Am mai tot scris articole despre prietenul meu, olandezul, care se chinuie de 15 ani sa faca o mica afacere in Romania. Ce ma mira cel mai tare e ca el se mira la fel de tare ca in prima zi de ce vede in jurul lui si ca incearca sa schimbe lucrurile la fel cum o facea si in 1993. Ce mai, e un neadaptat, si asa va ramane.
In atatia ani de cand e mai mult pe la Bucuresti decat aiurea, a invatat foarte putin sa vorbeasca Romaneste. Exista, insa, o fraza intreaga pe care o cunoaste la perfectie, cu dictie si intonatie, pe care, daca o rosteste, oricine ar baga mana in foc ca are in fata lui un roman autentic: “Dar eu i-am zis!” O aude de atatea ori pe zi incat o poate recunoaste si fara sa o auda, numai dupa miscarile buzelor celui din fata lui. De fapt, nici nu o mai aude, pentru ca si-a format un simt special care detecteaza cand aceste patru cuvinte urmeaza sa fie spuse. Aproape zilnic, cu precizie matematica, lucrurile se intampla cam asa:
- Acum trei zile ti-am cerut un raport cu stocurile actualizate, ca sa-l am astazi la ora 10 ca sa putem face oferta pentru spitalul cutare
- Si nu il aveti?!?
- Nu, nu il am!
- Dar eu i-am zis Frosicai sa-l faca si sa vi-l aduca azi la 10.
- Da, dar nu l-a adus! Eu tie ti l-am cerut, si era responsabilitatea ta sa te asiguri ca va ajunge la timp.
- Da, dar eu i-am zis!
Intr-o zi mi-a venit in minte sa scriu un articol pe acest subiect si, fara sa-mi fi propus (ba, as spune, chiar impotriva vointei mele) am inceput sa constientizez ori de cate ori aud aceasta fraza, in toate formele si cu toate variatiunile ei. Acum ma simt ca un personaj dintr-un film in care eroul principal (Mel Gibson) incepe sa auda ce gandesc femeile. Iata un dialog pe care l-am avut chiar astazi, dupa ce am observat ca un angajat din una dintre firmele mele nu mai facea nimic de mai bine de o saptamana:
- Ce faci aici?
- Nimic!
- Pai de ce, nu trebuia sa termini situl acela de Internet?
- Ba da, am si facut designul si vi l-am trimis pe email ca sa imi spuneti daca e bun si daca mergem mai departe cu el.
- Si cand mi l-ai trimis?
- Oho, acum vreo 10 zile... Si tot astept raspunsul, ca sa pot sa ma apuc de lucru mai departe.
- Si in timpul asta ce ai facut?
- Pai ce sa fac, nimic, am asteptat raspunsul!
- Si cand ai vazut ca raspunsul nu vine, dupa o zi sau doua, ce ai facut?
- ?!?
- M-ai sunat sa vezi daca a ajuns, sau daca a ajuns, poate ca am uitat de el, sau cine stie ce s-ar mai fi putut intampla?
- Dar eu vi l-am trimis, asa cum mi-ati spus!
- Da, ai dreptate, dar nu despre asta vorbim acum...
- Dar eu vi l-am trimis...
- Costele, inteleg, dar acum vorbim despre un principiu...
- Dar eu vi l-am trimis...
Privind in urma, mi-am dat brusc seama ca asa au decurs toate discutiile mele cu Costel de un an incoace, de cand l-am angajat. Si sunt convins ca asa vor fi si in urmatorii cinci ani, daca va mai fi si atunci angajatul meu. Am povestit intamplarea asta, cu naduf, unui prieten al meu, angajat, care socoteste ca e o prostie sa fi antreprenor in Romania. Vardictul a venit in cateva secunde:
- Tu esti vinovat de asta!
- Cum asa?
- Pai ai si scris un articol pe aceasta tema, cel cu “Ce treaba are muncitorul cu productivitatea?”. Un adevarat manager ar fi facut cam asa: “Costele, sa imi trimiti pe email conceptul de design inainte de a pune situl online. Daca nu iti raspund in urmatoarele 8 ore, trimiti mesajul din nou. Daca dupa alte 4 ore tot nu am raspuns, atunci imi dai un telefon in care sa ma intrebi daca am primit mesajele 1 si 2.” Asa se face!
- Aha, am inteles, asa voi face de acum incolo...
- Si, foarte important, sa nu uit: toate astea trebuie sa i le dai in scris, evident!
