Conversatie cu omu’ de la Guvern

De aproape 20 de ani, de cate ori am ocazia pun o intrebare celor din jur: “Daca ar trebui sa alegeti, inevitabil, intre a fi condusi de niste idioti dar cinstiti, care strica si ce era deja bine facut prin prostia lor, sau de altii care fura la vedere, insa nu sunt prosti si fac ca lucrurile sa mearga, deci si voua va va fi un pic mai bine, ce ati face?

” Rezultatele “studiului” sunt inconcludente pana acum, si cred ca asa vor ramane si de acum inainte, de vreme ce majoritatea celor intrebati isi schimba raspunsurile cam odata la 4 ani… Intrebarea asta mi-o pun si mie insumi, din ce in ce mai des in ultimul timp, mai ales cand sunt invitat la dezbateri publice pe una din temele predilecte ale momentului – salarizarea celor de la Stat – cu invitati de la sindicate, de la Guvern, Parlament, partide etc.: “Doamne, oare cum ar fi mai bine pentru noi, astilalti, ca omul asta sa fie un cretin, care chiar crede ce spune, sau un impostor, care stie cum stau lucrurile in realitate, insa spune in public doar ce s-a stabilit la partid ca trebuie spus?”. De multe ori ajung sa schimb si eu raspunsurile la aceasta intrebare, insa la fiecare 2-3 minute, din cauza perplexitaii in care ma lasa interventia unuia sa altuia.

La toate aceste dezbateri, la care, nu de putine ori, “partile” aproape ajung sa se injure sau sa se ia la bataie, si idiotii si impostorii par sa fie bine reprezentati si in mod egal repartizati in fiecare tabara. Rolurile par sa se schimbe ciclic, insa, de la o “masa rotunda” la ata. De pilda, azi il vad pe cel de la sindicat cum se bate sa-i convinga pe ceilalti sa faca o lege globala de salarizare “obiectiva, echitabila si morala”, exact cum facea un senator in urma cu cateva zile.

Bietul om e foarte convins si patruns de spusele lui, chiar crede ca se poate face asa ceva si se si chinuie sa argumenteze, evident, cu amestecarea planurilor. Cel de la Guvern zice ca asa va face si ca “se lucreaza la asta”. Altul de la Parlament spune ca, in sfarsit, partidul lui “va indrepta lucrurile” in tara. O idee, insa, pare sa-i alieze si pe unii si pe altii: “Salariile de la Stat trebuie sa fie direct proportionale cu performanta! Adica - se mai explica, din cand in cand - cam cum e pe la privati”. Dar pentru ce vreau eu sa spun mai departe, chiar nu conteaza ca majoritatea stiu cum e la privati doar de la TV sau din auzite.

Eu sunt intotdeauna adus la aceste discutii ca sa le spun cum e la privati, in cazul in care vreunul dintre ei e prost informat de catre subalterni sau are dubii (insa nu prea par sa aiba). Le raspund intotdeauna acelasi lucru, nu din lipsa de imaginatie ci din simplul fapt ca la privati, si in Romania si aiurea, lucrurile s-au petrecut dintotdeauna si se vor intampla la fel si de acum inainte. Intr-adevar, aici salariile se calculeaza (si se dau) in functie de performante, directe sau indirecte, adica de rezultatele fiecaruia in parte si de cele ale celorlalti din firma la un loc, si - aici sunt mereu obligat sa subliniez un mic amanunt – asta in conditii de piata, adica de concurenta.

Aproape toti angajatii au salarii fixe si beneficii variabile, ponderea celor dintai in totalul veniturilor scazand, de regula, odata cu urcarea in ierarhia firmei. La cele mai multe companii, salariile managerilor importanti se stabilesc prin negociere, fluctuand in functie de raportul cerere-oferta de pe piata la momentul respectiv (6-12 luni), nivelurile lor fiind legate si de cifra de afaceri a companiei si/sau de profiturile trecute si prognozate. La pozitiile mai joase salariile sunt mai previzibile, fiind mai stabile de la o perioada la alta si cu valori mai apropiate de la o companie la alta, mai ales datorita faptului ca sunt bugetate cu mult timp inainte. Performanta e continuu montorizata si, in final, e exprimata doar prin cateva numere cu un $ sau € in coada: cifra de afaceri, profit, valoarea de piata a compniei.

Cum isi calculeaza fiecare firma si fiecare patron productivitatea si rezultatele, ce ia in calcul, ce formula foloseste si cum, e treaba lui; important e ca, pana la urma, toate conduc spre aceleasi cifre: profit (termen scurt), valoare (termen lung). “Sporuri” nu exista la privati din simplul motiv ca acestea nu au sens: daca sunt un procent dintr-un salariu fix (adica in felul in care sunt calculate la Stat) inseamna doar ca ii dai omului un salariu mai mare. Daca procentajul nu e fix, atunci nu e “spor”, si un angajat poate primi mai multi bani pentru ca “vechimea” lui e valoroasa pentru firma, pe cand, la altul, “vechimea” duce mai degraba la limitarea avansarii in cariera sau a cresterii veniturilor.

