Nationalismul economic, la noi si la ei: Cand patriotismul arata calea concedierilor

Istoria ne arata ca orice criza financiara duce la nasterea nationalismului economic si a protectionismului, ce apar in patru forme diferite: concedierile selective alimentate de prudenta companiilor pe fondul accentuarii somajului, indemnul la consum local prin intermediul unui populism arhaic si inutil, nationalizarile produse din nevoia guvernelor de a-si proteja propriile economii si, nu il ultimul rand, actiuni ale actorilor economici generate de tot felul de parteneriate de business cu iz patriotic.

www.vrinceanu.ro

Ca orice fenomen negativ, si nationalismul economic (mai ales in cele patru forme descrise in acest editorial) trebuie inteles prin prisma originilor sale. Doua scenarii diferite pot explica masurile politicienilor si ale oamenilor de afaceri prin care incearca in prezent sa-si protejeze propriile economii: o prima explicatie ar fi atitudinea defensiva prin care actorii din economie si politica isi explica un declin financiar; sentimentul acesta a fost intalnit inca din anii 30’, cand fortele sinistre ale “capitalului international” reprezentau explicatia populista pentru declansarea Marii Depresiuni; in al doilea rand, vorbim de o frica economica, manifestata in diferite forme: fie ca vorbim de problemele energetice (vezi criza gazelor) sau de protejarea companiilor nationale fata de ofertele de preluare ostila, solutiile simpliste cu iz de nationalism economic au la baza, deseori, teama.

Cea mai dura forma a patriotismului economic este sustinuta de amenintarea somajului, care loveste cel mai puternic la nivelul economiei reale. Si cum studiile ne arata ca peste 70% dintre romani se tem ca si-ar putea pierde locul de munca in 2009, ca urmare a crizei financiare mondiale, nationalismul economic transpus in protejarea de catre managementul companiilor a angajatilor locali in dauna expatilor naste si cele mai adanci controverse.

Cel mai proaspat exemplu a venit din Statele Unite la finele saptamanii trecute, cand senatorul american Charles Grassley, in mod surprinzator un republican de dreapta, a cerut Microsoft, care intentioneaza sa concedieze 5.000 de salariati, sa renunte in primul rand la strainii cu viza de munca si nu la americani, ceea ce i-ar putea afecta pe numerosii romani angajati in aceasta companie.

E foarte greu sa imi imaginez cum arata procesul de restructurare a 5000 de angajati. La citirea fiecarei stiri despre concedieri uriase ma intreb care sunt criteriile de selectie a salariatilor nedisponibilizati, insa am intuitia ca managerii gigantului software cu sediul central in Redmond vor utiliza, pentru alegerea concediatilor, atat calificarile si rezultatele angajatilor, cat si prioritatile grupului pe termen scurt, ignorand astfel sugestiile senatorului republican.

Intr-adevar, patriotismul economic este foarte robust in majoritatea economiilor dezvoltate, indeosebi in aceasta perioada de anxietate economica. In ultimii ani, companiile din Dubai se confruntau cu o viguroasa opozitie din partea guvernantilor americani, Polonia privea cu incordare investitiile straine in sistemul bancar local, Franta bloca achizitia companiei locale de utilitati de catre compania italiana Enel si, impreuna cu alte guverne europene, primea cu retinere tranzactia prin care magnatul Mittal prelua compania Arcelor. In prezent, nationalismul economic ce afecteaza joburile romanilor nu il gasim doar in cazul politicienilor americani precum Charles Grassley. Spre exemplu, fabrica Ford din Koln, cea mai productiva din industria auto europeana in 2007, are in plan sa reduca numarul angajatilor europeni, printre care se numara si ingineri romani, tocmai pentru a proteja locurile de munca ale proiectantilor din fabricile americane .

Este cert ca, din SUA pana in Japonia, din Norvegia pana in Africa de Sud, asistam la o intoarcere a nationalismului economic. Perceput de majoritatea economistilor la fel periculos precum terorismul international, aceasta forma de patriotism economic excesiv poate duce la scaderea eficientei economice si a inovatiei.

