Daca oportunitatea nu bate la usa, construieste o usa: despre IT&C in Romania

Vrei sa iti deschizi o afacere in IT sau in online. Motivele sunt evidente: e nevoie de idei bune, „brains”, perseverenta si mai putin de investitii in echipamente, materii prime, sedii etc. Din acest punct de vedere, pare simplu si ieftin. Succesul depinde doar de tine.

Dar nu este deloc asa. Chiar daca ai o idee extrem de inovativa, construiesti o echipa excelenta, poate chiar ai facut rost de banii necesari investitiei, succesul este mult mai improbabil decat te-ai astepta.

In paranteza fie spus, daca vorbim despre investitii, orice afacere in IT/online implica cheltuieli semnificative, daca vrei sa o faci ca la carte si nu pe picior, in: software developers experimentati, web designeri talentati, content creators si marketing intens.

De ce probabilitatea succesului nu e atat de mare? Pentru ca nu suntem Silicon Valley. Si aici nu ma refer la raspunsul cel mai des intalnit, faptul ca nu avem resursele lor in bani, oameni si infrastructura. Ci in primul rand la diferentele in mentalitate. Silicon Valley pulseaza de un spirit de competitie, dar in acelasi timp colaborare, ideile de business se discuta deschis si se pun sub semnul intrebarii. Exista o conversatie continua. De asemenea, toti cei care vin acolo pentru a face o afacere se grabesc sa o valideze sau sa o invalideze. Nimeni nu are timp de pierdut: nici antreprenorii, nici investitorii. Bineinteles ca fiecare spera ca ideea lui sa fie urmatorul Facebook sau Google, dar nu le este frica de esec. Cu siguranta sansele nu se epuizeaza la prima incercare. Acolo esecul nu este vazut ca o pata neagra in istoria profesionala, ci ca pe „a badge of honour”, o emblema a curajului.

Nu doar antreprenorii cauta riscul in Silicon Valley, ci si investitorii. Conteaza ideea, iar cu cat aceasta e mai inovativa, cu atat piata - care s-ar putea nici sa nu existe la momentul respectiv - e mai putin cunoscuta, iar probabilitatea succesului este mai dificil de evaluat, ca si transpunerea parcursului companiei in cifre. In Valley conteaza dimensiunea oportunitatii si oamenii din spatele ideii si mai putin sa se potriveasca cifrele (desi, bineinteles, si acestea sunt importante).

Tot in Valley, cei care au reusit investesc in comunitate. Pare un discurs politicianist al corporatiilor, dar nu e asa. De fapt, succesul lui Silicon Valley este strans legat chiar de acest tip de implicare. Silicon nu ar fi existat fara viziunea companiilor care au reusit aici de a reinvesti bani tot in idei din Silicon Valley si de a colabora impreuna, de la mic la mare, pe diverse proiecte.

Toate acestea, plus efortul constant al unor oameni cu viziune timp de zeci de ani, au adus Silicon-ul unde este acum (printre care fondatorii Universitatii Stanford, presedintele Universitatii – David Starr Jordan, Frederick Terman – decanul si administratorul facultatii de inginerie in anii ’20-‘60). Pentru noi nu mai este timp pentru ca fiecare antreprenor sa isi gandeasca ideea acasa si sa angajeze oameni care sa o puna in practica, sperand ca va avea succes. Atitudinea noastra trebuie sa se schimbe, iar schimbarea este deja vizibila multora dintre noi.
In locul unei lipse de incredere descuranjante si triste, de genul “nu vom ajunge niciodata Silicon Valley” (ceea ce e de altfel adevarat), ar trebui sa miscam ceva in noi si in jurul nostru, in atitudinea fata de cum se fac afacerile. Succesul niciunuia din cei care au reusit in Silicon Valley nu este doar al lor, iar asta nu este o vorba goala. Succesul lor a avut ca si conditie necesara mediul si mentalitatile potrivite in care si-au dezvoltat ideea.

Voi ce experiente ati avut? V-a fost usor sa va dezvoltati un business in IT/online in Romania? Ati gasit usor oameni pregatiti sa va ajute, chiar daca nu erau platiti la nivelul efortului? Persoane interesate eventual sa lucreze pentru equity si nu pentru salariu? Cat de deschisi vi s-au parut companiile cu care incercati sa dezvoltati parteneriate? Vi se pare ca exista o colaborare reala intre cei care au initiative in sector? Ce experiente/surprize pozitive ati avut?


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

Wall StreetUltimele stiri online din economie si afaceri

Cauti inspiratie in business sau vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri care influenteaza mediul de afaceri? Activeaza notificarile