Studiind noul acord de plafon al datoriei SUA, obtinut in ultimul moment, putem vedea ca nu este decat un evident targ politic, un alt exemplu de raspuns ce decurge din ideea care a dominat toate crizele financiare, incepand chiar de la solutia Greenspan pentru prabusirea bursei din 1987. Scopul evident al acestui acord de buget este sa transforme alegerile prezidentiale din SUA intr-un referendum intre membrii GOP anti-taxe si democratii pro-taxe. Nici mai mult, nici mai putin.
Chiar in timpul dezbaterilor legislative care au dus la aprobarea contractului, s-a pus mereu problema pozitionarii politice – niciodata detaliile nu au intrat in discutie. Acum, forma finala a contractului trebuie aprobata de vice-presedintele Biden, iar marea batalie urmeaza a se da in noua formațiune, asa-numitul Super Congres – o adevarata contradictie in termeni.
Singurul lucru Super la acest nou Super Congres este faptul ca politicienii il celebreaza ca o victorie a omenirii, chiar si in contextul in care un pusti de noua ani isi poate da seama ce este el de fapt: o cale de a impinge noua impartire necesara a poverii datoriilor in urmatorul ciclu electoral. Este foarte clar ca Super Congresul nu va fi de acord cu nimic, chiar si inainte de promulgarea contractului ca lege.
Acest lucru se datoreaza blocajului creat de democrati, care nu vor sa reduca cheltuielile, si de republicani, care nu vor sa mareasca taxele. Intre timp, chiar si presupusele economii ale acordului contravin unui scenariu elementar, care mareste datoria SUA cu 10 trilioane de dolari pe urmatorii 10 ani (si asta, doar in contextul unei prevazute cresteri economice puternice). Economiile realizate din acest plan nu vor face decat sa reduca „viteza” de crestere a datoriei, nu sa o reduca.
Cred ca, in capul politicienilor, cele doua sunt aproape acelasi lucru – ei cred ca e de ajutor sa te indrepti spre marginea prapastiei cu 80 de mile pe ora in loc de 100 – Ca sa vezi ce solutie!
Ruptura dintre dezbaterea politica si urata realitate fiscala din SUA este, din pacate, evidenta si in alte regiuni afectate cum ar fi Europa, Rusia si Asia. Aceasta ruptura pare sa fie partial cauzata de inutila agatare de un pai la care s-au dedat marii preoti ai infricosatoarei stiinte a economiei. Eforturile lor de a vindeca boala cresterii slabe, a acumularilor de datorii si a apatiei din sistemul politic au esuat mizerabil.
Nu exista retete „de bune practici” pentru conducerea unei economii. Da, fara indoiala, cand ai nevoie de viteza, o planificare economica clara te va duce cel mai rapid de la punctul A la punctul B. In contextul in care cresterea stagneaza si apar durerile dezechilibrelor financiare trecute, acest tip de economie va aloca resursele si capitalul ineficient, incercand sa sprijine un sistem care nu se mai poate sustine. Pe de alta parte, o economie de piata, va putea, teoretic, sa aloce resursele pentru a obtine cele mai bune rezultate. Pana aici, toate bune!
Experimentul Rezervei Federale cu rata 0 a dobanzii s-a dovedit a fi testul real pe care modelele economice nu au reusit sa-l treaca. O politica cu o rata 0 a dobanzii face ca totul sa para pozitiv la inceput – asa cum o rata 0 face sa para posibila obtinerea unor fonduri infinite. Acest lucru este implicit problematic, dar ceea ce a „ucis” monetarismul a fost capacitatea organizatiilor si a bancilor de a-si crea „bani proprii”, bani ce nu se puteau masura in cadrul filosofiei monetare traditionale „Ganditi-va la derivate si altele”. Aici e marea diferenta – infricosatoarea tinta si ipotezele sale Keynesiene au uitat sa respecte vechea regula de baza: daca obtii rezultate gresite, schimba premisele. De schimbarea premiselor este nevoie acum - la datoria SUA, la datoria EU si la realocarea resurselor globale.
