Cultivarea - O miza pentru manageri

„La ce bun poetii in vremi anevoioase?” Intrebarea – un vers celebru al lui Friedrich Hölderlin – a ramas si azi, dupa doua veacuri, plina de miez: sunt artele, cultura umanista, cultura in general, „produse de lux” ale societatilor care isi pot permite asa ceva? Este „spiritul contemplativ” propriu lumii binelui, adevarului si frumosului, opusul fragil al mult mai tenacelui spirit antreprenorial ce domina lumea valorilor economice?

Cred ca, in zilele noastre, devine tot mai evident ca preocuparea pentru slefuirea spiritului si a inimii – traditionala „cultura umanista” – nu reprezinta doar un beneficiar al prosperitatii pe care cu totii ne-o dorim, ci poate contribui, intr-o masura deloc neglijabila, la aceasta. Cred iarasi ca dialogul, interferenta dintre „lumea culturii” si „lumea afacerilor” pot aduce beneficii ambelor parti, mult mai substantiale decat tranzactionarile dintre capitalul financiar si cel simbolic pe care le opereaza formele traditionale de mecenat.

E nevoie insa pentru aceasta de depasirea multor prejudecati, inradacinate in fiecare dintre cele doua lumi. E nevoie, de pilda, sa intelegem ca „a fi cultivat” nu inseamna neaparat sa fi citit o sumedenie de carti, sa stii nume de filosofi, de pictori, de muzicieni s.a.m.d., cu care sa poti sustine, daca e cazul, o conversatie epatanta. „A fi cultivat” inseamna, mai degraba, sa te bucuri de sansa unei bune asezari cu tine insuti si cu lumea in care traiesti, dincolo de agitatia continua si istovitoare a imediatului: sa ai discernamantul valorilor si vocatia alegerii personale, sa ai intuitia propriei personalitati si capacitatea de a-i da expresie in forme convingatoare, sa poti parcurge caile catre universul launtric al celorlalti, astfel incat sa poti comunica si relationa autentic cu ei.

Cultivarea inseamna, in esenta, o garantie a libertatii impartasite cu semenii, in avantajul comun.

E nevoie, de asemenea, sa intelegem si sa acceptam ca si lumea economicului nu e doar un impersonal imperiu al cifrelor, ca e populata si modelata de oameni concreti, cu dorinte si aspiratii si, nu in ultimul rand, ca e o lume in care valoarea personala joaca, si aici, un rol de prima mana.

Sunt convingeri pe care le-am capatat nu doar prin reflectie, ci si prin experienta traita. Conduc de cinci ani, ca decan, una dintre cele mai mari si mai complicate facultati din tara – Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. Pentru orice ins din spatiul academic, in special din cel romanesc, accederea pe o functie manageriala e o experienta de soc. Intai de toate, pentru ca intri in ea, potrivit regulilor traditionale de functionare a invatamantului universitar – foarte controversate in momentul de fata si in tara, si peste hotare – deloc sau aproape deloc pregatit: nici vorba de vreun MBA absolvit, dar nici macar vreun training intensiv de management, finante etc.

In al doilea rand, pentru ca iti dai seama, in foarte scurt timp, ca ai de facut fata unui tip de management dificil si problematic, in care, de pilda, trebuie sa-ti creezi singur reperele, fiindca deciziile fundamentale, privind nu numai mijloacele, ci si scopuri, nu se iau deasupra ta, ci urmeaza sa conturezi si sa le adopti impreuna cu cei care te-au ales ca sa conduci, pentru o vreme, institutia din care faci parte. In al treilea si nu in ultimul rand, pentru ca in Romania, din pacate, managementul universitar este, prin definitie, unul de criza.

Caracteristicile crizei sistemice si generalizate pe care le enumera colegul meu de la Erudio Adrian Stanciu in articolul lui din 23 aprilie din publicatia Wall-Street sunt cele cu care am avut de a face in permanenta in invatamantul universitar romanesc din 1990 incoace, chiar daca ele deriva, in mare parte, din ceea ce a fost botezat „reforma”: punerea la indoiala a sistemului insusi, cauze extrinseci – deciziile politice, evolutiile imprevizibile si haotice ale pietei muncii in raport cu piata educationala, permanentele modificari legislative etc. – lipsa aproape totala de predictibilitate si nevoie acuta de adaptabilitate.

Cum sa faci fata unei astfel de situatii? Prietenii mei versati in managementul economic au clatinat din cap si m-au sfatuit: da-ti demisia. E simplu si, intr-adevar, dezirabil. Dar ca sa lasi balta o comunitate care a investit incredere in tine pentru ca asta iti da, omeneste, prea multa bataie de cap, nu e usor.

Stiu insa ca, atat cat am putut face – pot sa judece colegii din facultate sau din universitate, studentii, cei care au intrat, intr-un fel sau altul, in contact cu institutia – s-a bazat pe cultura umanista in care, ca profesor de literatura, m-am format. Ea m-a ajutat in stradaniile de a limpezi si de a pune in practica in facultate o cultura organizationala care cred ca trebuie sa stea la baza managementului din orice institutie de invatamant de calitate, axat pe valoare personala, stimularea initiativei, a libertatii de spirit si a civilitatii.

Sunt sigur ca as fi reusit mai bine daca as fi avut o pregatire manageriala mai temeinica. Dar sunt la fel de sigur ca si managerilor „de profesie” din mediul economic mai multa deschidere culturala si o preocupare mai atenta pentru dezvoltarea personala le-ar aduce un surplus de competenta profesionala.

Liviu Papadima este unul din cei doi invitati ai intalnirii cu cititorii Wall-Street, din 21 mai: Cultivarea, o miza pentru manageri?

Trimiteti intrebarile dumneavoastra inca de astazi sau in timpul dezbaterii online de saptamana viitoare.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.