Diferenta pe care o poate face un weekend...sau nu!? Dupa cum era firesc, finalul short al curbei de randament a Greciei s-a prabusit in weekend, dar titlurile de stat grecesti cu maturitate la 30 de ani sunt inca tranzactionate sub 65! In ochii pietei de obligatiuni, Grecia are la fel de multe probleme pe termen lung pe cate avea in 4 mai. Titlurile de stat grecesti cu maturitate la 5 ani au revenit la nivelul din 22 aprilie (un pic peste 90).
Cu alte cuvinte, pachetul de bail-out in valoare de 750 de miliarde de euro asupra caruia s-a hotarat in weekend a fost o solutie “rapida si murdara” pentru o problema complexa si foarte actuala. Insa pachetul ridica o serie de intrebari cu privire la efectul de lunga durata asupra euro si asupra cresterii Zonei Euro - nemaivorbind de cel asupra uniunii politice.
1) Crestere. Ne-am exprimat deja pesimismul legat de previziunile de crestere pe termen lung a Zonei Euro, care inca dinaintea crizei era ingropata in datorii, suferind de Euro-scleroza si de poveri fiscale enorme, cu o clasa politica ce ura intreprinderile private si pietele libere. Cand Europa a fost lovita de criza, sectorul privat a inceput un proces necesar de reducere masiva a gradului de indatorare, insa guvernele au preluat controlul si continua si acum sa opereze deficite bugetare excesive actionand in continuare in detrimentul unei posibile cresteri pe termen lung. Alarmant este si faptul ca se permite inca cresterea necontrolata a poverii totale a datoriei Zonei Euro, iar acest lucru se intampla intr-un mediu cu un nivel scazut al investitiilor / GDP. Tinand cont de masurile luate de institutiile politice, cresterea pe termen lung a Zonei Euro pare limitata la maximum 1,5%.
2) Euro. Moneda unica si-a revenit ca prima reactie dupa ce detaliile asupra pachetului au ajuns pe piata, luni dimineata, dar aceasta este un tip de revenire indusa de o pozitie short foarte mare si complet justificata. Toata lume vrea sa scape, euro avanseaza in short-covering, iar apoi continua tendinta de scadere. De ce? Pentru ca nu s-a facut nimic pentru a micsora povara datoriilor. Populatia Europei se poate astepta in continuare la decenii de crestere sub medie (sub-par), poveri fiscale uriase si o deteriorare a indicatorilor demografici. BCE va incepe sa cumpere datoria suverana si sa extinda facilitatea de finantare nelimitata pe 3 luni. Rate scazute ale dobanzii sunt garantate pentru restul anului si, probabil, pentru o mare parte din 2011. Ne mentinem estimarea privind targetul de final de an de 1,22 EURUSD. Si este foarte probabil ca acesta sa scada mai mult dupa 2010.
3) Credibilitatea BCE / UE? Mai putem vorbi, oare, despre credibilitate? Saptamana trecuta, Trichet spunea ca BCE nici macar nu a discutat posibilitatea de a cumpara datoria suverana. La doar o saptamana mai tarziu, este pregatita sa o faca. Ministrul de Finante francez, Christine Lagarde, chiar a declarat ca: „Mesajul este clar: zona euro isi va apara banii”. Stim ca politicienii francezi au un grad 0 de intelegere a celor mai simple concepte de piata, dar acest lucru este mai mult decat ridicol. Nimeni nu isi poate apara banii tiparind masiv moneda si slabind disciplina fiscala in cadrul Zonei Euro.
Daca politicienii europeni si BCE ar fi fost catusi de putin interesati de puterea euro, ar fi implementat masuri de austeritate extrem de aspre si rate ale dobanzilor mai mari. Mai mult, cu un raport datorie / PIB de 78% si 73% in Franta si respectiv Germania, acest pachet de bail-out este mai degraba un caz al datorului care imprumuta datorul. Intr-adevar, Germania si Franta nu vor avea nicio problema sa-si achite datoriile in decursul urmatorilor cinci ani, dar sunt oare in pozitia de a garanta datoria tarilor PIIGS (tarile PIIGS reprezinta o treime din PIB-ul Zonei Euro). In urmatoarele 12 luni, piata de obligatiuni va incepe sa puna serios la indoiala credibilitatea pachetului de bail-out. Iesiti din piata obligatiunilor PIIGS cu maturitate de peste doi ani, cat inca mai puteti la actualele randamente.
4) Germania. In plus, ce s-a intamplat cu clauza „no bail-out” din Tratatul de la Lisabona (Articolul 125)? Germanii au luat o pozitie clara impotriva acestei initiative (social-democratii au, pentru prima data, o opinie corecta), iar profesorii de drept germani si-au scos sabiile din teaca. Totusi, din cate stiu, nu au dreptate intrucat bail-out-urile sunt rezultatul unui efort multilateral. In acest context, ce inseamna, mai exact, clauza „no bail-out” si ce valoare are? Si-ar putea imagina cineva o situatie in care aceasta este relevanta? Cred ca nu. Articolul 125 a avut aceeasi soarta cu Criteriile de la Maastricht, iar Eurostat raporteaza acum ca deficitul guvernamental cumulat al Zonei Euro este de 6,3%, iar deficitul guvernamental/PIB ramane la 78,7%.
Ambele cifre sunt de acum cinci luni, iar ultima cifra a ajuns, probabil, la 83% pana acum. Germania nu isi gaseste locul intr-o asemenea uniune dominata de atitudinea indiferenta a francezilor si, in timp ce este greu de imaginat un scenariu de cadere a raportului pret pe actiune/crestere companii si devalorizare in tarile PIIGS, este mult mai usor de imaginat caderea raportului amintit insotita de o repozitionare valutara in cazul Germaniei. Atentie la zgomotul politic din interiorul uniunii, care va accentua deprecierea euro.
