Lectii oferite de criza financiara si economica

Orice criza, nu numai crizele de tip economic sau financiar, sunt perioade de reinnoire, deoarece atrag atentia asupra limitelor neluate in calcul, asupra constrangerilor subestimate, asupra erorilor de proiectare sau de comportament.

Si actuala criza financiara si economica, declansata in august 2007 in Statele Unite ale Americii, in domeniul creditelor subprime, dar care s-a propagat, in virtutea sofisticarii institutionale a vietii economice, pe de o parte, si a globalizarii, pe de alta parte, in intreaga lume, are valente de stimulare a schimbarii, prin inovare, a unor principii de organizare si functionare a activitatii, stiintei si filosofiei economice.
In cele ce urmeaza, incerc o enumerare succinta a ceea ce mi se pare ca ar putea constitui lectii oferite de aceasta criza.

1. Intre esecul pietei si esecul guvernului

Dinamica economica (nu neaparat echilibrul economic care este, in general, o stare privilegiata, improbabila si instabila a procesului economic) este efectul conjugat, la nivel cauzal si conditional, a doi factori cruciali: mecanismul de piata libera si mecanismul institutional de reglementare publica (de mentionat faptul ca principalele reglementari publice privind activitatea economica sunt emanate de guvern, indeosebi cu privire la economia reala, si de banca centrala, indeosebi cu privire la economia nominala; interventia publica se obiectiveaza nu numai prin reglementare - care include, ca pe o specie, si dereglementarea - ci si prin actiune directa - guvernul, ca si banca centrala, se pot comporta, pe anumite segmente, cu o anumita intensitate si pe anumite perioade de timp, ca subiecti economici propriu-zisi, initiind sau participand la tranzactii economice; aici, distinctia intre piata si stat se va face, totusi, numai din perspectiva criteriului reglementarii macroeconomice).

Fiecare dintre cele doua componente ale „jocului economic” are propria sa logica, iar combinarea consistenta a acestor logici este, de fapt, cheia unei dinamici economice convergente cu scopul social general.

Fiecare dintre cei doi actori sociali – piata, respectiv statul – este pasibil de erori, daca sunt considerati separat. Astfel, se poate vorbi despre esecul pietei, in sensul incapacitatii structurale a pietei de a asigura bunurile publice, pe de o parte si in sensul necesitatii (aici, termenul de necesitate are semnificatia sa logica – de obligativitate, de inerenta, de imposibilitate a non-ocurentei) de producere a externalitatilor negative, pe de alta parte. In acelasi timp, se poate vorbi despre esecul reglementarii (sau, oarecum mai frust, despre esecul guvernului), atunci cand optimul economic natural este deformat de interventia factorului public.

Asadar, o prima lectie a actualei crize financiare si economice poate fi aceea a necesitatii regandirii dimensiunii economice a statului in economie.

Cu alte cuvinte, pare necesara revizuirea „concentratiei solutiei” pe care am numi-o „piata – stat” sau, inca, „productie privata – productie publica”. Aceasta poate insemna necesitatea unei reelaborari a teoriei privind „calcularea” dimensiunii optime a sectorului public in economie (precizam faptul ca prin sector public intelegem doua entitati conceptuale: productia de bunuri publice, respectiv productia de reglementare; cu alte cuvinte, ne referim doar la una dintre componentele proprietatii de stat - cealalta componenta fiind domeniul privat al statului, adica productia de bunuri private de catre stat).

2. Intre sub-reglementare si supra-reglementare

O forma echivalenta a trade-off-ului din paragraful anterior poate fi aceea care incearca sa defineasca un prag optim al reglementarii publice.

Cu alte cuvinte, este vorba despre a evita atat sub-reglementarea publica cat si supra-reglementarea publica. In opinia noastra, o asemenea sarcina nu este de natura teoretica ci de natura empirica – pragul optim depinde de aspectele contingente, locale (de regula, nationale) ale sistemului economic si financiar in cauza. Un criteriu euristic de a incerca solutionarea problemei ar putea fi acela al evitarii maxime a feed-back-ului pozitiv sau, ceea ce este echivalent, al asigurarii prezentei maxime a feed-back-ului negativ.

