Impreuna singuri: sa invatam copiii sa colaboreze

Daca vrem ca mediul de afaceri de la noi sa progreseze, trebuie sa ne uitam si la lucruri ca modul in care ne invatam copiii sa concureze. Sau la unele apucaturi vechi, la care e greu dar absolut necesar sa renuntam.

Multe secole, am trait in comunitati relativ mici si izolate. Am trecut asa prin vremuri grele1 . Ele ne-au invatat sa fim neincrezatori in strainii de orice fel, sa tinem ghimpii scosi (asa mici si cam caraghiosi cum erau) si sa ne pese doar de pielea noastra, separandu-ne prin santuri adanci de soarta celor de langa noi. Chiar numele asezarilor noastre arata asta – satul nostru romanesc vine de la latinescul fossatum, care inseamna sant (defensiv).

Cu chinuri si opinteli, bucata de lume in care traim s-a civilizat. Ne-am inmultit si, vrand-nevrand, a trebuit sa invatam sa traim in contact tot mai strans unii cu ceilalti. Sa ne organizam si sa ne ordonam, sa ne ascultam si chiar sa ne ajutam semenii pe care nu-i cunoastem, cu care nu suntem incuscriti in niciun fel2 si pe care francezii ne-au invatat sa-i numim concetateni.

Dar chiar daca procesul asta dureaza de atata amar de vreme, n-am invatat inca pana la capat sa traim si sa lucram impreuna la scara mare. Nu de familie si sat, ci de oras, de domeniu de activitate si de natiune. Suntem mai degraba dispusi sa ne ignoram, sa ne abandonam si sa ne tradam unii pe altii. Sa mergem solo si sa gandim, cu perdea sau fara, ca dupa noi poate foarte bine sa vina potopul.

Copiii nostri invata sa fie prieteni unii cu altii, dar pana la un punct - aflat undeva destul de jos, pe la nivelul talpii, unde se intampla calcatul in picioare (chiar la o scara mica, de joc nevinovat). Oricum, ei deprind mai intai cum sa se bata si abia apoi cum sa se apropie unii de altii. Iar scoala nu drege prea mult busuiocul, pentru ca ii stimuleaza sa traga fiecare pentru nota lui, care trebuie sa fie cat mai mare, cu orice pret. Despre echipe se-nvata doar la fotbal, iar despre ideile de proiect si de lider (lider real, nu despot) - mult prea tarziu si prea superficial.

Si uite asa ajungem ca multi dintre noi, adultii, sa ne batem intre noi ca chiorii, sa construim relaxati pe mormintele altora3 si sa ne petrecem viata umflandu-ne exagerat in pene. Concurenta la nivel individual, de grup si organizational e buna, dar realitatea din tari ceva mai rasarite ne arata ca cea de la noi e de-a dreptul monstruoasa. Nici nu vreau sa ajung pe linia asta pana la politica si sa ma gandesc la multele aliante degraba asasinate printre „cutite si pahara”. Politica, nu-i asa, e o curva care merita injurata, batuta si ignorata. Nicidecum ascultata si inteleasa sau, doamne-fereste, ajutata sa-si depaseasca conditia, pentru ca daca ar face-o, n-am mai avea fata de cine sa ne simtim superiori.

Dar pana la urma de ce conteaza toate astea pentru mediul romanesc de afaceri? Pentru ca se continua si se reflecta in el. Iar asta ne impiedica sa facem fata marilor provocari de business, actuale si viitoare. Ne impiedica sa construim mai multe companii mari, agile, adaptabile si persistente. Unele care sa recucereasca pietele din tara si sa creasca-n acelasi timp sanatos in afara, decenii la rand, devenind globale.

Trebuie sa incepem sa punem un pret real (in bani, in timp, in atentie, in note samd) pe cooperare. Adica pe lucratul in echipa la proiecte asumate de toti, pe trasul impreuna in aceeasi directie si nu fiecare unde-o vedea cu ochii. Macar din cand in cand. Trebuie sa dam si nota pe clasa, nu doar pe elev, si stimulente pe proiecte de breasla, nu doar de companie. Azi, nu maine, pentru ca depindem unii de altii mai mult decat ne-a-nvatat istoria.


1 Grele de-adevaratelea, nu ca actuala „criza”. Care nu e deloc vreo floare la ureche, dar nici nu ne injumatateste populatia si ne transforma tara in scrum peste noapte.

2
Sunt printre aceia care nu cred ca „doar familia mea are valoare, ceilalti poa’ sa moara”. E contraproductiv sa arunci gunoiul in josul apei nedand doua parale pe gospodariile din aval.

3 Va reamintesc ca asta nu e doar o figura de stil – multi potentati economici si politici au simtit nevoia sa cumpere cavouri ilustre in care sa-si rezerve un loc pentru lumea de-apoi.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.