Cazul DSK: De ce respect America

"Auzi, ma Adi, imi zice socru-meu ieri in aeroportul Charles de Gaulle, inconjurat de jurnalele de stiri si de publicatii care tratau toate, frenetic, cazul sefului FMI, da' Troscan asta e nume frantuzesc? Cumva, parca nu-i venea sa creada ca e posibil. Chiar un francez?

Va imaginati, sper, ca DSK nu a suferit un atac subit de nebunie, nu s-a apucat in America, dintre toate locurile din lume, tara cea mai puritana si mai intoleranta cu slabiciunile firii, ca nu s-a apucat la 65 de ani si in locul cel mai nepotrivit cu putinta de agresat femei. E, probabil, un obicei de o viata. O rutina desfasurata, pe semne, de atatea ori incat nu-i mai acorda nici umbra unui gand. Au aparut deja persoane care, incurajate de situatia in care se gaseste, au inceput sa vorbeasca si sa povesteasca situatii similare. Omul are o problema, si nu de azi de ieri.

Dar a fost nevoie de intransigenta americana pentru ca problema sa faca valuri internationale. Pana acum s-a rezolvat in familie. Discret. Fara valuri. Fara atingeri aduse autoritatii marilor oameni care conduc lumea.

Va imaginati situatia petrecandu-se in Bucuresti? DSK atacand o camerista la Marriott? Si femeia ducandu-se sa raporteze asta sefului ei de tura? Ce ar fi zis acela? S-ar fi dus la politie? Si daca s-ar fi dus, ce ar fi zis politistul? Dar seful lui? Dar seful sefului lui? Va imaginati ca i s-ar fi emis mandat de arestare in termen de o ora de la comiterea agresiunii si ar fi fost dat jos din avion si incatusat?

Oricat de european as fi si m-as simti, astazi, din nou, respect si admir America. Si azi mi-e rusine de europenii mei care tolereaza abuzurile celor puternici si, mai ales, de francezii in mijlocul carora traisesc si care aleg sa vada mai degraba o conspiratie mondiala indreptata impotriva ambitiilor prezidentiale ale lui Troscan decat patima umila a unei femei agresata de un om care crede ca totul ii este permis.

Vezi si prima declaratie a lui DSK dupa izbucnirea scandalului sexual.