Actuala criza financiara si economica este, din punct de vedere filosofic, efectul unei asemenea necoordonari (sau al unei coordonari inconsistente) intre mecanismele pietei libere (sau „cantitatea” de ne-reglementare) si reglementarea publica (mentionam faptul ca prin reglementare publica intelegem cele trei componente ale sale: normare, monitorizare sau supraveghere si raportare). Se pare ca atat fenomenele de securitizare cat si cele de derivative financiare au fost insuficient reglementate, adica sub-reglementate. Aceasta situatie poate fi si efectul unei ideologii economice excesiv de apropiate de neoliberalism (ca sa nu spunem monetarism) a politicii economice, deci si a politicii de reglementare, din SUA.

Asadar, o a doua lectie a actualei crize financiare si economice poate fi aceea a necesitatii revizuirii „concentratiei solutiei” pe care am numi-o mix-ul piata libera – reglementare publica.

3. Intre politici discretionare si stabilizatori automati

Interventia explicita, adica deliberativa, a statului (guvern sau banca centrala) in ajustarea macroeconomica este cunoscuta sub numele de politica discretionara, in timp ce interventia implicita, adica non-deliberativa, trimite la conceptul de stabilizator automat. Atat considerente de cost (eliminarea deliberativitatii in decizia de interventie publica poate reduce cheltuielile administrative) cat si considerente de eficacitate (politica discretionara este, de regula, lenta – mai ales in cazul politicii fiscale) sau considerente institutionale, par sa recomande utilizarea politicilor implicite de macrostabilizare – adica proiectarea si implementarea stabilizatorilor automati.

Din punct de vedere tehnic, acestia reprezinta proceduri automate de feed-back negativ. Daca filosofia economica a unui stat (sau incapacitatea administrativa a statului in cauza) trimite la un grad mic de interventie publica prin reglementare explicita, atunci dinamica economica poate fi gestionata foarte bine printr-o reglementare implicita, adica prin intermediul stabilizatorilor automati. Pactul de Stabilitate si Crestere (dar si institutii si organizatii economice si financiare internationale) recomanda cu insistenta utilizarea stabilizatorilor automati in gestionarea „neteda” a dinamicii economice si financiare (un exemplu de stabilizator automat de tip fiscal este impozitarea progresiva a unei baze oarecare de impozitare directa, iar un exemplu de stabilizator automat de tip monetar poate fi un sistem progresiv de rate de constituire a rezervei minime obligatorii a bancilor comerciale).

Dintre virtutile fundamentale ale stabilizatorilor automati reamintim: a) caracterul anti-ciclic – care asigura feed-back-ul negativ al ajustarii; b) caracterul supra-proportional – care asigura eficacitatea ajustarii; c) caracterul structural – care asigura persistenta ajustarii.

Asadar, o a treia lectie a actualei crize financiare si economice poate fi aceea a necesitatii reducerii caracterului discretionar al politicilor de ajustare macroeconomica si a introducerii stabilizatorilor automati. De remarcat faptul, esential, ca reducerea caracterului discretionar al politicilor de ajustare macroeconomica nu este echivalenta, din punct de vedere logic, cu reducerea gradului de reglementare publica (sub cele trei aspecte mentionate mai sus), ci cu modificarea structurii reglementarii publice: substituirea reglementarii publice explicite (care este lenta si, mai ales, are o transparenta, deci o predictibilitate, redusa) cu o reglementare publica implicita (care este instantanee si, mai ales, este complet transparenta, deci complet predictibila).

4. Intre laissez-faire si welfare state

Pe plan ideologic, toate cele discutate anterior se pot exprima sub forma dilemei dintre „laissez faire” si „welfare state”. Daca, insa, pana aici, considerentele noastre s-au referit cu precadere la criterii de rationalitate economica, de data aceasta avem de-a face cu considerente de natura filosofiei sociale. Cu alte cuvinte, decizia de alegere nu este una de tip pozitivist ci una de tip metafizic (reamintim faptul ca atributul de pozitivist este asigurat de posibilitatea, teoretica sau empirica, de testare, deci inclusiv de refutare, pe cand atributul de metafizic este asigurat de imposibilitatea, teoretica sau empirica, a unei asemenea testari).

