Bunul cel mai de pret

Daca v-ar intreba cineva care este, pentru dvs., bunul cel mai de pret, ce ati raspunde: locuinta? automobilul? echipamentele electronice de ultima generatie recent achizitionate? Fara niciun dubiu, toate acestea sunt lucruri importante, pe care ni le dorim cu totii pentru a ne imbunatati viata; cred insa cu tarie ca, indiferent de aspiratiile si de nivelul de trai spre care tindem, cele mai pretioase “bunuri” din viata fiecaruia dintre noi raman familia, cei dragi si linistea pe care le-o putem oferi. Si totusi, se pare, uitam (mult prea) adesea sa facem acest lucru simplu.

Cu putina vreme in urma a intrat in vigoare legea care impune, pentru toti proprietarii de locuinte din Romania, incheierea unei asigurari impotriva dezatrelor naturale, o obligativitate care a starnit reactii controversate in randul consumatorilor, si nu numai. Cum insa “unde-i lege, nu este tocmeala”, cei peste opt milioane de proprietari de locuinte vor trebui sa se adapteze (relativ rapid) acestei cerinte si sa-si asigure, de buna voie sau mai putin, casele.

Asa se face ca, pentru un numar important de consumatori, doua sunt, de acum inainte, categoriile de bunuri pentru care au obligativitatea sa incheie asigurari: locuinta si automobilul (in acest caz, pentru daune produse tertilor). Cred ca, asa cum s-a intamplat cu RCA (in cazul careia gradul de acoperire este de circa 85%), romanii se vor obisnui treptat sa treaca pe la asiguratori pentru a cumpara si “polita de casa”, iar procentul de 24% al locuintelor asigurate (facultativ) va creste rapid. Fara a contesta utilitatea sau necesitatea asigurarilor de bunuri, oricare ar fi acelea, nu pot insa sa nu constat ca in Romania viata - singurul bun pe care nu-l putem inlocui si, pana la urma, cel mai pretios pe care il detinem - ramane un obiectiv de care avem inca mult prea putina grija. In acest sens, un studiu GFK (Insurance Market Data System, iunie 2010) arata ca, la nivel national doar 11% din populatia de peste 18 ani detine o asigurare de viata - o constatare aparent paradoxala daca o raportam la o alta cercetare GFK (realizata in februarie a.c. la nivel urban) in care respondentii identifica “protectia familiei” drept cea mai importanta valoare in viata.

Exista insa, in opinia mea, o serie de factori ce explica aceasta discrepanta uriasa intre “spuse” si “fapte”, ce tin atat de o mentalitate care, treptat, va evolua cat si conditiile actuale ale pietei romanesti.

Prinsi in valtoarea vietii de zi cu zi, in efortul natural pe care fiecare dintre noi il facem pentru a evolua, pentru a ne fi mai bine si a ne bucura de viata, putini sunt aceia care se opresc (la timp) sa reflecte la faptul ca, la fel ca bucuriile, evenimentele nefercite sunt inevitabile. Cred ca, in timp ce in multe zone ale existentei ne-am adaptat schimbarilor rapide, ne-am pierdut (sau am uitat?) seninatatea si naturaletea cu care parintii si bunicii nostri obisnuiau sa randuiasca, in detaliu, si aceste aspecte ale vietii lor. Reticenta de a ne gandi la momentele mai putin fericite sau mai dificile din viata, este, pe de alta parte, o trasatura umana univesala, insa in timp ce vesticii (si nu doar ei) au inteles treptat ca, planificandu-le din timp, pot sa isi usureze aceste momente, in Romania mai este inca un drum lung de parcurs.

Un studiu recent elaborat la cererea Bancii Mondiale de catre Institutul pentru Caltitatea Vietii arata ca, atunci cand romanii raman fara bani, 61,5% se imprumuta de la rude si prieteni; de altfel, aceasta atitudine de intrajutorare reciproca la necaz este puternic inradacinata in mentalul romanesc. Fara a sustine, in vreun fel, ca este o atitudine de condamnat - ba, dimpotriva, consider ca a ne ajuta semenii este una dintre cele mai frumoase trasaturi umane -, cred insa cu tarie ca, in special in momentele dificile, certitudinea, si nu speranta, ca vom beneficia de ajutor este extrem de importanta.

