Am trait s-o vedem si pe asta: pe fondul dezinteresului manifest al guvernului fata de dezvoltarea pietelor financiare locale, Banca Mondiala a preluat initiativa prin lansarea unei emisiuni de obligatiuni la 3 ani in valoare de 525 milioane lei. Altfel o stire care ar fi trecut neobservata in orice tara in care guvernul isi face datoria, emisiunea de obligatiuni a Bancii Mondiale adauga un argument imbatabil acuzelor de incapacitate profesionala si delasare care devin usor-usor foc concentric la adresa Ministerului Finantelor Publice.
In mod normal, una dintre sarcinile majore ale Ministerului Finantelor si Bancii Centrale, in orice tara, o reprezinta sprijinirea dezvoltarii si consolidarea pietelor financiare locale. La noi insa, ca la nimenea: nu numai ca bratul fiscal armat al guvernului nu sprijina in nici un fel vreuna dintre pietele financiare locale dar, cel putin anul acesta, a facut tot ce i-a stat in putinta sa semene confuzie atit la Bursa, cit si pe ansamblu in comunitatea de afaceri locala prin desele ezitari legate de forma noului Cod Fiscal, incompetenta care a culminat cu retragerea de la publicare a faimosului document pentru greseli de redactare.
Sprijinirea pietelor financiare locale presupune, dincolo de declaratii pompoase, actiuni concertate de a da pietei instrumentele necesare unei dezvoltari viguroase. Pentru piata obligatiunilor, un astfel de instrument crucial il reprezinta curba de cistiguri, asa numitul “yield curve”. Simplificind la maxim, curba de cistiguri reprezinta o ilustrare grafica a dependentei dobinzii de durata emisiunii obligatare. Ne putem deci imagina un grafic ce are pe orizontala durata in luni a emisiunii de obligatiuni, iar pe verticala dobinda pe care piata a acceptat sa o plateasca pentru fiecare maturitate in parte.
Constructia acestei curbe nu se face nici in laboratoare, nici prin lucrari de doctorat. Ea trebuie creata, punct cu punct, dintr-o multitudine de emisiuni cu maturitati diverse, intr-un proces sistematic de citire a pietei financiare locale. E un efort care presupune cunostinte financiare si dedicatie pe termen lung, in special din partea responsabililor Trezoreriei statului, cel mai mare jucator al oricarei piete.
Curba de cistiguri este instrumentul fara de care imprumuturile obligatare corporatiste nu se pot naste in Romania, dintr-un motiv foarte simplu: sa presupunem ca sint o firma suficient de puternica incit sa fac pasul de la imprumutul bancar la obligatiune in nume propriu; doresc sa imprumut direct de la public, fara intermediere bancara, pentru trei ani: ce dobinda ii ofer investitorului pentru a nu plati nici prea mult, dar sa nici nu risc esecul emisiunii? Aici intervine rolul decisiv la curbei de referinta: pentru maturitatea dorita, imi arata cit au fost dispusi sa plateasca investitorii si ma ajuta sa pozitionez emisiunea pentru succes. Este, de asemenea, un instrument esential in asigurarea transparentei si eficientei pietelor financiare locale, pentru motive lesne de inteles. Fara acest instrument, emisiunile obligatare se fac la plezneala, dupa ureche, fara nici o corelatie cu profilul de risc al emitentului, asa cum e cazul acum pe piata obligatiunilor municipale -un haloimas de titluri fara nici o coerenta.
Crearea curbei de cistiguri treneaza in Romania de vreo cincisprezece ani. Pe vremea cind era secretar de stat la Finante si raspundea de Trezorerie, Iani Jiru -fost bancher- a incercat timid sa construiasca un “yield curve” al obligatiunilor guvernamentale. A plecat el, au venit amatorii, s-a ales praful. Procesul trebuie luat de la capat pentru ca s-au pierdut deja doi ani de puncte de inflexiune.
Exasperata si ea probabil de lentoarea autoritatilor romane, Banca Mondiala si-a luat in serios rolul de promotor al dezvoltarii pietelor financiare in tarile emergente si a iesit pe piata locala cu o emisiune obligatara curajoasa din doua puncte de vedere : suma, care nu e deloc de neglijat, si dobinda fixa la 3 ani. Asa cum am incercat sa explic mai sus, in absenta unei curbe de referinta, decizia de a merge pe 6,5% fix la trei ani, e o loterie. Dar cineva trebuia sa faca acest pas, pentru ca urmatorii emitenti sa aiba un reper, sa fie stimulati sa sparga cercul creditarii bancare, sa grabesca astfel maturizarea pietei financiare romanesti.
In general astfel de actiuni in folos obstesc sint girate de guvernul unei tari, cel mandatat in procesul democratic sa asigure premisele bunastarii. In cazul Romaniei, asa cum ni se intimpla de la Carol I incoace, a trebuit sa vina iarasi cineva din afara si sa-si suflece minecile pentru a face treaba pentru care sint platiti de altfel toata armata de “cara-hirtii-fa-te-ca-lucrezi” de la Ministerul Finantelor.
E o palma pe obrazul unui guvern plutind serafic deasupra problematicii economice concrete a Romaniei. Dar si asa palmuiti, macar in ultimul ceas, membrii guvernului ar trebui sa dea Bancii Mondiale ce-i al Cezarului si sa-i multumeasca public pentru efortul de a ne face ordine in ograda.
Daca ma gindesc bine, nici o promisiune din partea Ministerului Finantelor ca isi va lua in serios rolul de formator si dezoltator al pietei locale nu ar strica, dar poate cer prea mult.