Cu alte cuvinte, pachetul de bail-out in valoare de 750 de miliarde de euro asupra caruia s-a hotarat in weekend a fost o solutie “rapida si murdara” pentru o problema complexa si foarte actuala. Insa pachetul ridica o serie de intrebari cu privire la efectul de lunga durata asupra euro si asupra cresterii Zonei Euro - nemaivorbind de cel asupra uniunii politice.
1) Crestere. Ne-am exprimat deja pesimismul legat de previziunile de crestere pe termen lung a Zonei Euro, care inca dinaintea crizei era ingropata in datorii, suferind de Euro-scleroza si de poveri fiscale enorme, cu o clasa politica ce ura intreprinderile private si pietele libere. Cand Europa a fost lovita de criza, sectorul privat a inceput un proces necesar de reducere masiva a gradului de indatorare, insa guvernele au preluat controlul si continua si acum sa opereze deficite bugetare excesive actionand in continuare in detrimentul unei posibile cresteri pe termen lung. Alarmant este si faptul ca se permite inca cresterea necontrolata a poverii totale a datoriei Zonei Euro, iar acest lucru se intampla intr-un mediu cu un nivel scazut al investitiilor / GDP. Tinand cont de masurile luate de institutiile politice, cresterea pe termen lung a Zonei Euro pare limitata la maximum 1,5%.
2) Euro. Moneda unica si-a revenit ca prima reactie dupa ce detaliile asupra pachetului au ajuns pe piata, luni dimineata, dar aceasta este un tip de revenire indusa de o pozitie short foarte mare si complet justificata. Toata lume vrea sa scape, euro avanseaza in short-covering, iar apoi continua tendinta de scadere. De ce? Pentru ca nu s-a facut nimic pentru a micsora povara datoriilor. Populatia Europei se poate astepta in continuare la decenii de crestere sub medie (sub-par), poveri fiscale uriase si o deteriorare a indicatorilor demografici. BCE va incepe sa cumpere datoria suverana si sa extinda facilitatea de finantare nelimitata pe 3 luni. Rate scazute ale dobanzii sunt garantate pentru restul anului si, probabil, pentru o mare parte din 2011. Ne mentinem estimarea privind targetul de final de an de 1,22 EURUSD. Si este foarte probabil ca acesta sa scada mai mult dupa 2010.
3) Credibilitatea BCE / UE? Mai putem vorbi, oare, despre credibilitate? Saptamana trecuta, Trichet spunea ca BCE nici macar nu a discutat posibilitatea de a cumpara datoria suverana. La doar o saptamana mai tarziu, este pregatita sa o faca. Ministrul de Finante francez, Christine Lagarde, chiar a declarat ca: „Mesajul este clar: zona euro isi va apara banii”. Stim ca politicienii francezi au un grad 0 de intelegere a celor mai simple concepte de piata, dar acest lucru este mai mult decat ridicol. Nimeni nu isi poate apara banii tiparind masiv moneda si slabind disciplina fiscala in cadrul Zonei Euro.
Daca politicienii europeni si BCE ar fi fost catusi de putin interesati de puterea euro, ar fi implementat masuri de austeritate extrem de aspre si rate ale dobanzilor mai mari. Mai mult, cu un raport datorie / PIB de 78% si 73% in Franta si respectiv Germania, acest pachet de bail-out este mai degraba un caz al datorului care imprumuta datorul. Intr-adevar, Germania si Franta nu vor avea nicio problema sa-si achite datoriile in decursul urmatorilor cinci ani, dar sunt oare in pozitia de a garanta datoria tarilor PIIGS (tarile PIIGS reprezinta o treime din PIB-ul Zonei Euro). In urmatoarele 12 luni, piata de obligatiuni va incepe sa puna serios la indoiala credibilitatea pachetului de bail-out. Iesiti din piata obligatiunilor PIIGS cu maturitate de peste doi ani, cat inca mai puteti la actualele randamente.
4) Germania. In plus, ce s-a intamplat cu clauza „no bail-out” din Tratatul de la Lisabona (Articolul 125)? Germanii au luat o pozitie clara impotriva acestei initiative (social-democratii au, pentru prima data, o opinie corecta), iar profesorii de drept germani si-au scos sabiile din teaca. Totusi, din cate stiu, nu au dreptate intrucat bail-out-urile sunt rezultatul unui efort multilateral. In acest context, ce inseamna, mai exact, clauza „no bail-out” si ce valoare are? Si-ar putea imagina cineva o situatie in care aceasta este relevanta? Cred ca nu. Articolul 125 a avut aceeasi soarta cu Criteriile de la Maastricht, iar Eurostat raporteaza acum ca deficitul guvernamental cumulat al Zonei Euro este de 6,3%, iar deficitul guvernamental/PIB ramane la 78,7%.
Ambele cifre sunt de acum cinci luni, iar ultima cifra a ajuns, probabil, la 83% pana acum. Germania nu isi gaseste locul intr-o asemenea uniune dominata de atitudinea indiferenta a francezilor si, in timp ce este greu de imaginat un scenariu de cadere a raportului pret pe actiune/crestere companii si devalorizare in tarile PIIGS, este mult mai usor de imaginat caderea raportului amintit insotita de o repozitionare valutara in cazul Germaniei. Atentie la zgomotul politic din interiorul uniunii, care va accentua deprecierea euro.