Cel de-al doilea tip de nationalism economic il intalnim imbracat in populism, fiind recent regasit si in Romania, in indemnul presedintelui Basescu adresat romanilor de a cumpara, prin solidaritate, produse romanesti. Ideea de nationalism in consum nu reprezinta o noutate. Ea a aparut cu zeci de ani in urma, luand amploare mai ales in vremea unui declin economic in diverse programe nationale de sustinere a economiei autohtone din mai toate tarile lumii, chiar si in cele dezvoltate.

In plina criza financiara, atitudinea presedintelui Basescu nu e unica in Europa – socialistul Miguel Sebastian, actualul ministru al Industriilor si posibilul viitor ministru de finante al guvernului spaniol, i-a surprins saptamana trecuta pe liberalii iberici prin indemnul adresat populatiei sa adopte un comportament “mai nationalist” la cumparaturi. Daca presedintele nostru ne indemna sa circulam cu o Dacie si sa consumam rosii romanesti, socialistul Sebastian propune spaniolilor sa nu mai citeasca publicatii ca Financial Times sau The Wall Street Journal, in loc sa renunte la abonamentele unor ziare nationale precum Expansión or Cinco Dias.

In esenta, ambii actori ce vad in nationalismul de consum o solutie pentru iesirea din criza uita bazele cresterii economice si ale crearii bunastarii din tarile pe care astazi la conduc. Daca in cazul Romaniei vorbim de aproape 20 de ani de capitalism, in care ponderea exporturilor si a importurilor s-a dublat, socialistii spaniolii sunt amnezici in fata ultimilor 50 de ani si a avansului economic sustinut de avansul exporturilor si importurilor de la 10%, cat era pe vremea dictatorului Francisco Franco, la 65%, ponderea din prezent a acestor tranzactii in PIB-ul Spaniei.

Frivolitatea acestor sfaturi de a ne intoarce la protectionism si de a scadea dependenta de comertul international tradeaza lipsa de solutii pentru iesirea din criza, amanand astfel crearea unui plan cuprinzator care sa imbunatateasca competitivitatea economiilor nationale. Politicienii nu tradeaza doar banalitate atunci cand cauta solutii salvatoare, ci vin cu idei si citate din istorie - urme ale unor imitatii ineficiente: in indemnul protectionist catre poporul spaniol, ministrul socialist preia intr-un mod gresit cuvintele memorabile spuse de Kennedy: “Nu te intreba ce poate face tara ta pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru tara ta!

Citeste si:

A treia forma de nationalism este expusa zilnic in presa economica, inclusiv in “paginile” publicatiei de business online Wall-Street, asa ca nu o voi dezvolta foarte amanuntit. Despre interventia excesiva a statului in mediului privat si posibila incoerenta a acestor masuri interventioniste aflam si citim de un an incoace. Mai nou, subiectul este foarte actual si in Romania, mai ales in privinta industriei auto si a sistemului bancar. Cel mai recent mesaj guvernamental indica faptul ca ajutoarele promise de guvernul Boc pentru revitalizarea industriei auto, ce insumeaza aproape 500 milioane euro, vor fi acordate cu conditia ca profitul si dividendele obtinute de agentii economici sa fie reinvestite in Romania. Cum se va concretiza aceasta conditionare ramane insa o enigma la fel de mare precum imi este dilema privind eficienta interventionismului in economie: stat activ vs stat pasiv.

A patra forma pe care o imbraca nationalismul economic este si cea mai subtila, dar si cea mai putin controversata, poate si datorita moralitatii prin care e dezvoltata. Prin intermediul unor parteneriate de business cu iz patriotic, multinationalele au dezvoltat in mai toate tarile unde au operatiuni, inclusiv in Romania, o strategie de dezvoltare bazata pe sustinere din partea conationalilor.

