In lupta dreapta

In urma cu putin timp, autoritatea de concurenta a lansat spre dezbatere publica un raport referitor la “(...) concurenta in sectoare sensibile”, identificand in cadrul acestuia (si) o serie de factori de limitare a concurentei in sectorul de asigurari. Va propun in cele ce urmeaza o perspectiva „din interior” asupra competitivitatii pietei asigurarilor de viata, dar si a evolutiilor din aceasta zona.

Existenta unui cadru solid de desfasurare a activitatii, a unei legislatii clare si bine calibrate, a unei supravegheri atente si a unor nivele ridicate de competitie si transparenta sunt conditii obligatorii pentru ca, intre o companie si consumatorii sai sa se poata crea si consolida relatii de incredere. In aceste conditii - stiut si cat se poate de adevarat fiind faptul ca asigurarile de viata sunt un business bazat primordial pe incredere si pe angajament pe termen lung -, nu doar ca salutam existenta acestor coordonate, dar, atunci si acolo unde putem, ne implicam activ in dezvoltarea si imbunatatirea lor. De altfel, multe dintre aspectele amintite de autoritatea de concurenta in raportul sau - precum cresterea transparentei, impunerea unor standarde de vanzare a produselor de asigurare, dezvoltarea canalelor de distributie, cresterea nivelului de educatie financiara, optimizarea costurilor si sporirea beneficiilor obtinute de clienti – sunt preocupari importante (si nu de ieri, de azi) atat la nivelul asociatiei profesionale (UNSAR), cat si la nivelul multor jucatori din aceasta piata.

O prima categorie de factori cu influenta asupra concurentei in industria de asigurari de viata (asa cum sunt identificati de autoritatea de concurenta) se refera la factori ce tin de produse – de transparenta, comparabilitate, durata a contractelor de asigurare si penalitatile suportate de consumatori in cazul rezilierii timpurii. In acest punct, remarc faptul ca, evoluand constant, invatand din propriile experiente si adaptandu-se noilor realitati, industria de asigurari de viata si-a asumat un rol proactiv in impunerea unui nivel sporit de transparenta, dar si pentru cresterea beneficiilor oferite consumatorilor. De exemplu, ca urmare a inaintarii catre CSA din partea companiilor de asigurari de viata a unui un set de propuneri pentru completarea legislatiei despre informatiile furnizate obligatoriu de asiguratori si intermediari clientilor, CSA a emis un ordin care prevede adoptarea unor noi standarde de transparenta care vor intari sentimentul de siguranta al clientilor si vor ajuta la cresterea procentului de retentie a acestora. Cred cu tarie ca asigurarea unei vanzari transparente, bazate pe nevoile reale si corect determinate ale consumatorilor, pe identificarea profilului de risc si a posibilitatilor lor financiare, pe comunicarea completa a elementelor care greveaza contractul, este un punct solid de plecare in solutionarea oricaror alte aspecte posibil „problematice”. Nu cred, de exemplu, ca durata indelungata a anumitor categorii de polite de viata este, in sine, un factor cu impact negativ. Asigurarea de viata este un instrument care ofera, pe langa componenta esentiala de protectie financiara, „impulsul” necesar si autodisciplina pentru a economisi pe termen lung.

Atata vreme cat, in momentul de debut al unui asemenea demers, toate coordonatele sunt clare si corect determinate, iar cele mai multe companii permit anumite ajustari in situatiile dificile, un interval de 15-20 de ani ofera exact timpul pentru acumularea necesara unor obiective importante – precum pensia, educatia copiilor, achizitia unei case etc. Pe de alta parte, existenta cerintelor de solvabilitate si lichiditate pentru administratori, atent monitorizate de CSA si Fondul de Garantare, asigura confortul clientilor in raport cu stabilitatea financiara pe termen lung a asiguratorului. In plus, ne pregatim acum pentru introducerea Sovency II, un program care va remodela industria, oferind un cadru cu si mai multa siguranta pentru client. Beneficiile introducerii acestui program sunt multiple, implementarea lui ducand, in final, la cresterea increderii consumatorilor, la asigurarea unui nivel similar de protectie clientilor din toata Uniunea Europeana, la o protectie efectiva a costurilor si, nu in ultimul rand, la aparitia unor noi produse inovatoare.

