De mai bine de 20 de ani Romania continua sa experimenteze cu succes in economie.
Dovezile in sustinerea cunoasterii umane ca si proces adaptativ abunda. O vedem extrem de clar la factorii de decizie in domeniul economic. Continua sa experimenteze. Studiul se face mai pe sarite pentru ca oricum titlurile vin si pe alte considerente. In plus, discursurile sunt usor de adaptat de catre consilieri din limbi considerate straine publicului.
O cunoastere bazata doar pe adaptare, desi considerata de multi prudenta, are cateva mici inconveniente. In primul rand, mentine o permanenta mirare si defazare in fata evenimentelor economice neliniare. Digerarea evenimentelor si confirmarea poate dura mai mult decat perioada de schimbare a unei economii globalizate.
Mediul de afaceri se schimba permanent, iar o adaptare intarziata nu se mai potriveste intotdeauna cu momentul prezent.
O simpla exemplificare ar fi ca dupa experimente fara intrerupere timp de 20 de ani "Romania are o crestere economica dezechilibrata, cerere mare si productie mica". Rezultatul economic al Romaniei este mai putin important dupa unii atata timp cat avem "stabilitate". Probabil ca pentru aceeasi tabara este si mai important ca s-a stabilit ca o crestere economica bazata pe stimularea consumului nu este buna.
Problema aparent neobservata este ca exact aceste experimente au creat cadrul care nu doar a favorizat cresterea bazata pe consum, dar datorita inertiei in ajustarea proceselor economice transformarea ar putea dura intre 3 si 7 ani. Prin urmare, un discurs mai nuantat ar fi ceva mai credibil deoarece in toata aceasta perioada de tranzitie consumul va ramane cu o pondere inseamnata.
In consecinta, mai inspirat ar fi, probabil, ne-dezicerea de propria creatie (spre exemplificare: creditarea majora a consumului mai ales in valuta a fost favorizata de rezervele mari, dobanzile mari la RON si o lipsa de motivare in dezvoltarea finantarilor corporatiste si a pietei de capital), ci promovarea unei noi arhitecturi viabile bazata pe realitatile economiei. Concentrarea pe dezvoltarea pilonului al treilea al economiei reale nu ar fi un inceput rau.
Sa presupunem ca in conformitate cu specificul invataturii adaptative poti sa te dezici de stimularea consumului pe care l-ai impulsionat printr-un cadru de reglementare propice. In acest caz, cum se poate argumenta ca in loc sa se adopte o strategie de crestere economica s-a optat pentru una asa zis de stabilizare, care, in realitate, a folosit finantarea de la FMI exact asemeni unui credit de consum din registrul microeconomic. Finantarea a fost destinata in mod majoritar consumului deoarece nu a fost indreptata catre investitii, ci ori a fost depozitata intr-o rezerva valutara scump supra-dimensionata ori a mers direct sau indirect in plata contributiilor sociale si salariilor.
Eliminand cresterea prin consum putem sa vedem care din celelalte propuneri drept motoare de crestere (investitii, exporturi, munca), sunt favorizate de actualele preturi macroeconomice: cursul de schimb si dobanzile.
Primul sugerat, investitiile, dupa cum au tot argumentat numerosi economisti nu sunt si nu au fost favorizate nici de nivelul dobanzilor si al rezervelor, nici de volatilitatea lor, nici de structura sistemului financiar cu un accent modest pe finantarile de lunga durata si piata de capital.
Al doilea sugerat, exporturile, nu au fost favorizate intr-o prima etapa prin intarirea leului din perioada 2007. Momentan nu sunt stimulate deoarece noile investitii in industrii exportatoare, mai ales din partea antreprenorilor locali, nu au un cadru macro favorabil. Cursul actual favorizeaza doar marii exportatori.
Al treilea sugerat este munca. In acest caz actualul spatiu macro este putin propice investitiilor si slab concentrat pe stimularea importului de tehnologie si pe dezvoltarea de campioni locali. Prin urmare, putem creste prin munca, dar continuand aceeasi munca cu valoare adaugata scazuta, dar prestata in volum mai mare. O abordare neinspirata in acest registru poate materializa riscul major si anume ca, din mai multe echilibre dinamice posibile, economia sa fie impinsa spre unul sub-mediocru.
Oare prin acest gen de munca cu valoare adaugata scazuta, perioade determinate scurte si volum mare, isi imagineaza experimentatorii ultimilor 20 de ani ca noile generatii o sa le asigure plata pensiilor, protejarea afacerilor de weekend ori utiizarea senina a beneficiilor investitiilor realizate in perioadele de marire?
