Asa cum s-a aratat anterior, actuala criza financiara si economica isi are originea in afara tarii noastre, ca urmare se produce un proces de internalizare a acesteia in economia si societatea nationala. Vom examina, in cele ce urmeaza, cele mai importante canale de penetrare a Romaniei de catre actuala criza - real, nominal si institutional.
Canalul real se refera la variabilele economiei reale. Cele mai importante variabile economice reale externe care ar putea afecta economia nationala sunt cererea externa, migratia fortei de munca, investitiile straine directe si relocalizarea firmelor rezidente.
Dificultatile economice create in spatiul economic international (pentru Romania este relevant, mai ales, spatiul economic european) face ca activitatea economica din acest spatiu sa inregistreze o scadere. Scaderea activitatii economice are ca urmare scaderea importurilor, ceea ce este echivalent cu scaderea cererii externe adresate economiei noastre nationale. Scaderea cererii externe va conduce, in lipsa substituirii acesteia cu noi piete (asa-numitele piete de criza), cu scaderea ofertei interne, deci a activitatii economice a sectorului privat din economia nationala, deci a PIB. Un efect concomitent este cel asupra balantei comerciale (in sensul deteriorarii acesteia), cu impact negativ asupra soldului contului curent si, ca urmare, asupra indatorarii externe. In functie de coeficientul importurilor pentru export (partea din importuri utilizata pentru obtinerea produselor si serviciilor destinate exportului), gradul de deteriorare a balantei comerciale poate fi atenuat, intr-o oarecare masura.
Scaderea activitatii economice din spatiul economic international va exercita presiuni asupra pietei muncii din acest spatiu. De exemplu, daca avem in vedere faptul ca o parte insemnata din forta de munca autohtona emigrase anterior pe pietele straine (indeosebi pe pietele din statele membre europene), noua situatie economica ar putea avea drept efect remigrarea fortei de munca respective. Aceasta inseamna cresterea presiunii pe piata muncii, precum si, partial, asupra bugetului public al asigurarilor de somaj (deoarece presiunea mentionata de pe piata muncii poate conduce la concedieri ale angajatilor autohtoni in favoarea fortei de munca remigrate, ca urmare a nivelului de calificare posibil superior al acesteia din urma). De asemenea, pot fi efecte si in directia scaderii salariului meniu nominal in sectorul privat, cu impact negativ asupra alimentarii bugetului asigurarilor sociale de stat precum si asupra altor categorii de bugete publice.
Investitiile straine directe in economia nationala pot scadea ca urmare a mai multor factori cauzali sau/si conditionali:
1) scaderea activitatii economice generale in exterior (indeosebi in economiile statelor membre ale UE), ceea ce reduce din excedentul economic posibil de investit in economia nationala a Romaniei;
2) cresterea reala a riscurilor si a vulnerabilitatilor economice in economia noastra nationala, ca urmare a impactului general al crizei financiare si economice;
3) cresterea artificiala a riscurilor si a vulnerabilitatilor economice in economia noastra nationala ca urmare a incercarilor unor state (fie europene fie non-europene) de a-si recupera pierderile financiare pe seama crearii unor situatii ad-hoc in Romania (vezi incercarile recente de atacuri speculative asupra monedei nationale; sa precizam si faptul ca aceasta imagine de riscuri si vulnerabilitati a fost, in parte, creata de catre agentiile internationale de rating, care nu sunt independente de marile banci care au suferit pierderi enorme in urma crizei, acesta fiind si motivul pentru care s-a declansat o ampla miscare internationala cu privire la necesitatea supravegherii activitatii si onestitatii acestor agentii internationale de rating). Scaderea volumului investitiilor straine directe poate avea un impact negativ considerabil asupra conditiilor de relansare a cresterii economice reale, pe de o parte, precum si asupra echilibrului macroeconomic externe, pe de alta parte.
