FMI-ul ne recomanda scaderea nivelului de trai

Asa cum probabil foarte multi dintre cei care urmaresc firul evenimentelor FMI in Romania se asteptau la aceasta masura, ei bine, iata ca a devenit realitate. FMI recomanda guvernului roman cresterea cotei unice de impozitare la 20% (de la 16%) si a taxei pe valoare adaugata la 24% (de la 19%).

Amintiti-va ca aceasta recomandare vine in urma “sperieturii” trase de FMI cum ca nu ne-am putea acoperi deficitul bugetar (deficit care, potrivit Bancii Nationale a Romaniei, dupa primul trimestru al anului curent se situa la 8,2 miliarde de lei, reprezentand circa 1,5% din PIB). Amintiti-va totodata ca FMI a declarat ca nu va mai acorda Romaniei alt imprumut, daca nu va reusi sa rezolve aceasta problema.

Care este rostul acoperirii deficitului? Pai, in sens economic, deficitul (oricare i-ar fi natura, bugetara, comerciala, de cont curent) nu este o problema in sine. Ce inseamna mai exact un deficit? Este vorba de acea situatie in care cheltuielile depasesc veniturile (aplicam aceasta logica de la nivelul unui individ pana la nivelul unui stat – ca o asociatie de indivizi, si nu in sens etatic). Cu alte cuvinte, cheltuim mai multi bani decat castigam. Sigur, o astfel de situatie poate fi imaginabila la nivel conceptual, insa in realitate nimeni nu face asta (ar fi imposibil!).

De cele mai multe ori luam credite pentru a ne finanta nevoile pe termen lung, iar asta echivaleaza cu o datorie. O datorie catre banca. Dar datoria trebuie platita, deci va fi nevoie sa producem in continuare bani pentru a ne putea achita datoria. Prin urmare este o datorie facuta, cum se spune, cu cap. Ar fi aberant sa numim deficit orice migratie a propriului capital catre diverse activitati. Asadar, problema deficitului nu poate fi decat una de natura statistica si, implicit, relevanta doar pentru un guvern, nu si pentru un om, sau mai multi oameni, ea aparand atunci cand “Maria Sa”, guvernul, intervine prin diverse politici distorsionante, sa-l “regleze”. Va intreb sincer, cati dintre voi v-ati pus problema unui deficit personal atunci cand ati contractat un credit?

Insa pentru ca deficitul este doar o problema de natura etatica (adica ne referim la cheltuielile guvernului care depasesc incasarile), raman cu discutia in acest perimetru. Ce face statul sa acopere deficitul bugetar? Sa spunem ca asculta FMI-ul si mareste cota unica si TVA-ul.
Rezultatul? Sub asteptarile unui economist, cu exceptia ca acesta sa nu fie keynesist.

Lasand la o parte ca aceasta crestere este una care ar trebui sa revolte macar o parte din populatie, trebuie spus ca masura, din punct de vedere economic, nu duce in mod necesar la incasari mai mari pentru stat. Ar trebui sa-i reamintim statului cateva lectii de baza in economie, una dintre acestea fiind ca atunci cand povara fiscala creste, consumul tinde sa scada. Avem mai putini bani sa cheltuim. Si atunci de unde sa colecteze statul daca cea mai importanta variabila, consumul, scade? Ma indoiesc ca acest scenariu este plauzibil macar, indiferent de calculele pe care cei de la FMI si le-au facut.

Taxarea nu reprezinta altceva decat exproprierea unor venituri in mod aproape violent. Este ceea ce s-ar putea numi jaf institutionalizat. Adica, eu ca stat, prin lege iti arat ca tu o sa platesti mai mult, volens nolens. Atunci cand statul se extinde (si cam asta reuseste sa faca de pe la inceputurile crizei incoace) se cheama ca tot mai multe resurse private sunt socializate, sau daca vreti nationalizate. Cresterea fiscalitatii este o masura directa de socializare a castigurilor oricarui tip de activitate antreprenoriala. Povara fiscala nu iarta pe nimeni. Este una dintre devizele oricarui stat.

