Divergenta economica in raport cu Europa

Cea mai severa criza economico-financiara mondiala din ultimele decenii a determinat finalul primului ciclu de economie de piata pe plan intern. A fost un ciclu economic dominat de mecanismul exporturi – investitii, care s-a propagat, ulterior, la nivelul consumului privat (principala componenta a PIB-ului).

Stabilizarea macroeconomica (rezultata in urma Programului cu Fondul Monetar International de la finele anilor 1990), coroborata cu perspectivele de aderare la structurile euro-atlantice, dar si cu dimensiunea pietei, potentialul de export si de consum (dupa un deceniu de evolutie nefavorabila a cererii de bunuri de consum indelungat), costul redus al fortei de munca, sau potentialul de privatizare sunt factori care au contribuit la ameliorarea imaginii economiei Romaniei in exterior la inceputul anilor 2000.

Astfel, am asistat la intrarea treptata si, ulterior, la accelerarea fluxurilor de investitii straine pe plan intern. Mai intai vorbim despre investitiile directe, fie sub forma privatizarilor, sau a operatiunilor green-field (acestea au vizat in primul rand industria prelucratoare si mai apoi sectorul de servicii).

Prin urmare, economia interna a initiat (inca din anii premergatorii aderarii efective la Uniunea Europeana) un proces de convergenta catre media europeana. Desigur, ne referim atat la fenomenul de convergenta nominala (comensurat prin indicatori precum inflatia, deficitul bugetar), dar si convergenta reala (comensurat prin indicatori precum PIB/locuitor, productivitatea muncii, etc).

Acest proces de convergenta s-a accelerat la jumatatea deceniului trecut. Practic, din momentul semnarii Tratatului de Aderare (in 2005) fluxurile de investitii straine s-au accelerat (pana in momentul declansarii crizei). La aceasta evolutie favorabila a intrarilor de capital in economia interna au contribuit si veniturile trimise de forta de munca romana din strainatate, dar si liberalizarea fluxurilor de capital.

Spre exemplu, daca consideram indicatorul PIB/locuitor, observam o crestere de la aproximativ 20% din media europeana (la inceputul anilor 2000), pana la nivelul de 40% in momentul declansarii crizei economice pe plan intern (a doua jumatate a anului 2008).

Cu toate acestea, pe perioada anilor de criza economica am asistat la intreruperea procesului de convergenta econonomica. Mai mult, economia interna practic a inregistrat in acest interval de timp o divergenta reala fata de media europeana. Cel putin in 2009 si 2010, si, foarte probabil si in 2011... In 2009 economia interna s-a contractat la un ritm aproape dublu comparativ cu cel consemnat in Uniunea Europeana, iar in 2010 PIB-ul intern a continuat sa scada, in timp ce in Uniunea Europeana PIB-ul a crescut.

De asemenea, in ultimele trimestre am asistat si la divergenta din punct de vedere nominal. In primul rand se mentioneaza inflatia! Daca in Uniunea Europeana criza economica a determinat o atenuare semnificativa a presiunilor inflationiste (prin prisma declinului semnificativ al cererii agregate), pe plan intern inflatia s-a accelerat. Aceasta intensificare a presiunilor inflationiste pe plan intern in timpul crizei economice a fost determinata de factori structurali (rigiditatea preturilor, aspecte deficitare in ceea ce priveste oferta agregata), dar si de elemente non-monetare (spre exemplu majorarea accizelor, sau a taxei pe valoare adaugata).

Divergenta nominala se poate observa si din punct de vedere al indicatorilor din sfera finantelor publice (deficit bugetar, datorie publica). Ponderea datoriei publice in PIB s-a dublat in ultimii doi ani, pana la un nivel de aproximativ 40%. Chiar daca se mentine inca sub pragul de 60% din PIB (mentionat in Tratatul de la Maastricht), dinamica datoriei publice este ingrijoratoare!

Totodata, criza economica a scos in evidenta problemele structurale cu care se confrunta economia interna (care par a fi mult mai grave comparativ cu cele din statele vechi membre ale Uniunii Europene). Spre exemplu, am asistat in ultimii ani la un ciclu economic fara creare de locuri de munca (masa salariala s-a redus)! Declinul numarului de salariati, coroborat cu majorarea numarului de asistati sunt factori care au contribuit la adancirea dezechilibrelor structurale ale sistemului de asigurari sociale.

In acelasi timp, primul ciclu economic de piata a fost o oportunitate pierduta pentru proiectele de infrastructura publica, menite sa contribuie la dezvoltarea sustenabila a sectorului privat. Mai ales ca in anii premergatori crizei, accesul la finantare internationala a fost facilitat de procesul de globalizare, dar si de integrarea europeana!

Mai mult, desi am asistat la o ameliorare a structurii exporturilor (care nu mai sunt dependente de lohn, cum se intampla in urma cu un deceniu), nu putem vorbi inca de o economie competitiva pe plan european (in adevaratul sens al cuvantului).

Desigur, in acest moment se pot mentiona multe semnale de depasire a punctului critic, a punctului de inflexiune de catre economia interna, si se vorbeste (chiar daca prematur) de intrarea intr-un nou ciclu economic.

Cu toate acestea, nu putem vorbi inca de reluarea procesului de convergenta catre media europeana! Un proces de convergenta durabila presupune in primul rand o strategie macroeconomica de dezvoltare pe termen mediu si lung, care sa se axeze pe cresterea competitivitatii, pe importanta acordata sectoarelor economice cu valoare adaugata ridicata, prin ameliorarea continua a structurii exporturilor, prin dinamizarea pietei fortei de munca (cresterea ratei de participare), prin atragerea de investitii straine cu orientare spre valoare adaugata pe termen lung, etc.

In caz contrar, economia interna risca sa piarda trenul integrarii reale in Europa si sa devina o regiune europeana defavorizata pe termen lung (un exemplu clasic de asimetric soc), mai ales ca, contextul international, dar si perspectivele endogene ale economiei interne par mult mai pesimiste comparativ cu cele de la inceputul anilor 2000 (cand Romania a initiat primul ciclu de economie de piata).