Economia reala poate fi afectata si de relocalizarea firmelor rezidente (fie cu capital strain, fie cu capital autohton). Relocalizarea este efectul rationalitatii economice, de aceea modificarea structurii costurilor economice ca urmare a producerii efectelor crizei financiare si economice poate conduce la decizii de acest tip. Impactul este important atat asupra ofertei interne (inclusiv asupra posibilitatilor de export acolo unde exista, inca, cerere externa) cat si asupra pietei muncii. Desigur, acest fenomen este ambivalent si efectul final este o rezultanta a relocalizarilor inspre Romania si a celor dinspre Romania. In functie de raportul costurilor economice, unele firme din strainatate pot opta pentru relocalizarea in Romania, iar altele pot opta pentru relocalizarea din Romania in alte state, fie state membre ale UE fie state de la granita UE.
Canalul nominal se refera la variabilele economiei nominale. Cele mai importante variabile economice nominale externe care ar putea afecta economia nationala sunt finantarea externa (structura pasivului sistemului bancar), structura activului sistemului bancar si migratia capitalului.
Impactul finantarii externe depinde de o serie de factori structurali ai sectorului financiar. Astfel, o pondere ridicata a capitalului extern in structura pasivului sistemului bancar rezident poate crea importante vulnerabilitati (de exemplu, prin reducerea finantarilor de la bancile-mama catre sucursalele din Romania). De asemenea, cresterea prudentialitatii sistemului bancar international poate mari costul creditului privat extern, ceea ce, pe de o parte, va conduce la reducerea lichiditatii din sistemul bancar iar, pe de alta parte, poate conduce direct la cresterea costului creditului intern neguvernamental (atat la nivel non/bancar cat si pe piata inter-bancara), daca, totusi, sistemul bancar rezident apeleaza la refinantare externa.
Asadar, ca rezultat final, chestiunea finantarii externe (adica chestiunea structurii pasivelor din sistemul bancar rezident) poate sa se manifeste sub forma reducerii drastice a capacitatii de finantare a sectorului privat intern (nu are, desigur, nici o relevanta faptul ca aceasta reducere a capacitatii de finantare este efectul lipsei de lichiditate sau efectul cresterii excesive a prudentialitatii sistemului bancar rezident sau extern). Aceasta scadere a intermedierii financiare poate sa conduca la destructurari masive si, posibil, ireversibile, ale sistemul economiei reale. De, exemplu, concedierile (mai ales la nivelul angajatilor calificati) pot avea un efect ireversibil asupra capacitatii de reluare a activitatii firmelor in cauza. Acest aspect va fi tratat, insa, intr-o interventie ulterioara: la problema transferarii crizei financiare in criza economica (mai exact spus, a transferarii crizei din economia nominala in economia reala).
Se pare ca, la nivel structural, cauza actualei crize financiare si economice o reprezinta autonomizarea excesiva a fluxurilor nominale in raport cu activele lor suport, din economia reala. Pe de o parte, circuitele de securitizare a creditului bancar, pe de alta parte, circuitele de formare si achizitionare a derivativelor financiare (ambele ”animale financiare” fiind vehicule ale autonomizarii mentionate), au creat ceea ce s-a numit portofoliu de ”active toxice”.
Cu cat ponderea acestor active toxice este mai mare in portofoliul de active al unei banci (sau al unui sistem bancar) cu atat banca (sau sistemul bancar) in cauza sunt mai expuse efectelor crizei, o data aceasta declansata. Explicatia este aceea ca relatiile economice (deci, inclusiv cele financiare) se desfasoara, de regula pe ”geodezicele” economice, adica intre centre economice sau financiare care au similitudini structurale, de performanta etc. Asadar, pe acest canal nominal, reprezentat de structura activului bancar, criza financiara internationala circula cu maximum de viteza si cu maximum de amplitudine. Este vorba despre un fel sui-generis de contagiune, bazata pe similitudini structurale.
Migratia capitalului este unul dintre cele mai reactive fenomene nominale la impactul unei crize financiare si economice internationale. Rationalitatea economica a migratiei capitalului este bazata pe un optim intre coeficientul de valorificare si coeficientul de risc. Atunci cand acest raport devine nefavorabil, capitalul va migra in directia in care fructificarea, amendata cu riscul, este maxima.
