Lipsa de viziune si strategie economica a tuturor guvernelor post ’89 a creat dezechilibre si paradoxuri care mai de care mai greu de explicat si de descurcat.
Faptul ca Romania se mandreste cu una dintre cele mai mici rate ale somajului din Europa, de 6,7% la sfarsitul lui noiembrie 2012, fata de 11,8% media zonei euro si 10,7% media somajului in UE, fapt ce ne plaseaza pe locul 6 intr-un top al tarilor cu cea mai mica rata a somajului din UE, intr-o companie de elita alaturi de tari precum Austria, Luxemburg, Germania, Olanda, si Islanda, si inaintea unor tari precum Belgia, Suedia, Danemarca, Finlanda, sau Franta, sau Statele Unite, ar trebui sa fie un motiv de optimism si exuberanta la adresa functionalitatii pietei muncii romanesti care performeaza atat de stralucit si va conduce la prosperitatea si bunastarea romanilor.
Dar, la o analiza mai atenta a cifrelor si statisticilor, situatia devine paradoxala si te face sa te intrebi daca este cu adevarat un motiv de bucurie sau de disperare.
In primul rand, rata de ocupare a populatiei apte de munca (cu varsta cuprinsa intre 20-64 de ani) este una dintre cele mai mici din Europa de doar 65%. Conform datelor INS valabile la trimestrul III 2012, totalul populatiei active era de 10.145.000 de persoane, dintre care 6,270,000 de salariati, cifra care cuprinde si fortele armate (aproximativ 100.000 de persoane) si angajatii angajatii fara forme legale de munca. Cum in octombrie 2012, numarul mediu de salariati (conform BFM) a inregistrat nivelul de 4.320.900 persoane, aceasta ce ne indica ca avem in jur de 1,9 milioane de angajati “la negru” in Romania.
Daca adaugam la aceasta si cei 1,6 milioane de angajati platiti cu salariul minim pe economie (conform datelor Cartel Alfa), o alta sursa de frauda fiscala pe care factorul politic o accepta, ajungem la un numar de aproape 3,5 milioane de angajati la negru sau platiti partial la negru. In consecinta, valoarea evaziunii doar din eludarea taxelor pe salarii este evaluata de diferiti analisti ca fiind intre 7-14% din PIB.
In plus, suntem singura tara din UE care are numarul de pensionari mai mare decat numarul de salariati, adica avem un raport contruibuitori / pensionari subunitar. Daca scadem si numarul de bugetari din numarul de salariati, rezulta ca numarul de angajati care sunt platiti din afara bugetului de stat este de doua ori mai mic decat numarul de pensionari. Daca in 1990 in Romania existau 8,1 milioane de salariati si 3,6 milioane de pensionari, raportul s-a inversat dramatic in ultimii 20 de ani. In prezent, exista 4,3 milioane de salariati (din care doar 3,1 milioane lucreaza in sistemul privat) si 5,5 milioane de pensionari. Mai mult, proiectiile demografice pe termen lung ale Comisiei Europene arata o deteriorare continua a acestui indicator in viitor. Aceasta pune o presiune extraordinara pe bugetul de pensii, care este deja intr-un deficit record istoric de 3,2 miliarde de euro, si care conduce la cresterea datoriei publice, crescand riscul de a nu putea plati pensiile si salariile angajatilor din sistemul public.
Si daca asta nu era destul, in plus avem si un numar de bugetari inca foarte ridicat in comparatie cu numarul de salariati din economie platitori de taxe si impozite - 1,2 milioane de bugetari si 3,1 milioane de angajati la privat. Chiar daca raportul dintre numarul bugetarilor si numarul populatiei este unul relativ mic in Romania in comparatie cu standardele europene, datorita ratei reduse de participare a fortei de munca la activitatea economica si datorita numarului mic de salariati in economia formala (platitori de taxe si impozite), ponderea bugetarilor in total salariati din economie platitori de taxe si impozite este foarte mare (printre cele mai mari din UE-27, dupa tarile nordice). Mai mult, acest indicator s-a deteriorat in perioada 2008-2011, chiar daca numarul bugetarilor a scazut cu peste 15%, datorita faptului ca numarul de salariati platitori de taxe si impozite a scazut si mai mult.
Masurile guvernamentale care se impun fara ezitare cuprind: combaterea muncii “la negru” si reducerea evaziunii fiscale, implementarea de politici si programe sustinute in directia stimularii cresterii participarii fortei de munca neocupate la activitatea economica, aducerea in zona de contributie la PIB a milioanelor de persoane care subzista din autoconsum la sate si care nici nu produc taxe sau impozite si nici nu consuma fiind in afara economiei, prudenta maxima in abordarea eventualelor cresteri de cheltuieli de asistenta sociala si a posibilelor diminuari ale cotelor de contributii sociale in anii urmatori, si obligatoriu o strategie pe termen mediu si lung de reechilibrare financiara a sistemelor de asigurari sociale, in special prin extinderea bazei de impozitare.
In aceste conditii, bucuria si optimismul unei rate a somajului de invidiat mi-au disparut, si ma intreb oare e nevoie de explodeze o bomba sociala inainte de a interveni si crea o strategie coerenta de corectie a acestor dezechilibre?
