Despre stat, proprietatea privata si instinctul de egalitate

Cat suntem copii, ori de cate ori participam la un joc, desi nu constientizam acest lucru, pornim cu presupunerea ca regulile lui se aplica in mod egal tuturor participantilor. Daca unul dintre participanti pretinde ca lui - si numai lui - i se aplica reguli diferite, reactia naturala este una de indignare. Emotia negativa e cu atat mai intensa atunci cand batausul gastii se declara deasupra regulilor jocului, pentru ca e puternic.

Pentru bataus, comportamentul e unul instinctual: tendinta de a ne asigura avantaje, inclusiv prin forta, e o manifestare a instinctului de conservare, prezent in toate organismele inca de la aparitia vietii. Reactia celorlalti nu are cu siguranta aceeasi vechime genetica, dar e la fel de inradacinata in fiecare din noi. Universalitatea ei este evidenta si la prescolari, care manifesta indignare cand sunt pusi in situatia de a fi martorii aplicarii unui set de reguli pentru un participant si a altui set de reguli pentru ceilalti.

Cum jocul din copilarie nu e decat o repetitie pentru viata, descoperim ulterior ca si interactiunea noastra ca adulti se desfasoara in aceleasi coordonate. Ne simtim la fel de indignati cand unul din participantii la "joc" pretinde aplicarea unor reguli speciale in favoarea sa. Este adevarat ca circumstantele istorice (in special raporturile de putere) pot face ca batausul sa se impuna asupra celorlalti, asa cum s-a intamplat inainte de 1989 cu statul angajat in transformarea societatii: nu aveai cui sa te plangi cand autoritatile jucau dupa un set diferit de reguli, dar indignarea era acolo, inauntru.

Dupa 1989, insa, am inceput o noua aventura, dificila si nesigura: invatam democratia, construim statul de drept, reasezam interactiunea dintre noi pe alte baze. Ideea de stat (ce altceva e statul decat o idee?) nu mai e legata exclusiv de exercitarea puterii. Sub anumite aspecte, inclusiv in domeniul economic (cum ar fi prelevarea impozitelor), statul intervine in continuare in regim de putere, dar nu mai este singurul sau avatar. Dimpotriva, ca gestionar al resurselor publice, statul apare deseori intr-o postura de agent economic, fata de care, intr-o economie de piata, ceilalti participanti au asteptarea legitima sa se comporte dupa aceleasi reguli. Daca vrei sa ai o economie de piata viabila, nu te comporti ca batausul gastii, pentru ca intregul sistem se bazeaza pe incredere, printre altele in faptul ca toata lumea joaca dupa aceleasi reguli, iar in lipsa increderii incep sa dispara si participantii.

In noile circumstante istorice, instinctul de egalitate in fata legii a prevalat si regula regulilor (ca toti avem aceleasi reguli) a fost inscrisa in Constitutie, astfel incat nimeni - nici macar Parlamentul - sa nu o poata contrazice. Mai mult, Constitutia a facut distinctia intre proprietatea publica si proprietatea privata a statului (si a comunitatilor locale), stabilind ca, daca in privinta primeia statul poate actiona in regim de putere si dupa reguli speciale, in privinta celei de-a doua forme nu beneficiaza de niciun privilegiu.

Evident ca intotdeauna exista o diferenta sensibila intre teorie si practica. Principiul egalitatii in fata legii nu a fost inca internalizat pe deplin, astfel incat nu sunt rare situatiile in care, din inertie istorica sau pur si simplu din instinctul care-l mana si pe batausul gastii, autoritatile sa tinda sa isi creeze avantaje desi ar fi trebuit sa actioneze in conditii de egalitate.

Am intalnit de curand un asemenea caz, in care autoritatea locala a incheiat cu un investitor un contract de concesiune asupra unui teren proprietate privata, in vederea dezvoltarii unui proiect imobiliar. Dupa intrarea in posesia terenului, investitorul a descoperit o serie de probleme care impiedicau continuarea proiectului si necesitau rezolvare din partea autoritatii locale. Cum un stat de drept are mecanisme care permit particularilor sa se planga de inactiunea autoritatilor, investitorul a chemat in justitie autoritatea locala si a declarat ca refuza sa mai plateasca redeventa concesiunii inainte ca problemele sa fie rezolvate.

Daca partenerul contractual al investitorului ar fi fost orice alt agent economic, remediul pe care l-ar fi avut acesta la dispozitie impotriva unui asemenea refuz ar fi fost sa apeleze la instanta de judecata pentru a obtine obligarea investitorului la plata redeventei. Autoritatea locala a preferat sa invoce insa aplicabilitatea Codului de procedura fiscala (care contine reguli speciale in favoarea statului si comunitatilor locale) si sa porneasca direct executarea silita, fara sa mai aiba nevoie de vreo confirmare din partea instantei.

Autoritatea locala a invocat asadar autorizarea Parlamentului pentru a actiona conform unor reguli speciale, diferite de cele aplicabile celorlalti participanti la circuitul economic. Desi Codul de procedura fiscala este evident conceput in legatura cu situatiile in care statul actioneaza in regim de putere (pentru colectarea impozitelor si taxelor), realitatea este ca unele prevederi din Cod par sa sugereze ca intentia autoritatilor legiuitoare (mai intai Guvernul, apoi Parlamentul) a fost de a permite aplicarea regulilor speciale in toate cazurile in care statul are de recuperat bani, indiferent de sursa acestora. Cu alte cuvinte, chiar daca incheie un contract cu privire la un bun aflat in proprietateasa privata, in care interesele sale nu sunt cu nimic diferite calitativ de cele ale particularilor, statul ar avea totusi posibilitatea invocarii unor reguli speciale.

Nu este un caz izolat. Instinctul de a-ti crea avantaje in relatia cu ceilalti este puternic. Intr-un stat de drept, insa, te poti plange de o asemenea discriminare in fata persoanelor insarcinate sa cenzureze nu numai particularii, dar si autoritatile publice: instantele de judecata. Iar pentru a cenzura un act al Parlamentului este nevoie pe de o parte de un fundament juridic, iar pe de alta parte de curaj.

In povestea noastra, fundamentul juridic exista, si nu numai in Constitutie. Din 1994 Romania mai are o lege fundamentala (chiar mai importanta decat Constitutia): Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care prevede la randul sau principiul nediscriminarii, inclusiv in legatura cu exercitarea dreptului de proprietate privata. O lege care permite judecatorilor (ultimul refugiu al justitiabilului) sa treaca peste orice act al autoritatilor publice (inclusiv al Parlamentului), atat timp cat este necesar pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Din pacate, pentru investitor povestea noastra nu are un final fericit (probabil si pentru ca a lipsit celalalt element - curajul), iar la indignarea pricinuita de actiunile autoritatii locale s-a adaugat si sentimentul de injustitie. Instanta a considerat ca atat timp cat se pune problema recuperarii unor venituri publice, care vor servi la realizarea unor obiective publice, se justifica aplicarea unor reguli speciale in favoarea comunitatii locale.

Desi negativa, experienta nu trebuie generalizata, existand nu putine situatii in care instantele au sanctionat incercarea statului sau comunitatilor locale de a determina aplicarea unor reguli speciale in privinta proprietatii lor private. E mai degraba o simpla poticneala intr-un drum de pe care nu ne mai intoarcem, decat (eventual) nevoiti de circumstantele istorice.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.