Acest joc al scorului – relativ – fata de liniile de baza, de regulile nescrise, de alegeri, trebuie neaparat sa se schimbe.
Vestea buna este ca aceste schimbari absolut necesare au deja loc – cel putin la nivel micro, pur si simplu pentru ca aceste economii de micro-nivel trebuie sa se schimbe pentru a supravietui – micile companii sau afacerile casnice nu isi permit iluzia ca nu trebuie sa plateasca ipoteca sau alte datorii, ele isi ajusteaza standardele de viata la nivelul castigurilor si trec mai departe. Raman extrem de increzator in capacitatea individului de a gestiona o criza.
Dar sistemul politic si consilierii acestuia trebuie sa se intoarca la verificarea premiselor – altfel, in scurt timp, vor ajunge sa poarte tichii de bufon. Dupa faimoasa expresie a lui Einstein: „Daca repeti acelasi experiment si te astepti la alte rezultate, esti un idiot” - acestea sunt cuvintele lui Einstein, nu ale mele. Si ca o variatie pe aceeasi tema, exista si acea mult citata definitie a nebuniei: „sa faci mereu acelasi lucru si sa te astepti la alte rezultate”.
In incheiere – de la mijlocul lunii mai am avut o pozitie negativa fata de riscuri (nu mai avem gloanțe de argint), dar acum am trecut la o pozitie neutra.
Viitoarea conferinta Jackson Hole Fed (unde anul trecut Ben Bernanke a sugerat rezultatele QE2) si batalia de salvare a Europei de la contaminarea cu datorii suverane ar putea deschide unele oportunitati. Voi fi total mulțumit, daca vom atinge tinta noastra medie S&P500 de 1200/1210 (in momentul in care scriu aceste randuri suntem la 1245).
De asemenea, am inceput sa cumpar pe activele cu venituri fixe, intrucat scneariul meu de baza legat de colapsul cresterii SUA acum s-a implinit. Prevad ca viitoarea subgradare a SUA si costurile fondurilor marginale din Europa vor fi elementele cheie ce ne vor duce la o adevarata criza 2.0 – o faza in care investitorii vor lasa in urma veniturile fixe – si vor cauta valori solide a caror active ar putea aduce o oarecare crestere relativa.
Chiar in timpul dezbaterilor legislative care au dus la aprobarea contractului, s-a pus mereu problema pozitionarii politice – niciodata detaliile nu au intrat in discutie. Acum, forma finala a contractului trebuie aprobata de vice-presedintele Biden, iar marea batalie urmeaza a se da in noua formațiune, asa-numitul Super Congres – o adevarata contradictie in termeni.
Singurul lucru Super la acest nou Super Congres este faptul ca politicienii il celebreaza ca o victorie a omenirii, chiar si in contextul in care un pusti de noua ani isi poate da seama ce este el de fapt: o cale de a impinge noua impartire necesara a poverii datoriilor in urmatorul ciclu electoral. Este foarte clar ca Super Congresul nu va fi de acord cu nimic, chiar si inainte de promulgarea contractului ca lege.
Acest lucru se datoreaza blocajului creat de democrati, care nu vor sa reduca cheltuielile, si de republicani, care nu vor sa mareasca taxele. Intre timp, chiar si presupusele economii ale acordului contravin unui scenariu elementar, care mareste datoria SUA cu 10 trilioane de dolari pe urmatorii 10 ani (si asta, doar in contextul unei prevazute cresteri economice puternice). Economiile realizate din acest plan nu vor face decat sa reduca „viteza” de crestere a datoriei, nu sa o reduca.
Cred ca, in capul politicienilor, cele doua sunt aproape acelasi lucru – ei cred ca e de ajutor sa te indrepti spre marginea prapastiei cu 80 de mile pe ora in loc de 100 – Ca sa vezi ce solutie!
