De ce portarul de la RAEF nu va ajunge niciodata director general ?

M-am dus la RAEF intr-o zi. Portarul imi deschide o usa mare, de sticla, cu un scartait lugubru, pe care cred ca l-au auzit si cei de la sediul central al PNL, de peste Bulevardul Aviatorilor. Usa se inchide in urma mea cu acelasi scartait prelung. Cum nu eram in intarziere, ba chiar ajunsesem cu cateva minute mai devreme, ma opresc sa-l intreb pe portar de ce nu face nimic cu usa aceea. « Eu nu sunt de la RAEF, sunt de la firma de paza. » « Inteleg, dar eu nu v-am intrebat de unde sunteti, ci de ce nu faceti ca usa sa nu mai scartaie. » « Dar asta nu e treaba mea, eu sunt pus aici sa pazesc ! » « De acord, dar usa asta va scartaie in cap din minut in minut, pana una-alta, ca sa nu mai spun ca ar fi si mai politicos fata de cei care intra sa nu fie intampinati in acest fel. » Omu’ incepe sa se enerveze si sa ridice vocea: « Dom’le, nu intelegeti, eu sunt paznic aici, nu mi-a spus nimeni sa ma ocup si de scartaitul usii. Si, oricum, nici nu as putea sa parasesc obiectivul. » « Da, dar ati putea sa-i rugati pe cei de aici sa trimita pe cineva cu putin ulei, si gata, se rezolva imediat. » « Dom’le – aproape strigand si cu ochii dilatati – nu intelegeti odata ca eu nu pentru asta sunt pus aici? » Si discutia a mai continuat in acelasi fel cateva minute bune. Am intarziat la intalnirea cu RAEF-ul...

Recunoasteti personajul? Eu il intalnesc in fiecare zi. Vine si ma intreaba de ce el nu reuseste sa-si gaseasca un job mai bun, asa cum reusesc altii. Sau sa ma intrebe de ce, dupa atatia si atatia ani de experienta, nu a ajuns director general la firma lui de paza. Ar avea mai multe sanse daca ar face un master la Spiru Haret? Sau chiar un MBA? Merita sa-si vanda casa ca sa se inscrie la MBA? Dar pot eu sa-i garantez ca dupa aceea va obtine postul? Si tot el isi da raspunsul: « Stiu eu cum merg lucrurile in Romania, daca nu ai pile si daca nu cotizezi, s-a terminat, nu te promoveaza nimeni... »

Setari Cookie-uri