Efectele crizei financiare (atat cele manifestate cat si cele asteptate – indiferent cat de fundamentate sunt aceste asteptari) pot sa reduca drastic justificarile mentinerii stocului de capital si, ca urmare, acesta va iesi (cu efectele binecunoscute asupra lichiditatii interne sau asupra balantei contului curent). In plus, migratia capitalului (mai exact spus, emigrarea capitalului) se poate produce si in afara unei rationalitati economice clare: este posibil ca, mai ales in cazul in care structura capitalului este in favoarea capitalului strain, necesitati ale economiei de origine a capitalului sa fundamenteze o decizie de retragere a capitalului chiar daca rationalitatea economica standard ar sugera mentinerea acestuia in tara de destinatie. De aici o serie de dezbateri, manifeste sau inca latente, cu privire la posibilitatea (unii ar spune riscul) reconsiderarii unor masuri nationale de natura protectionista. Se pare ca multe state (indeosebi state puternice economic, inclusiv din UE) sunt extrem de predispuse la masuri protectioniste explicite sau implicite, in interes national, fara a fi gata sa accepte o simetrie a acestor masuri atunci cand este vorba despre alte state (indeosebi mai putin puternice economic).
Desi nu este nimic nou in acest comportament duplicitar al statelor puternice economic, consideram ca este necesara o dezbatere internationala, eventual sub forma unui forum economic dedicat acestei chestiuni, care sa stabileasca reguli transparente si generale in materie. Ma intreb, chiar, daca o recitire in conditiile economice actuale, a rafinatei teorii a lui Mihail Manoilescu in domeniu, nu ar putea fi plina de sugestii functionale.
Canalul institutional de patrundere a crizei financiare si economice internationale pare a fi mai putin evident decat celelalte doua prezentate anterior. Cu toate acestea, consideram ca trebuie luat si el in considerare, cel putin din motivele expuse in continuare.
In primul rand, toate tarile sunt angrenate in sisteme complexe de organizatii si institutii internationale, economice, financiare, politice si militare, ceea ce permite transmiterea rapida a efectelor, de orice fel, la nivelul componentelor acestor sisteme.
In al doilea rand, globalizarea economica are drept varf de lance tocmai globalizarea financiara (de altfel, dupa globalizarea informationala, globalizarea financiara pare a fi latura cea mai extinsa si mai dinamica dintre toate procesele de globalizare sectoriale). Aceasta face ca o criza de tip financiar, cum este cea care face obiectul evaluarilor de fata, sa ”beneficieze” de ”autostrazile” cele mai performante.
Cele mai importante ilustrari ale canalului institutional de patrundere a unei crize externe in spatiul economic national sunt: apartenentele structurale si acordurile (tratatele) preexistente.
Apartenentele structurale se refera la integrarea unui anumit stat intr-un grup de state, pe baza diverselor criterii. De exemplu, Romania este membra a Uniunii Europene. Ca urmare, programul anti-criza al guvernului roman trebuie sa fie consistent si in faza cu programul anti-criza al celorlalte state membre sau cu strategia comunitara anti-criza. In felul acesta, insa, pot aparea efecte asimetrice, ca urmare a diferentelor de structuri economice, financiare, culturale, institutionale etc. Aceasta face ca o anumita masura anti-criza, luata la nivel comunitar (si, ca urmare, recomandabila si pentru Romania, sau pentru orice alt stat membru al UE) sa produca efecte adverse, pro-ciclice.
Situatia este similara efectelor asimetrice produse de catre politica monetara a Bancii Centrale Europene asupra statelor (fie membre fie nu ale zonei euro), ca urmare a diferentelor de structura financiara (deci de canale de transmitere a impulsului de politica monetara) a acestor state.
Tratatele economice preexistente izbucnirii actualei crize pot introduce constrangeri sau vulnerabilitati care, in absenta crizei, nu ar exista (cu alte cuvinte, criza poate declansa asemenea situatii adverse, desi prevederile ”normale” nu le anticipeaza). Cu toate ca acest canal institutional este, probabil, cu totul insignifiant in actuala conjunctura economica si financiara internationala, el actioneaza, totusi, si trebuie luat in considerare.