Faptul ca Romania se mandreste cu una dintre cele mai mici rate ale somajului din Europa, de 6,7% la sfarsitul lui noiembrie 2012, fata de 11,8% media zonei euro si 10,7% media somajului in UE, fapt ce ne plaseaza pe locul 6 intr-un top al tarilor cu cea mai mica rata a somajului din UE, intr-o companie de elita alaturi de tari precum Austria, Luxemburg, Germania, Olanda, si Islanda, si inaintea unor tari precum Belgia, Suedia, Danemarca, Finlanda, sau Franta, sau Statele Unite, ar trebui sa fie un motiv de optimism si exuberanta la adresa functionalitatii pietei muncii romanesti care performeaza atat de stralucit si va conduce la prosperitatea si bunastarea romanilor.
Dar, la o analiza mai atenta a cifrelor si statisticilor, situatia devine paradoxala si te face sa te intrebi daca este cu adevarat un motiv de bucurie sau de disperare.
In primul rand, rata de ocupare a populatiei apte de munca (cu varsta cuprinsa intre 20-64 de ani) este una dintre cele mai mici din Europa de doar 65%. Conform datelor INS valabile la trimestrul III 2012, totalul populatiei active era de 10.145.000 de persoane, dintre care 6,270,000 de salariati, cifra care cuprinde si fortele armate (aproximativ 100.000 de persoane) si angajatii angajatii fara forme legale de munca. Cum in octombrie 2012, numarul mediu de salariati (conform BFM) a inregistrat nivelul de 4.320.900 persoane, aceasta ce ne indica ca avem in jur de 1,9 milioane de angajati “la negru” in Romania.
Daca adaugam la aceasta si cei 1,6 milioane de angajati platiti cu salariul minim pe economie (conform datelor Cartel Alfa), o alta sursa de frauda fiscala pe care factorul politic o accepta, ajungem la un numar de aproape 3,5 milioane de angajati la negru sau platiti partial la negru. In consecinta, valoarea evaziunii doar din eludarea taxelor pe salarii este evaluata de diferiti analisti ca fiind intre 7-14% din PIB.
In plus, suntem singura tara din UE care are numarul de pensionari mai mare decat numarul de salariati, adica avem un raport contruibuitori / pensionari subunitar. Daca scadem si numarul de bugetari din numarul de salariati, rezulta ca numarul de angajati care sunt platiti din afara bugetului de stat este de doua ori mai mic decat numarul de pensionari. Daca in 1990 in Romania existau 8,1 milioane de salariati si 3,6 milioane de pensionari, raportul s-a inversat dramatic in ultimii 20 de ani. In prezent, exista 4,3 milioane de salariati (din care doar 3,1 milioane lucreaza in sistemul privat) si 5,5 milioane de pensionari. Mai mult, proiectiile demografice pe termen lung ale Comisiei Europene arata o deteriorare continua a acestui indicator in viitor. Aceasta pune o presiune extraordinara pe bugetul de pensii, care este deja intr-un deficit record istoric de 3,2 miliarde de euro, si care conduce la cresterea datoriei publice, crescand riscul de a nu putea plati pensiile si salariile angajatilor din sistemul public.
Si daca asta nu era destul, in plus avem si un numar de bugetari inca foarte ridicat in comparatie cu numarul de salariati din economie platitori de taxe si impozite - 1,2 milioane de bugetari si 3,1 milioane de angajati la privat. Chiar daca raportul dintre numarul bugetarilor si numarul populatiei este unul relativ mic in Romania in comparatie cu standardele europene, datorita ratei reduse de participare a fortei de munca la activitatea economica si datorita numarului mic de salariati in economia formala (platitori de taxe si impozite), ponderea bugetarilor in total salariati din economie platitori de taxe si impozite este foarte mare (printre cele mai mari din UE-27, dupa tarile nordice). Mai mult, acest indicator s-a deteriorat in perioada 2008-2011, chiar daca numarul bugetarilor a scazut cu peste 15%, datorita faptului ca numarul de salariati platitori de taxe si impozite a scazut si mai mult.
Masurile guvernamentale care se impun fara ezitare cuprind: combaterea muncii “la negru” si reducerea evaziunii fiscale, implementarea de politici si programe sustinute in directia stimularii cresterii participarii fortei de munca neocupate la activitatea economica, aducerea in zona de contributie la PIB a milioanelor de persoane care subzista din autoconsum la sate si care nici nu produc taxe sau impozite si nici nu consuma fiind in afara economiei, prudenta maxima in abordarea eventualelor cresteri de cheltuieli de asistenta sociala si a posibilelor diminuari ale cotelor de contributii sociale in anii urmatori, si obligatoriu o strategie pe termen mediu si lung de reechilibrare financiara a sistemelor de asigurari sociale, in special prin extinderea bazei de impozitare.
In aceste conditii, bucuria si optimismul unei rate a somajului de invidiat mi-au disparut, si ma intreb oare e nevoie de explodeze o bomba sociala inainte de a interveni si crea o strategie coerenta de corectie a acestor dezechilibre?