Este foarte probabil ca familia, prietenii, cunoscutii sa ne intinda o mana si sa ne imprumute banii de care avem nevoie la necaz, insa este o certitudine ca vom dispune de resursele financiare necesare daca noi insine suntem cei care rezolvam din timp acest aspect. Acesta este, de altfel, fundamentul pe care se bazeaza asigurarea de viata: acela de a permite oricarei persoane sa isi asigure, cu un grad maxim de certitudine, garantat, protectia financiara pentru obiectivele si momentele importante/dificile din viata. Mai mult, de a le oferi, chiar si in situatia in care nu mai putem sa le fim aproape, un ajutor cert celor de langa noi, familiei.

Un alt factor important ce, cred eu, trebuie mentionat in orice dezbatere privind asigurarile de viata, tine de crezul adanc inradacinat in mentalitatea romanilor potrivit caruia “altcineva” trebuie sa aiba grija de propriul nostru viitor. Amanarea pentru multi ani a reformarii sistemul public de pensii (dar nu numai) a perpetuat o dependenta nefasta de un sistem de asigurari sociale care si-a dovedit ineficienta; dificultatile evidente (nu doar in Romania) ale autoritatilor de a sustine si a oferi cetatenilor lor un trai decent la varsta pensiei, ar trebui insa sa fie un semnal puternic de alarma. “Externalizarea” responsabilitatii pentru viitorul nostru trebuie, consider eu, sa inceteze – indiferent daca vorbim despre un transfer asupra Statului sau al familiei, in general - si fiecare dintre noi sa isi asume, in modul cel mai responsabil, raspunderea pentru propria viata. Este adevarat, in acest sens, nu au fost de ajutor nici lipsa de atentie acordata de legiuitori industriei de asigurari de viata - a carei dezvoltare ar putea fi puternic impulsionata de introducerea unor simple facilitati fiscale, cu beneficii enorme pentru intreaga societate romaneasca – si nici, de ce sa nu o spunem direct, lipsa unei promovari suficiente (cel putin in trecut) din partea industriei. Este normal, in aceste conditii, ca multi dintre romani sa nu cunoasca inca aceste produse si beneficiile lor.

Trebuie spus, in acest punct, ca in Romania exista inca o perceptie eronata conform careia asigurarea de viata presupune un efort financiar ridicat – ca este un produs elitist si greu accesibil consumatorilor cu venituri medii. Lucrurile s-au schimbat insa mult din anii 90, cand a inceput sa se dezvolte cu adevarat aceasta piata, iar in oferta companiilor exista acum produse accesibile oricarui “buzunar” si oricaror nevoi.

Ce ramane, in aceste conditii, de facut? Indiscutabil, responsabilizarea oamenilor, a fiecaruia dintre noi, cu privire la propriul viitor este o conditie esentiala pentru evolutia societatii romanesti in ansamblu; as spune chiar, o necesitate imediata. In aceste conditii, cred ca este extrem de important ca fiecare dintre partile implicate, de la consumatori, la industrie si autoritati, pot – si trebuie – sa contribuie prin propriile mijloace. Daca, atunci cand au cumparat o locuinta pe credit, romanii au inteles (si acceptat) nevoia de a incheia, suplimentar, o polita de viata, este greu de crezut ca o schimbare profunda de mentalitate se poate produce prin introducerea unei obligativitati universale.

Rezultate mult mai importante (si benefice) s-ar putea obtine, asa cum demonstreaza studiile UNSAR, prin acordarea unor minime facilitati fiscale, in paralel cu intensificarea eforturilor de informare si educare din partea intregii industrii. Cel mai probabil, in acest fel, vom ajunge si noi, ca si vecinii de la Vest pe care ii invidiem de multe ori, sa ne bucuram de o batranete linistita sau sa ne sustinem financiar copiii atunci cand au nevoie mai mare de noi. Pe scurt, sa ne protejam, fara a fi obligati de vreo lege, cu adevarat cele mai pretioase “bunuri”.






Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.