Canalul real se refera la variabilele economiei reale. Cele mai importante variabile economice reale externe care ar putea afecta economia nationala sunt cererea externa, migratia fortei de munca, investitiile straine directe si relocalizarea firmelor rezidente.
Dificultatile economice create in spatiul economic international (pentru Romania este relevant, mai ales, spatiul economic european) face ca activitatea economica din acest spatiu sa inregistreze o scadere. Scaderea activitatii economice are ca urmare scaderea importurilor, ceea ce este echivalent cu scaderea cererii externe adresate economiei noastre nationale. Scaderea cererii externe va conduce, in lipsa substituirii acesteia cu noi piete (asa-numitele piete de criza), cu scaderea ofertei interne, deci a activitatii economice a sectorului privat din economia nationala, deci a PIB. Un efect concomitent este cel asupra balantei comerciale (in sensul deteriorarii acesteia), cu impact negativ asupra soldului contului curent si, ca urmare, asupra indatorarii externe. In functie de coeficientul importurilor pentru export (partea din importuri utilizata pentru obtinerea produselor si serviciilor destinate exportului), gradul de deteriorare a balantei comerciale poate fi atenuat, intr-o oarecare masura.
Scaderea activitatii economice din spatiul economic international va exercita presiuni asupra pietei muncii din acest spatiu. De exemplu, daca avem in vedere faptul ca o parte insemnata din forta de munca autohtona emigrase anterior pe pietele straine (indeosebi pe pietele din statele membre europene), noua situatie economica ar putea avea drept efect remigrarea fortei de munca respective. Aceasta inseamna cresterea presiunii pe piata muncii, precum si, partial, asupra bugetului public al asigurarilor de somaj (deoarece presiunea mentionata de pe piata muncii poate conduce la concedieri ale angajatilor autohtoni in favoarea fortei de munca remigrate, ca urmare a nivelului de calificare posibil superior al acesteia din urma). De asemenea, pot fi efecte si in directia scaderii salariului meniu nominal in sectorul privat, cu impact negativ asupra alimentarii bugetului asigurarilor sociale de stat precum si asupra altor categorii de bugete publice.
Investitiile straine directe in economia nationala pot scadea ca urmare a mai multor factori cauzali sau/si conditionali:
1) scaderea activitatii economice generale in exterior (indeosebi in economiile statelor membre ale UE), ceea ce reduce din excedentul economic posibil de investit in economia nationala a Romaniei;
2) cresterea reala a riscurilor si a vulnerabilitatilor economice in economia noastra nationala, ca urmare a impactului general al crizei financiare si economice;
3) cresterea artificiala a riscurilor si a vulnerabilitatilor economice in economia noastra nationala ca urmare a incercarilor unor state (fie europene fie non-europene) de a-si recupera pierderile financiare pe seama crearii unor situatii ad-hoc in Romania (vezi incercarile recente de atacuri speculative asupra monedei nationale; sa precizam si faptul ca aceasta imagine de riscuri si vulnerabilitati a fost, in parte, creata de catre agentiile internationale de rating, care nu sunt independente de marile banci care au suferit pierderi enorme in urma crizei, acesta fiind si motivul pentru care s-a declansat o ampla miscare internationala cu privire la necesitatea supravegherii activitatii si onestitatii acestor agentii internationale de rating). Scaderea volumului investitiilor straine directe poate avea un impact negativ considerabil asupra conditiilor de relansare a cresterii economice reale, pe de o parte, precum si asupra echilibrului macroeconomic externe, pe de alta parte.
