Cum pierdem valul investitiilor pe mana noastra

Considerata de unii lejera in comparatie cu unele state europene, avem in acest moment cea mai apasatoare fiscalitate din regiune pentru investitori. Pe toate fronturile: impozit pe profit, dividende, munca.

Daca in anii de boom, cu o cota unica de 16%, Romania se pozitiona suficient de confortabil in comparatie cu alte economii din regiune in ceea ce priveste regimul de impozitare, astazi, cu o fiscalitate depasita, ne plasam pe ultimul loc in regiune in ceea ce priveste atractivitatea tarii noastre. Consecintele sunt directe asupra investitiilor. Daca adaugam instabilitatea legislativa si birocratia excesiva, avem tabloul complet prin care Romania pierde capital in fata concurentei din regiune.

Germanii de la Daimler sau Knauf, grupul spaniol Mondragon, francezii de la GDF-Suez sau austriecii de la Voestalpine sunt doar cateva nume care au anuntat, in ultimii ani, investitii in Europa Centrala sau de Est, pe lista posibilelor destinatii figurand si tara noastra, insa de fiecare data fiind aleasa o alta optiune.



Sursa: Ascent Group

Din cauza costurilor net superioare fata de cele practicate in tarile din jur, riscam sa iesim din calculele de extindere ale companiilor multinationale, inca de la o prima examinare comparativa, asa cum rezulta din tabelul de mai sus.

Sa luam ca exemplu poate cel mai evident cost pentru o companie, cel aferent muncii. Nivelul salarial din Romania este perfect competitiv in regiune. Problema consta insa in faptul ca munca, in tara noastra, continua sa fie fiscalizata intr-un mod impovarator.

Cotei unice de 16% aplicata pe venit i se adauga contributii sociale directe de 44%. Daca luam in calcul toate taxele si contributiile aferente unui salariu (contributiile aplicate angajatorului, cheltuielile cu medicina sau protectia muncii, diverse avize si autorizatii…), sumei nete incasate de angajat i se aplica un procent de 86%. Pe de alta parte, aceleasi taxe reprezinta valori mult mai mici in toate tarile din regiune: 25-40% in Bulgaria, 35% in Serbia, 54-62% in Ungaria, respectiv 61% in Republica Moldova. Astfel, costul lunar cu un angajat roman platit cu salariul mediu pe economie ajunge la 647 euro versus 459 euro in Bulgaria, in conditiile in care atat angajatului roman, cat si celui bulgar ii intra in buzunar venituri nete comparabile.

Diferentele se adancesc cand sunt luate in calcul celelalte impozite evidente pentru o companie, impozitul pe profit si pe dividende, nivelul acestora fiind net superior in Romania. In aceste conditii, oarecum justificat prin prisma contextului, atat salariatii, cat si companiile (mai ales cele antreprenoriale) au cautat si au gasit mereu portite pentru a ocoli aceste contributii: conventii civile, microintreprinderi, drepturi de autor, persoane fizice autorizate etc. Statul nu doar ca are o reala problema de colectare, ba mai mult se angreneaza intr-un joc al portitelor, creand frustrare si dorinta de ocolire. Pe de alta parte, multinationalele, mult mai rigide, sunt practic incurajate sa aleaga alte tari.Ori in aceste conditii, este imperativa o reechilibrare a regimului fiscal, obiectivul ramanand acela de a atrage cat mai multe investitii.

O propunere realizabila in acest sens poate consta in relaxarea fiscalitatii muncii, dar asigurand totodata un echilibru bugetar prin impozitarea corecta a zonelor gri ale economiei, incluzand aici o serie de activitati mai apropiate de domeniul speculativ, ca de exemplu tranzactiile imobiliare. Altfel, este o greseala fundamentala sa ne tot miram ca angajatorii lucreaza cu salarii minime in contract, atata timp cat fiscalitatea este devastatoare, dar sa nu luam masura de a aduce impozitarea muncii intr-o zona rezonabila si competitiva.

Criza economica, dupa perioada initiala de blocaj, a crescut interesul unor companii de a-si reloca productia catre tari mai ieftine, Europa Centrala si de Est fiind una din zonele aflate in topul preferintelor. In tara noastra insa, beneficiile acestui context nu au fost resimtite deloc. Daca in 2008 vorbeam de 9 miliarde de euro, in 2011, investitiile straine directe nu au insumat nici macar 2 miliarde. Vecinii nostri nu au intarziat sa reactioneze intr-o maniera coerenta, luand o serie de masuri in ideea de a-si adapta fiscalitatea la noile conditii economice, asa cum reiese din tabelul de mai sus.

In acelasi timp, noi am ramas intr-o logica a anilor de boom si am cam pierdut din nou trendul schimbarii. Romania nu va reusi sa atraga investitii straine atata timp cat orice calcul economic al unui potential investitor ne scoate efectiv din schema. Valul exista, dar trece pe langa noi.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.