Dovezile in sustinerea cunoasterii umane ca si proces adaptativ abunda. O vedem extrem de clar la factorii de decizie in domeniul economic. Continua sa experimenteze. Studiul se face mai pe sarite pentru ca oricum titlurile vin si pe alte considerente. In plus, discursurile sunt usor de adaptat de catre consilieri din limbi considerate straine publicului.
O cunoastere bazata doar pe adaptare, desi considerata de multi prudenta, are cateva mici inconveniente. In primul rand, mentine o permanenta mirare si defazare in fata evenimentelor economice neliniare. Digerarea evenimentelor si confirmarea poate dura mai mult decat perioada de schimbare a unei economii globalizate.
Mediul de afaceri se schimba permanent, iar o adaptare intarziata nu se mai potriveste intotdeauna cu momentul prezent.
O simpla exemplificare ar fi ca dupa experimente fara intrerupere timp de 20 de ani "Romania are o crestere economica dezechilibrata, cerere mare si productie mica". Rezultatul economic al Romaniei este mai putin important dupa unii atata timp cat avem "stabilitate". Probabil ca pentru aceeasi tabara este si mai important ca s-a stabilit ca o crestere economica bazata pe stimularea consumului nu este buna.
Problema aparent neobservata este ca exact aceste experimente au creat cadrul care nu doar a favorizat cresterea bazata pe consum, dar datorita inertiei in ajustarea proceselor economice transformarea ar putea dura intre 3 si 7 ani. Prin urmare, un discurs mai nuantat ar fi ceva mai credibil deoarece in toata aceasta perioada de tranzitie consumul va ramane cu o pondere inseamnata.
In consecinta, mai inspirat ar fi, probabil, ne-dezicerea de propria creatie (spre exemplificare: creditarea majora a consumului mai ales in valuta a fost favorizata de rezervele mari, dobanzile mari la RON si o lipsa de motivare in dezvoltarea finantarilor corporatiste si a pietei de capital), ci promovarea unei noi arhitecturi viabile bazata pe realitatile economiei. Concentrarea pe dezvoltarea pilonului al treilea al economiei reale nu ar fi un inceput rau.
Sa presupunem ca in conformitate cu specificul invataturii adaptative poti sa te dezici de stimularea consumului pe care l-ai impulsionat printr-un cadru de reglementare propice. In acest caz, cum se poate argumenta ca in loc sa se adopte o strategie de crestere economica s-a optat pentru una asa zis de stabilizare, care, in realitate, a folosit finantarea de la FMI exact asemeni unui credit de consum din registrul microeconomic. Finantarea a fost destinata in mod majoritar consumului deoarece nu a fost indreptata catre investitii, ci ori a fost depozitata intr-o rezerva valutara scump supra-dimensionata ori a mers direct sau indirect in plata contributiilor sociale si salariilor.
Eliminand cresterea prin consum putem sa vedem care din celelalte propuneri drept motoare de crestere (investitii, exporturi, munca), sunt favorizate de actualele preturi macroeconomice: cursul de schimb si dobanzile.
Primul sugerat, investitiile, dupa cum au tot argumentat numerosi economisti nu sunt si nu au fost favorizate nici de nivelul dobanzilor si al rezervelor, nici de volatilitatea lor, nici de structura sistemului financiar cu un accent modest pe finantarile de lunga durata si piata de capital.
Al doilea sugerat, exporturile, nu au fost favorizate intr-o prima etapa prin intarirea leului din perioada 2007. Momentan nu sunt stimulate deoarece noile investitii in industrii exportatoare, mai ales din partea antreprenorilor locali, nu au un cadru macro favorabil. Cursul actual favorizeaza doar marii exportatori.
Al treilea sugerat este munca. In acest caz actualul spatiu macro este putin propice investitiilor si slab concentrat pe stimularea importului de tehnologie si pe dezvoltarea de campioni locali. Prin urmare, putem creste prin munca, dar continuand aceeasi munca cu valoare adaugata scazuta, dar prestata in volum mai mare. O abordare neinspirata in acest registru poate materializa riscul major si anume ca, din mai multe echilibre dinamice posibile, economia sa fie impinsa spre unul sub-mediocru.
Oare prin acest gen de munca cu valoare adaugata scazuta, perioade determinate scurte si volum mare, isi imagineaza experimentatorii ultimilor 20 de ani ca noile generatii o sa le asigure plata pensiilor, protejarea afacerilor de weekend ori utiizarea senina a beneficiilor investitiilor realizate in perioadele de marire?
