Ne apropiem cu pasi repezi de implinirea a doua decenii de postcomunism (prefer acest termen in locul altora precum „capitalism” sau „democratie”) pe meleagurile romanesti. Noul sistem politic si social de la noi a depasit deja, cel putin la nivel teoretic, varsta majoratului. Ar trebui sa dispunem de un sistem stabil, functional, dinamic si suplu, care sa constituie baza dezvoltarii societatii romanesti pe toate planurile. Ar trebui, dar stim cu totii ca lucrurile nu stau nici pe departe asa.
Fiscalitatea, unul dintre domeniile cheie ale economiei unui stat, nu prezinta nici pe departe calitatile mentionate mai sus. Ne-am obisnuit ca modificarile aduse legislatiei fiscale sa ne fie prezentate cu o viteza care nu este intrecuta decat de stirile despre starea vremii. Dar daca in meteorologie exista legi ale naturii care guverneaza succesiunea anotimpurilor si a fenomenelor climaterice, in fiscalitatea romaneasca totul este la fel de imprevizibil precum directia unei tornade.
Specialistii in fiscalitate solicita de ani buni ministerului de finante stabilirea unei strategii fiscale care indiferent de partidul aflat la putere sa reprezinte directia generala de urmat in politica de impozite si taxe aplicabila in Romania. Din pacate, pana in prezent, nimeni nu a putut sa implementeze o strategie fiscala coerenta, usor de aplicat si de urmarit. Succesiunea continua a guvernelor din ultimii douazeci de ani a aplicat cu succes stilul de management „freewheeling opportunism” sau mai pe romaneste „hei-rupism”.
Desigur, trebuie sa recunoastem faptul ca aprobarea codului fiscal si, un an mai tarziu, introducerea cotei unice de impozitare, au fost doua borne importante ale progresului catre un sistem fiscali stabil, clar si usor de implementat si aplicat. Aceste masuri nu au fost insa incadrate intr-un program strategic, pe termen mediu si lung, care sa aiba in vedere o evolutie in timp, metode si masuri de aplicare a acestei strategii.
Si totusi, in acest context dominat de inconsecventa, ultimele modificari aduse codului fiscal nu ne pun prea mult pe ganduri in ceea ce priveste anul 2010. Modificarile aduse au in vedere fie „reglaje fine” in cazul impozitelor directe, care clarifica unele dintre aspecte neclare pana acum, fie implementarea unor reglementari impuse de Uniunea Europeana, in cazul taxei pe valoarea adaugata si a accizelor.
Intrebarea care se pune insa este: ce ne asteapta dupa alegerile programate in aceasta toamna cand sacul promisiunilor electorale se va dovedi a fi gol iar bugetul de stat va trebui alimentat de undeva pentru a hrani sutele de mii de salariati in domeniul public si cele cateva milioane de pensionari si someri? Va fi sacrificata cota unica sau va trebui sa traim cu o cota majorata a taxei pe valoarea adaugata? Vom trai si vom vedea.
Fiscalitatea, unul dintre domeniile cheie ale economiei unui stat, nu prezinta nici pe departe calitatile mentionate mai sus. Ne-am obisnuit ca modificarile aduse legislatiei fiscale sa ne fie prezentate cu o viteza care nu este intrecuta decat de stirile despre starea vremii. Dar daca in meteorologie exista legi ale naturii care guverneaza succesiunea anotimpurilor si a fenomenelor climaterice, in fiscalitatea romaneasca totul este la fel de imprevizibil precum directia unei tornade.
Specialistii in fiscalitate solicita de ani buni ministerului de finante stabilirea unei strategii fiscale care indiferent de partidul aflat la putere sa reprezinte directia generala de urmat in politica de impozite si taxe aplicabila in Romania. Din pacate, pana in prezent, nimeni nu a putut sa implementeze o strategie fiscala coerenta, usor de aplicat si de urmarit. Succesiunea continua a guvernelor din ultimii douazeci de ani a aplicat cu succes stilul de management „freewheeling opportunism” sau mai pe romaneste „hei-rupism”.
Desigur, trebuie sa recunoastem faptul ca aprobarea codului fiscal si, un an mai tarziu, introducerea cotei unice de impozitare, au fost doua borne importante ale progresului catre un sistem fiscali stabil, clar si usor de implementat si aplicat. Aceste masuri nu au fost insa incadrate intr-un program strategic, pe termen mediu si lung, care sa aiba in vedere o evolutie in timp, metode si masuri de aplicare a acestei strategii.
Si totusi, in acest context dominat de inconsecventa, ultimele modificari aduse codului fiscal nu ne pun prea mult pe ganduri in ceea ce priveste anul 2010. Modificarile aduse au in vedere fie „reglaje fine” in cazul impozitelor directe, care clarifica unele dintre aspecte neclare pana acum, fie implementarea unor reglementari impuse de Uniunea Europeana, in cazul taxei pe valoarea adaugata si a accizelor.
Intrebarea care se pune insa este: ce ne asteapta dupa alegerile programate in aceasta toamna cand sacul promisiunilor electorale se va dovedi a fi gol iar bugetul de stat va trebui alimentat de undeva pentru a hrani sutele de mii de salariati in domeniul public si cele cateva milioane de pensionari si someri? Va fi sacrificata cota unica sau va trebui sa traim cu o cota majorata a taxei pe valoarea adaugata? Vom trai si vom vedea.