“Vom face si noi la fel ca in firmele private!” zice cel de la Guvern. “Nu cred ca puteti – zic eu - acest model nu poate fi copiat, pur si simplu, in primul rand deoarece la Stat lipseste ceva esential: modelul functioneaza numai intr-un context de piata libera; or, la Satat nu prea exista nici concurenta si nici “ingredientele” principale ale modelului, profitul si valoarea.”

“Atunci o sa-i platim astfel doar pe cei care fac profit!” spune el, facand pe prostul si sperand ca ceilalti sa nu observe ca la regii, monopoluri si institutii de reglementare sau de alta natura care fac incasari de taxe obligatorii (adica stabilite tot de catre ei) “veniturile” si “profiturile” nu sunt chiar ceea ce par a fi, nu sunt obtinute prin “performanta” ci, mai degraba, varate cu de-a sila de catre Stat in conturile lor. Sa dai unui director de la CNVM sau de la vreo camera de comert un salariu sau prima direct proportionale cu “veniturile” institutiilor respective poate fi orice, numai asemanare cu ce se intampla in firmele private nu.

Domnul guvernant s-a facut ca uita si de partea din modelul de la privati in care salariile pentru posturile de mare responsabilitate se negociaza in functie de valoarea de piata a candidatilor la functiile respective. Ce avantaj ar avea asta pentru Partid? El e obisnuit sa negocieze aceste salarii doar cu partenerii de guvernare. “Atunci calculam salariile numai pe baza de performanta!”, insita omu’, batand in retragere. “Domnule guvernant – zic eu – cu respect imi permit sa va atrag atentia ca nu e vorba de performanta ci de performante, pentru ca puteti calcula si exprima asta in foarte multe feluri, cu zeci, sau chiar sute de formule si indicatori de performanta.

Prin urmare, salariile de la Stat (sume, niveluri, proportii, ierarhii etc.) nu le puteti calcula, ci doar decide.” “?!?..” Aici chiar parea sa nu fi inteles nimic, asa ca am continuat: “Daca nu poti exprima performantele in cifre si, mai ales, sa poti sa compari cifrele intre ele degeaba le calculezi. Puteti inventa si impune orice indicatori de performanta, nici nu conteaza prea mult pe care dintre ei ii folositi. Problema e ca veti obtine cel mult o ierarhie, nu si nivelurile efective, si asta numai in cadrul aceluiasi grup omogen. Nu veti putea compara performantele unui profesor de liceu cu cele ale unui lector si, cu atat mai putin, cu cele ale unui pompier. De aici incolo e doar un simplu calcul politic, arbitrar si conjunctural. Ca salariile de la Stat sa fie mai mici, mai mari sau egale cu cele de la privati nu reiese din vreun calcul ci e doar pentru ca asa vor guvernantii momentului.

La fel, ca militarii sa ia mai multi bani ca doctorii, sau invers, e tot o simpla hotarare, nu are nimic de-a face cu piata, cu performantele lor, cu privatii. Si numarul angajatilor de la stat e tot o decizie politica, desi se face si dupa niste calcule. Cam cum a fost si ideea aceea a lui Eugen Nicolaescu, pe cand era ministru al sanatatii si a spus ca el vrea numai o farmacie la nu-stiu-cate mii de locuitori. Stiti bine ca atributele de “obiectiva, echitabila si morala” nu au niciun sens cand e vorba de o lege unica a salarizarii. Totul depinde de obiectivele politice ale celor care iau deciziile, si de nimic altceva. In functie de aceste obiective, sa platesti pe un procuror dublu decat pe un profesor, sau exact pe dos, poate fi la fel de indreptatit.

Asta nu inseamna ca e bine sau rau, imoral sau imoral sa platesti pe unii mai mult decat pe altii. E doar un “business model” pe care trebuie sa-l explicati si sa convingeti sindicatele si pe oameni cu el, nu sa spuneti ca “asa trebuie facut”. Sefii dumneavoastra ar trebui sa vina si sa spuna, foarte simplu: “In guvernarea noastra noi am decis sa platim atat si pe astia mai mut dacat ceilalti deoarece...” – si aici urmeaza o argumentatie bazata pe obiectivele partidului care poate fi perfect justificabila, indiferent care ar fi deciziile respective.” Se vedea ca a inteles, insa se putea citi neputinta pe chipul lui: “Da, dar cum sa spun eu asta alegatorilor, in public?”.