri. Sa stii sa faci compromisul care nu-ti afecteaza rezultatul dorit este o arta pe care o dobandesti o data cu maturitatea profesionala.

Ceea ce ne-a izbit pe amandoi la un moment dat a fost observatia ca ambele parti implicate intr-o negociere esuata pleaca de la filozofia win-lose, adica eu sa castig, tu sa pierzi. Daca dezvoltam putin subiectul, o sa vedeti ca este (si aici vine partea mai interesanta) nici mai mult nici mai putin decat o caracteristica nationala.

Citeste si:

Am un exemplu foarte la indemana: traficul bucurestean. Fascinant subiect pentru o cercetare psiho-sociala. Este o replica in macro la problemele tarii asteia, pe care le regasim apoi in micro in multe dintre organizatiile romanesti.

Pai, in primul rand, regula de negociere este win-lose. Adica ma bag eu, ca sa nu intri tu. Fenomenul cel mai cunoscut este intersectia blocata: daca mai am cinci metri liberi in fata ma bag sa nu-mi ia locul, in loc sa las pe cineva sa treaca. Rezultatul este lose-lose. Adica toata lumea pierde. “Pe aici nu se trece!” era un slogan foarte bun, dar numai in caz de razboi. Varianta de pace ar fi “win-win”, adica sa ii mai lasi si pe altii. O fac de multe ori, si de fiecare data ma distreaza indignarea celor care ma claxoneaza din spate sau perplexitatea celor privilegiati. Daca aveti un jeep va fi si mai amuzant: va vor fi deosebit de recunoscatori, unii chiar o sa va salute cu avaria.

Comportamentul acesta noi l-am definit prin cliseul “sa moara si capra vecinului” care sintetizeaza mentalitatea colectiva romanesca. O simpla comparatie cu americanii ar arata cum ei incearca tot timpul sa vada partea pozitiva, in buna traditie pragmatica. Win-win, pentru care noi nici macar nu avem un echivalent, a devenit un concept operational, care perpetueaza acest gen de comportament si il valideaza prin succes: toata lumea castiga.

Imi aduc aminte ca acum cativa ani am fost abordati de un ONG pentru a face o campanie care sa popularizeze conceptul win-win. Am facut atunci un spot, nu prea reusit, care, dupa cum vad, nu a avut succes. Acum stiu ca o campanie de PR ar fi mult mai pragmatica.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.