Ruptura dintre dezbaterea politica si urata realitate fiscala din SUA este, din pacate, evidenta si in alte regiuni afectate cum ar fi Europa, Rusia si Asia. Aceasta ruptura pare sa fie partial cauzata de inutila agatare de un pai la care s-au dedat marii preoti ai infricosatoarei stiinte a economiei. Eforturile lor de a vindeca boala cresterii slabe, a acumularilor de datorii si a apatiei din sistemul politic au esuat mizerabil.
Nu exista retete „de bune practici” pentru conducerea unei economii. Da, fara indoiala, cand ai nevoie de viteza, o planificare economica clara te va duce cel mai rapid de la punctul A la punctul B. In contextul in care cresterea stagneaza si apar durerile dezechilibrelor financiare trecute, acest tip de economie va aloca resursele si capitalul ineficient, incercand sa sprijine un sistem care nu se mai poate sustine. Pe de alta parte, o economie de piata, va putea, teoretic, sa aloce resursele pentru a obtine cele mai bune rezultate. Pana aici, toate bune!
Experimentul Rezervei Federale cu rata 0 a dobanzii s-a dovedit a fi testul real pe care modelele economice nu au reusit sa-l treaca. O politica cu o rata 0 a dobanzii face ca totul sa para pozitiv la inceput – asa cum o rata 0 face sa para posibila obtinerea unor fonduri infinite. Acest lucru este implicit problematic, dar ceea ce a „ucis” monetarismul a fost capacitatea organizatiilor si a bancilor de a-si crea „bani proprii”, bani ce nu se puteau masura in cadrul filosofiei monetare traditionale „Ganditi-va la derivate si altele”. Aici e marea diferenta – infricosatoarea tinta si ipotezele sale Keynesiene au uitat sa respecte vechea regula de baza: daca obtii rezultate gresite, schimba premisele. De schimbarea premiselor este nevoie acum - la datoria SUA, la datoria EU si la realocarea resurselor globale.
Acest joc al scorului – relativ – fata de liniile de baza, de regulile nescrise, de alegeri, trebuie neaparat sa se schimbe.
Vestea buna este ca aceste schimbari absolut necesare au deja loc – cel putin la nivel micro, pur si simplu pentru ca aceste economii de micro-nivel trebuie sa se schimbe pentru a supravietui – micile companii sau afacerile casnice nu isi permit iluzia ca nu trebuie sa plateasca ipoteca sau alte datorii, ele isi ajusteaza standardele de viata la nivelul castigurilor si trec mai departe. Raman extrem de increzator in capacitatea individului de a gestiona o criza.
Dar sistemul politic si consilierii acestuia trebuie sa se intoarca la verificarea premiselor – altfel, in scurt timp, vor ajunge sa poarte tichii de bufon. Dupa faimoasa expresie a lui Einstein: „Daca repeti acelasi experiment si te astepti la alte rezultate, esti un idiot” - acestea sunt cuvintele lui Einstein, nu ale mele. Si ca o variatie pe aceeasi tema, exista si acea mult citata definitie a nebuniei: „sa faci mereu acelasi lucru si sa te astepti la alte rezultate”.
In incheiere – de la mijlocul lunii mai am avut o pozitie negativa fata de riscuri (nu mai avem gloanțe de argint), dar acum am trecut la o pozitie neutra.
Viitoarea conferinta Jackson Hole Fed (unde anul trecut Ben Bernanke a sugerat rezultatele QE2) si batalia de salvare a Europei de la contaminarea cu datorii suverane ar putea deschide unele oportunitati. Voi fi total mulțumit, daca vom atinge tinta noastra medie S&P500 de 1200/1210 (in momentul in care scriu aceste randuri suntem la 1245).
De asemenea, am inceput sa cumpar pe activele cu venituri fixe, intrucat scneariul meu de baza legat de colapsul cresterii SUA acum s-a implinit. Prevad ca viitoarea subgradare a SUA si costurile fondurilor marginale din Europa vor fi elementele cheie ce ne vor duce la o adevarata criza 2.0 – o faza in care investitorii vor lasa in urma veniturile fixe – si vor cauta valori solide a caror active ar putea aduce o oarecare crestere relativa.
