Cum cred angajatii ca e in alta firma

Multi dintre cei cu care ma intalnesc, si mai ales tinerii, sunt convinsi ca au avut ghinion in viata si ca, iata, tocmai ei au nimerit intr-o firma in care lucrurile nu merg “asa cum ar trebui”.

www.georgebutunoiu.ro

Adica: pe multe posturi sunt angajati oameni banali din punct de vedere profesional sau chiar incompetenti, nepotriviti cu jobul la modul general; avansarile se fac pe criterii subiective; un nou sef schimba mai multi oameni buni ca sa puna pe altii adusi de el, cu nimic mai grozavi decat cei de dinainte; unii fac compromisuri de neimaginat ca sa atraga atentia sefilor si sa promoveze mai mult si mai repede; managerii confunda adesea cardurile personale cu cele ale firmei; colegi care muncesc mai putin si carora nu le pasa de firma au salarii mai mari; cei cu tupeu sunt trimisi la mai multe traininguri si primesc cele mai mari birouri si cele mai sexy secretare; unul isi ingrijeste cu mare atentie masina pe care o are de cinci ani, iar colegul lui primeste una noua dupa ce a busit doua numai numai in ultimele 3 luni; se iau decizii inexplicabile, care, apoi, se schimba de la o zi la alta. Si lista poate continua asa, pe multe pagini...

Cu greu reusesc sa-i conving pe “ghinionisti” ca asa ceva e normal, adica astfel de lucruri se petrec zilnic in mai toate firmele, fie ele mici sau mari, multinationale sau antreprenoriale, romanesti sau straine, si ca acelea in care nu se intampla sunt rare, ba chiar foarte rare exceptii.

Sa cauti cu tot dinadinsul o firma care sa arate ca acelea din exemplele de la MBA e ceva aproape utopic si poate fi o mare pierdere de vreme si o sursa sigura de angoase si de insomnii. Unii sunt socati cand li se spune, sau cand isi dau singuri seama, ca in firma se cunoaste bine aceasta situatie, insa mai-marii companiei isi beau cafeaua la fel de linistiti ca inainte si nu fac eforturi speciale ca sa “indrepte” lucrurile.

De fapt, daca o companie si-ar pune in “minte” sa ajunga perfecta din toate punctele de vedere aproape sigur ar trebui sa cheltuie mai multe resurse decat ar putea castiga. Poate doar un PFA sa-si propuna asta, sau, hai sa zicem, o firma cu trei-patru angajati, insa nu una cu o suta sau cu o mie. Nu perfectiunea in sine e obiectivul firmei, ci profitul, cum o fi el in plan: pe termen scurt, mediu sau lung.

Pentru multe companii, mai ales pentru cele foarte mari, poate fi mai periculos sa fortezi lucrurile daca ti-ai atins deja obiectivele. Daca firmele pot ajunge in acest fel acolo unde si-au propus, inseamna ca asa merg lucrurile pe lumea asta. Totusi, ce deceptie sa descoperi “normalitatea” abia dupa cateva schimbari de job...