Orice masura in plus de a taxa populatia (al carei rost este sa produca si sa se specializeze, in libertate) este un pas inainte catre o socializare mai adanca a resurselor. Aproape pe nesimtite, statul intra prin efractie in propria noastra casa, ia ce ii trebuie, dupa care te indeamna (la televizor!) sa si consumi. Nimic mai aberant. Asadar problema deficitului nu se poate rezolva prin cresterea impozitelor (e atat de evident!).

Sunt doua solutii pentru aceasta problema. Una ar fi ca guvernul sa-si reduca cheltuielile (si de aici pleaca o intreaga serie de probleme, birocratie excesiva, imposibilitatea masurarii productivitatii muncii in sistemul public s.a.m.d.), dar probabil ca ne-ar rade in fata daca le-am propune asa ceva. A doua s-ar referi strict la reducerea fiscalitatii, masura care ar incuraja productia si consumul (adica taxe mici – profituri mai mari – castiguri mai mari in volum, pentru stat), dar aici nu ne lasa FMI-ul, pentru ca “desteptaciunea” guvernamentala romaneasca s-a gandit ca bine-ar fi sa rezolvam problemele cu bani straini. Stim povestea cu acea curba a lui Laffer, in care taxarea poate fi crescuta pana la un punct, moment din care incasarile scad. N-as putea spune exact unde ne situam pe acea curba, dar - ganditi-va! – daca guvernul ar fi stiut ca respecta curba lui Laffer (cu o cota unica de 20%) de la momentul introducerii cotei unice, credeti ca aceasta ar mai fi ramas la nivelul de 16%?! Am dubii serioase in aceasta privinta.

Iata ca solutia “salvatoare” a aparut insa inainte ca cele doua prezentate de mine, sa fie luate in seama de guvern. BNR-ul a scazut ieri rata dobanzii cheie la 6,25%, de la 6,50%. Ei, asta da masura de incurajare a consumului! Cred ca ar fi de fapt si singura, avand in vedere rationalitatea economica inexistenta in mindset-ul guvernamental. Faptul ca BNR intervine in acest mod (reclamand deficitul de cerere agregata) este din punctul meu de vedere un semn ca statul vrea sa-si achite datoria la FMI prin inflatie. Adica tot un impozit (indirect, sa spunem), doar ca cei nepriceputi intr-ale economiei nu prea isi pot explica asta. Este simplu nu? Reducerea dobanzii cheie este o masura inflationista, bancile vor relaxa si ele conditiile de creditare iar oamenii vor lua credite mai ieftine care se vor duce in consum, deci preturile vor creste, iar statul va obtine mai mult pentru ca va impozita doar, mai mult, nu? Nu se putea mai rau. Inca o data se dovedeste inconsistenta si caracterul falimentar al politicilor de stat pe timp de criza (recomand ca bibliografie obligatorie guvernului roman si FMI-ului, un studiu detaliat al crizei din 1929-1930 si al celei asiatice din 1997).

Problemele de mai sus sunt si pot fi doar ale unei tari al carui guvern ignora constient legile economice fundamentale. Solutii sunt intotdeauna, indiferent cat de grava ar putea parea situatia. Este nevoie doar de o minima decenta atunci cand ai in maini finantele publice. FMI nu poate rezolva aceste probleme, dimpotriva, mai mult le-a agravat (as spune chiar ca dintotdeauna si pretutindeni unde a actionat, pe termen lung, a agravat). Scaderea nivelului de trai (o consecinta fireasca a impozitarii excesive) a oamenilor nu poate reprezenta o solutie pentru iesirea din criza, decat daca suntem constienti ca aceasta criza este de fapt o criza globala a statului, determinata de esecurile reputate de cateva decenii incoace. Iesirea din criza inseamna redimensionarea statului (in sensul reducerii influentei) si nu intarirea lui.



Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.