Rezilierea politei ar trebui sa fie (asa cum se intampla in pietele cu o istorie mai indelungata) o decizie de ultim resort, cu consecinte asumate, ce se traduc in costuri. Costuri pe care consumatorii le cunosc inca din momentul incheierii politei si care sunt justificate de faptul ca asiguratorul deduce costurile de emitere si administrare ale politei in primii ani de contract indiferent daca aceasta se pastreaza pana la maturitate sau este rascumparata inainte de termen. Ma astept ca, pe masura ce nivelul de intelegere a produselor va creste, lucrurile se vor aseza, natural, “in matca lor” iar multe dintre dificultatile actuale vor disparea; in acest sens, industria, dar si autoritatile, au obligatia morala de a se implica in educarea si informarea publicului, atat cu privire la caracteristicile si functionalitatea produselor de asigurare de viata, dar si la necesitatea lor. Cred ca o mai aprofundata intelegere a produselor, in sine, ar rezolva (daca nu total, macar intr-o mare masura) si piedicile (semnalate de acelasi raport) privind comparabilitatea produselor de asigurare de viata. In lipsa unui indicator standard (asa cum este DAE, in industria bancara), intelegerea corecta si completa a principiului de functionare, dublata de transparenta costurilor (prezentate, in mod obligatoriu, consumatorilor in momentul inaintarii ofertei), de trendul de simplificare a produselor si de optimizarea structurii de taxe si comisioane, ofera un raspuns pertinent acestei probleme. In plus, la produsele unit-linked (considerate a fi cele mai complexe), realizarea proiectiei cu randament zero, care este obligatorie, permite consumatorilor sa realizeze comparatii intre produsele unit-linked existente in piata. Pe de alta parte, in conditiile unui numar important de companii care activeaza pe aceasta piata si a altora noi care intra an de an, gradul ridicat de diversificare a ofertei este salutar si benefic consumatorilor.

Un alt aspect asupra caruia as vrea sa ma opresc, pe scurt, se refera la modelul de distributie prin intermediul consultantilor de asigurare – cvasi-universal adoptat pe piata romaneasca -, un model ce ar ingreuna (din cauza costurilor) intrarea pe piata a noilor jucatori. Este perfect adevarat, in asigurari de viata, in Romania, consultantul financiar reprezinta principalul canal de vanzare – iar acest lucru are, fara doar si poate, costurile lui. Dezvoltarea bancassurance a fost incetinita, in anii precedenti, pe de o parte de concentrarea institutiilor bancare pe propriul business de baza (in conditiile unei cereri ridicate), dar, pe de alta parte, de specificitatile pietei romanesti. Astfel ca, in timp ce exista evolutii vizibile in dezvoltarea modelului de bancassurance si in Romania, posibilitatea clientului de a interactiona cu un consultant ramane extrem de importanta pe termen mediu si lung, iar acest lucru este, pur si simplu, o caracteristica a pietei noastre, si nu un element de diminuare a concurentialitatii.

Nu in ultimul rand, conditiile impuse pentru intrarea pe aceasta piata (investitii, capital minim, cerinte ale autoritatii de reglementare etc.) si sistemul de reglementare sunt coordonate importante care, atat vreme cat sunt echilibrate, reprezinta elemente esentiale pentru buna desfasurare a „jocului”. Asa cum spuneam si la inceput, increderea consumatorilor este esentiala pentru buna dezvoltare a acestei industrii, iar constituirea unei baze solide a pietei nu poate decat sa contribuie, pe viitor, la dezvoltarea mai accelerata a industriei, cu beneficii importante atat la nivel individual, cat si la cel al intregii economii.



Setari Cookie-uri