Economia reala poate fi afectata si de relocalizarea firmelor rezidente (fie cu capital strain, fie cu capital autohton). Relocalizarea este efectul rationalitatii economice, de aceea modificarea structurii costurilor economice ca urmare a producerii efectelor crizei financiare si economice poate conduce la decizii de acest tip. Impactul este important atat asupra ofertei interne (inclusiv asupra posibilitatilor de export acolo unde exista, inca, cerere externa) cat si asupra pietei muncii. Desigur, acest fenomen este ambivalent si efectul final este o rezultanta a relocalizarilor inspre Romania si a celor dinspre Romania. In functie de raportul costurilor economice, unele firme din strainatate pot opta pentru relocalizarea in Romania, iar altele pot opta pentru relocalizarea din Romania in alte state, fie state membre ale UE fie state de la granita UE.
Canalul nominal se refera la variabilele economiei nominale. Cele mai importante variabile economice nominale externe care ar putea afecta economia nationala sunt finantarea externa (structura pasivului sistemului bancar), structura activului sistemului bancar si migratia capitalului.
Impactul finantarii externe depinde de o serie de factori structurali ai sectorului financiar. Astfel, o pondere ridicata a capitalului extern in structura pasivului sistemului bancar rezident poate crea importante vulnerabilitati (de exemplu, prin reducerea finantarilor de la bancile-mama catre sucursalele din Romania). De asemenea, cresterea prudentialitatii sistemului bancar international poate mari costul creditului privat extern, ceea ce, pe de o parte, va conduce la reducerea lichiditatii din sistemul bancar iar, pe de alta parte, poate conduce direct la cresterea costului creditului intern neguvernamental (atat la nivel non/bancar cat si pe piata inter-bancara), daca, totusi, sistemul bancar rezident apeleaza la refinantare externa.
Asadar, ca rezultat final, chestiunea finantarii externe (adica chestiunea structurii pasivelor din sistemul bancar rezident) poate sa se manifeste sub forma reducerii drastice a capacitatii de finantare a sectorului privat intern (nu are, desigur, nici o relevanta faptul ca aceasta reducere a capacitatii de finantare este efectul lipsei de lichiditate sau efectul cresterii excesive a prudentialitatii sistemului bancar rezident sau extern). Aceasta scadere a intermedierii financiare poate sa conduca la destructurari masive si, posibil, ireversibile, ale sistemul economiei reale. De, exemplu, concedierile (mai ales la nivelul angajatilor calificati) pot avea un efect ireversibil asupra capacitatii de reluare a activitatii firmelor in cauza. Acest aspect va fi tratat, insa, intr-o interventie ulterioara: la problema transferarii crizei financiare in criza economica (mai exact spus, a transferarii crizei din economia nominala in economia reala).
Se pare ca, la nivel structural, cauza actualei crize financiare si economice o reprezinta autonomizarea excesiva a fluxurilor nominale in raport cu activele lor suport, din economia reala. Pe de o parte, circuitele de securitizare a creditului bancar, pe de alta parte, circuitele de formare si achizitionare a derivativelor financiare (ambele ”animale financiare” fiind vehicule ale autonomizarii mentionate), au creat ceea ce s-a numit portofoliu de ”active toxice”.
Cu cat ponderea acestor active toxice este mai mare in portofoliul de active al unei banci (sau al unui sistem bancar) cu atat banca (sau sistemul bancar) in cauza sunt mai expuse efectelor crizei, o data aceasta declansata. Explicatia este aceea ca relatiile economice (deci, inclusiv cele financiare) se desfasoara, de regula pe ”geodezicele” economice, adica intre centre economice sau financiare care au similitudini structurale, de performanta etc. Asadar, pe acest canal nominal, reprezentat de structura activului bancar, criza financiara internationala circula cu maximum de viteza si cu maximum de amplitudine. Este vorba despre un fel sui-generis de contagiune, bazata pe similitudini structurale.
Migratia capitalului este unul dintre cele mai reactive fenomene nominale la impactul unei crize financiare si economice internationale. Rationalitatea economica a migratiei capitalului este bazata pe un optim intre coeficientul de valorificare si coeficientul de risc. Atunci cand acest raport devine nefavorabil, capitalul va migra in directia in care fructificarea, amendata cu riscul, este maxima.
