Creste dobanda la euro. Se grabeste sau nu BCE?

La Sedinta de Politica Monetara din luna martie Banca Centrala Europeana a decis mentinerea dobanzii de referinta la nivelul minim istoric de 1% (nivel consemnat inca din luna mai 2009).

Totodata, entitatea a publicat noile prognoze macroeconomice. Pe baza evolutiei indicatorilor macroeconomici din ultima perioada, Banca Centrala Europeana a majorat previziunile cu privire la evolutia PIB-ului si a ratei de inflatie in Zona Euro, pentru 2011 si 2012.

In 2011 entitatea previzioneaza o crestere economica de 1,7% an/an si o rata de inflatie de 2,3% an/an. Pentru 2012 Banca Centrala Europeana previzioneaza o evolutie a PIB-ului la un ritm de 1,8% an/an si un nivel de inflatie de 1,7% an/an.

La conferinta de presa organizata in urma Sedintei, Presedintele institutiei, J. C. Trichet, a semnalat iminenta majorarii dobanzii de referinta de la nivelul actual de 1% inca din luna aprilie. Practic, Guvernatorul a exprimat intentia entitatii de a initia un proces de normalizare a politicii monetare din Zona Euro: “... o majorare a dobanzii de referinta la urmatoarea Sedinta de politica monetara este posibila ...”. Pe de alta parte, Trichet a semnalat ca entitatea va mentine politici monetare neconventionale (din categoria quantitative easing).

La prima vedere acest proces de normalizare a politicii monetare in Zona Euro este justificat de accelerarea presiunilor inflationiste din regiune pe parcursul ultimelor luni (rata inflatiei a crescut la 2,4% an/an in februarie, conform estimarilor Eurostat).

Dar si de procesul de relansare economica din regiune, care ofera spatiu de manevra entitatii in lupta pentru ancorarea presiunilor inflationiste! Dupa declinul de peste 4% an/an din 2009 economia regiunii a crescut cu 1,7% an/an in 2010. Iar ritmul de evolutie din a doua jumatate a anului 2010 s-a situat usor peste potential. Totodata, indicatorii de sentiment au continuat sa evolueze peste estimari in ultimele luni, situandu-se la nivelurile maxime din ultimii ani.

Ramane de vazut in ce masura entitatea se grabeste sau nu cu acest proces de majorare a dobanzilor. De altfel, trebuie mentionat faptul ca entitatea a fost criticata si la finele lui 2005 cand a initiat procesul de normalizare a dobanzii de referinta (dupa ce timp de 2 ani si jumatate rata directoare de dobanda a stagnat la 2%). Atunci, evolutia indicatorilor macroeconomici a validat scenariul macroeconomic si deciziile Bancii Centrale Europene. Nu acelasi lucru s-a intamplat insa in vara anului 2008 (cand pretul barilului dobora record dupa record), entitatea majorand dobanda la 4,25%, desi economia regiunii se afla deja in contractie!

Ce se va intampla insa de aceasta data? Pana unde va merge BCE cu procesul de normalizare: pana la ce nivel de dobanda si in ce ritm se va realiza procesul? Nu cumva entitatea se grabeste?

Obiectivul politicii monetare a Bancii Centrale Europene, definit prin Tratatul de la Maastricht, este mentinerea stabilitatii preturilor. In practica, acest obiectiv se identifica cu indeplinirea unei tinte de inflatie inferioare pragului de 2%. Inflatia este evaluata prin Indicele Armonizat al Preturilor de Consum (HICP), media ponderata a ratelor de inflatie ale tarilor membre ale zonei euro. Cu toate acestea, obiectivul de inflatie nu a fost indeplinit ad-literam de-a lungul perioadei de exitenta a Zonei Euro, cu exceptia anilor 1999, 2009 si 2010 rata anuala a inflatiei in regiune situandu-se peste pragul de 2% an/an.

Deocamdata este greu de oferit un raspuns exact cu privire la momentul oportun al initierii procesului de normalizare de catre Banca Centrala Europeana. Mai ales avand in vedere echilibrul macroeconomic fragil pe mapamond (conturat de o serie de factori de risc, care oricand se pot intensifica (cazul tensiunilor recente din Africa de Nord si Orientul Mijlociu care au determinat escaladarea cotatiilor internationale la titei si, implicit, amplificarea presiunilor inflationiste pe mapamond)).

Insa se pot mentiona o serie de efecte ale deciziilor urmatoare ale Bancii Centrale Europene. In primul rand, va creste costul finantarii in euro!

De altfel, pietele au reactionat imediat la discursul lui Trichet, iar rata Euribor se situeaza in prezent in apropriere de pragul de 1,2% (nivel aproape dublu comparativ cu cel consemnat la inceputul anului 2010). Majorarea dobanzilor va determina cresterea costului de finantare a companiilor, a gospodariilor si a statelor, nu doar in Zona Euro, dar si in economiile euroizate (cazul Romaniei).

Cu alte cuvinte, un element care va frana evolutia economiei pe termen scurt. Mai mult, semnalele de crestere a dobanzilor au fost incorporate imediat de catre piata valutara, determinand o apreciere a euro pe pietele internationale. Iar aprecierea euro va afecta (nefavorabil) evolutia economiei Zonei Euro (mai ales ca procesul de relansare economica a regiunii este dependent de cererea externa).

In acelasi context, trebuie mentionat faptul ca deocamdata intentiile Bancii Centrale Europene cu privire la politica monetara nu par a fi coordonate cu cele ale Statelor Unite! Ultima oara cand s-a intamplat asa nu a fost de un augur pentru economia Zonei Euro: am asistat la o contractie mai severa a PIB-ului acestei regiuni comparativ cu cea consemnata in Statele Unite (in 2008 Rezerva Federala Americana reducea dobanda de referinta, in timp ce Banca Centrala Europeana a majorat-o pentru a combate presiunile inflationiste).

Totodata, se reaprind discutiile intre grupul core al Zonei Euro (partizan al unei politici monetare a la Bundesbank) si cei de la periferie! Mai ales ca statele din Europa de Sud se confrunta cu criza finantelor publice, care a determinat escaladarea costurilor de finantare guvernamentala!

Nu in ultimul rand, acest proces de normalizare este initiat la un moment important pentru institutie, dat fiind ca mandatul Guvernatorului Trichet expira in toamna acestui an, iar candidatul cu cele mai mari sanse de a-l substitui (Axel Weber de la Bundesbank) a renuntat!


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.