In ultimii nouasprezece ani, companiile romanesti au avut posibiltatea sa invete de la cele straine, care aplica un plan foarte interesant in ceea ce priveste parteneriatele si contractele, preferand sa-si imparta clientii si sa incheie servicii business-to-business. Cu siguranta, firmele autohtone nu vor mai reusi sa apeleze la aceasta forma de nationalism, mai ales din cauza crizei financiare ce a blocat orice intentie a antreprenorilor romani de extindere in regiune.

Printr-un simplu exercitiu de observatie, constatam cum functioneaza circuitele banilor austrieci, grecesti sau frantuzesti in economia romaneasca. Vorbim aici de un circuit al banilor, dar si despre un nationalism economic.

Astfel, in urma unei simple analize observam cum functioneaza circuitul banilor austrieci in Romania. Companiile austriece (inca mai) platesc salarii mari, iar angajatii acestora deschid conturi si iau credite de la banca Raiffeisen. Ori aleg un pachet de asigurari de la una din numeroasele companii austriece de asigurari prezente pe piata locala. Apoi, angajatii se duc la statiile de benzina OMV - Petrom si se aprovizioneaza cu combustibil.

La fel se intampla si cu banii frantuzesti. Managerii companiilor din Franta nu priveau piata locala doar prin prisma costurilor. Ei au vazut de mult si oportunitatile. In fond, daca nu Franta, atunci care tara este astazi un leagan al acestor forme de nationalism economic? De exemplu, angajatii bancilor cu capital francez primesc masini de serviciu fabricate exclusiv in Hexagon. Sau, mai evident, BRD Groupe Société Générale ofera perioade mai lungi de rambursare a creditului pentru masinile din gama Dacia, Renault sau Nissan. Si, de ce nu, gasim si dobanzi mai mici fata de cele practicate de banca la alte produse.

Gasim astfel de parteneriate patriotice si in randul companiilor grecesti sau turcesti care activeaza in Romania. In cadrul mallurilor dezvoltate de turcii de la Anchor intalnim, in primul rand, agentii Credit Europe Bank si supermarketuri G'Market. La fel se intampla si cu grecii. Numarul parteneriatelor este in crestere pe axa Cosmote-Romtelecom-Bancpost si nu mai are rost sa le descriem.

Vreau sa fiu corect inteles: Nu sunt impotriva investitorilor straini sau ai principalilor parteneri ai Romaniei in ceea ce priveste schimburile comerciale. Insa ma intreb deseori cand vom intalni si in Romania o reactie similara celei din vara lui 2006, cand zvonurile conform carora PepsiCo ar fi cumparat un pachet din actiunile Danone, cel mai mare grup alimentar francez, au dat tonul unei campanii media nemaintalnite in istoria presei economice din Franta. In fapt, opinia publica din Hexagon s-a mobilizat general impotriva americanilor care ar fi vrut sa preia controlul asupra unui jucator-cheie din industria franceza de FMCG .

Pentru romani, morala acestor exemple este simpla. Noi nu am apartinut complet mediului de business international si ne-am pregatit de globalizare in felul nostru obisnuit: imitand sfaturi populiste de pe vremea lui Francisc Franco, copiind planuri de ajutor financiar si acceptand fericiti sa ramanem niste pioni in circuitul banilor companiilor straine. Dar, in special, am ales sa nu mai visam la momentul in care un albanez isi va deschide un cont la CEC pentru a-si achizitiona un produs in rate de pe rafturile unui magazin Altex din Tirana.

Iar acum, in plina criza financiara, noi, romanii – atat cei din Romania, cat si cei care vorbesc la Microsoft a doua limba dupa engleza, vom suferi mai mult decat alte economii mai puternic internationalizate. Doar presedintele Traian Basescu este convins ca Romania poate trece mai usor peste criza decat "multe tari europene". Cum vede domnia sa acest scenariu optimist, ne-a raspuns, tot intr-o maniera populista, sambata, la Iasi: printr-un apel catre politicieni si populatie, la solidaritate.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.