Efectele crizei financiare (atat cele manifestate cat si cele asteptate – indiferent cat de fundamentate sunt aceste asteptari) pot sa reduca drastic justificarile mentinerii stocului de capital si, ca urmare, acesta va iesi (cu efectele binecunoscute asupra lichiditatii interne sau asupra balantei contului curent). In plus, migratia capitalului (mai exact spus, emigrarea capitalului) se poate produce si in afara unei rationalitati economice clare: este posibil ca, mai ales in cazul in care structura capitalului este in favoarea capitalului strain, necesitati ale economiei de origine a capitalului sa fundamenteze o decizie de retragere a capitalului chiar daca rationalitatea economica standard ar sugera mentinerea acestuia in tara de destinatie. De aici o serie de dezbateri, manifeste sau inca latente, cu privire la posibilitatea (unii ar spune riscul) reconsiderarii unor masuri nationale de natura protectionista. Se pare ca multe state (indeosebi state puternice economic, inclusiv din UE) sunt extrem de predispuse la masuri protectioniste explicite sau implicite, in interes national, fara a fi gata sa accepte o simetrie a acestor masuri atunci cand este vorba despre alte state (indeosebi mai putin puternice economic).
Desi nu este nimic nou in acest comportament duplicitar al statelor puternice economic, consideram ca este necesara o dezbatere internationala, eventual sub forma unui forum economic dedicat acestei chestiuni, care sa stabileasca reguli transparente si generale in materie. Ma intreb, chiar, daca o recitire in conditiile economice actuale, a rafinatei teorii a lui Mihail Manoilescu in domeniu, nu ar putea fi plina de sugestii functionale.
Canalul institutional de patrundere a crizei financiare si economice internationale pare a fi mai putin evident decat celelalte doua prezentate anterior. Cu toate acestea, consideram ca trebuie luat si el in considerare, cel putin din motivele expuse in continuare.
In primul rand, toate tarile sunt angrenate in sisteme complexe de organizatii si institutii internationale, economice, financiare, politice si militare, ceea ce permite transmiterea rapida a efectelor, de orice fel, la nivelul componentelor acestor sisteme.
In al doilea rand, globalizarea economica are drept varf de lance tocmai globalizarea financiara (de altfel, dupa globalizarea informationala, globalizarea financiara pare a fi latura cea mai extinsa si mai dinamica dintre toate procesele de globalizare sectoriale). Aceasta face ca o criza de tip financiar, cum este cea care face obiectul evaluarilor de fata, sa ”beneficieze” de ”autostrazile” cele mai performante.
Cele mai importante ilustrari ale canalului institutional de patrundere a unei crize externe in spatiul economic national sunt: apartenentele structurale si acordurile (tratatele) preexistente.
Apartenentele structurale se refera la integrarea unui anumit stat intr-un grup de state, pe baza diverselor criterii. De exemplu, Romania este membra a Uniunii Europene. Ca urmare, programul anti-criza al guvernului roman trebuie sa fie consistent si in faza cu programul anti-criza al celorlalte state membre sau cu strategia comunitara anti-criza. In felul acesta, insa, pot aparea efecte asimetrice, ca urmare a diferentelor de structuri economice, financiare, culturale, institutionale etc. Aceasta face ca o anumita masura anti-criza, luata la nivel comunitar (si, ca urmare, recomandabila si pentru Romania, sau pentru orice alt stat membru al UE) sa produca efecte adverse, pro-ciclice.
Situatia este similara efectelor asimetrice produse de catre politica monetara a Bancii Centrale Europene asupra statelor (fie membre fie nu ale zonei euro), ca urmare a diferentelor de structura financiara (deci de canale de transmitere a impulsului de politica monetara) a acestor state.
Tratatele economice preexistente izbucnirii actualei crize pot introduce constrangeri sau vulnerabilitati care, in absenta crizei, nu ar exista (cu alte cuvinte, criza poate declansa asemenea situatii adverse, desi prevederile ”normale” nu le anticipeaza). Cu toate ca acest canal institutional este, probabil, cu totul insignifiant in actuala conjunctura economica si financiara internationala, el actioneaza, totusi, si trebuie luat in considerare.