Aceasta decizie nu poate fi (si nici nu trebuie) justificata, fiind vorba despre o alegere bazata pe liber arbitru. O asemenea alegere are toate ingredientele unei decizii politice (in sensul larg al termenului): o decizie politica nu poate (si nici nu trebuie) sa fie justificata pentru ca, daca s-ar intampla astfel, atunci nu am mai avea de-a face cu o decizie de tip politic ci cu una de tip tehnocratic (adica, am avea de-a face cu o decizie careia i se poate asocia, chiar daca nu in mod univoc, o justificare, adica o rationalizare oarecare). De exemplu, numirea (sau remanierea) unui ministru este o decizie de tip politic, nimeni nu poate si nici nu trebuie s-o justifice. La fel se petrec lucrurile cu stabilirea unei tinte sociale sau economice pe termen mediu sau lung (in opinia noastra, stabilirea tintelor pe termen scurt nu este de natura politica, ci de natura tehnocrata), de aceea este acceptabil principiul de formulare a politicii: „policy before resources”, in traducere libera, „tinta isi creeaza propriile mijloace”.

Asadar, o a patra lectie a actualei crize financiare si economice poate fi aceea a necesitatii reconfigurarii filosofiei sociale la inceputul mileniului III, cu privire la rolul statului in asigurarea scopului fundamental al societatii – calitatea vietii.

5. O noua sinteza teoretica

Marile sisteme teoretice elaborate pentru descrierea, explicarea si predictia fenomenului economic (si social) sunt, ca regula, sisteme teoretice pure. Aceasta inseamna ca au la baza un singur principiu explicativ (sau un numar mic de asemenea principii explicative) care a/au permis autorilor lor sa construiasca o paradigma coerenta, consistenta in sine. Daca pe planul actiunii teoretice, acest caracter pur sau radical al elaboratelor in cauza reprezinta o necesitate, deci o conditie constitutiva, pe planul actiunii practice ea poate constitui un impediment. Asta se intampla, de altfel, cu orice elaborat de tip deductiv.

Cu alte cuvinte, coerenta si consistenta teoretica interna se afla intr-un trade-off cu eficacitatea practica a aplicarii acelui elaborat. Acest trade-off nu se produce, in schimb, in cazul elaboratelor de tip inductiv dar, din pacate, aceste ultime elaborate sunt simple tautologii ale realitatii, neavand nici o relevanta explicativa, descriptiva sau predictiva. In actiunea practica este nevoie de sinteze ale unor puncte de vedere radical diferite.

Asadar, o a cincea lectie a actualei crize financiare si economice poate fi aceea a necesitatii intalnirii ideatice dintre marile sisteme teoretice privind procesul si fenomenologia economica si sociala, in incercarea de a elabora un model nu atat fezabil cat dezirabil al procesului si fenomenologiei economice si sociale. Acest caracter normativ si nu doar explicativ al noii sinteze teoretice este strans legat de necesitatea de a abandona paradigma optimalitatii in economie si societate si de a o inlocui cu paradigma sustenabilitatii.

Actualul proces de globalizare (care a constituit, in mod evident, „structura osoasa” pe care s-a declansat si a evoluat actuala criza financiara si economica), desi este generat de logica optimalitatii, are ca finalitate logica sustenabilitatii, sub sanctiunea bulversarii ireversibile si fatale a societatii. Nu este exclus, poate, un „dialog virtual” intre sistemele hayek-ian, keynes-ist, marx-ist, care sa aduca dimensiunea explicatiei, descrierii si predictiei economice la nivelul necesitatilor timpului nostru. Liantul care ar putea lega cele trei sisteme teoretice distincte ar putea fi o…absenta: eliminarea ingredientului ideologic si pastrarea nucleului rational din fiecare.