Nu stiu sigur daca somnul natiunii naste monstri, dar etatismul practicat cu inversunare ajunge sa dea nastere la nemultumiri latente care pot infirma oricand proverbiala observatie ca mamaliga nu explodeaza niciodata. Bunaoara, in ultima vreme observ in blogosfera un apetit in crestere pentru autorii si scrierile care combat agresiv, aproape violent, ideile si politicile colectiviste care au continuat sa sugrume dezvoltarea Romaniei dupa caderea regimului comunist in 1989. Cresterea virulentei nemultumirilor este de inteles; intensificarea protestului impotriva impozitelor si saraciei pe care o genereaza alocarea politica a resurselor era usor de anticipat. Majoritatea intreprinzatorilor mici sunt haituiti pur si simplu de agentiile guvernamentale puse sa storca biruri mai mari de la an la an; spiritele virtuoase si caracterele adevarate sunt sufocate de ascensiunea “animalului politic” corupt; libertatea cetateanului simplu este permanent evaluata, controlata, inspectata si, inevitabil, amendata de droaia de institutii guvernamentale al caror singur rol este, in fond, acela de a furniza – nu un “bun”, asa cum incearca sa ne convinga ideologii de serviciu – ci un inutil “rau public”: acela de a ruina producatorii si concurenta prin bariere sau privilegii si de a pretinde banii oamenilor in schimbul unei… stampile pe timbru.
Dar – fiindca exista un dar – schimbarea unei politici gresite nu duce automat la prosperitate, tot asa cum combaterea unei idei proaste nu inseamna automat un pas pe drumul adevarului. Critica socialismului este un lucru, afirmarea liberalismului altceva. Din pacate, asa cum in 1989 prea putini oameni au inteles de ce trebuie de fapt schimbat sistemul comunist, acum prea putini inteleg care sunt adevaratele fundamente ale unei societati libere. Tocmai din cauza aceasta, asa cum am petrecut douazeci de ani orbecaind catre economia de piata functionala dar sfarsind pana la urma in capitalismul de cumetrie (sau un “socialism cu fata umana”), riscam in continuare sa ne agitam dupa libertate scufundandu-ne insa tot mai adanc in populismul desantat, doldora de adeziuni, click-uri si like-uri dar gol de virtuti si intelepciune. Ca fapt divers, mi s-a parut ridicol sa aflu ca cei care militeaza atat de aprig pentru libertate si l-au ales drept erou pe Vlad Tepes, unul dintre cei mai cruzi tirani ai Evului Mediu.
O consecinta periculoasa a dezvoltarii unui curent violent anti-stat mi se pare a fi compromiterea liberalismului. Si mi se pare atat de evident acest lucru incat, fara sa cad in capcana teoriilor conspiratiei, ma intreb daca scenariul nasterii unei aripi paramilitare anti-taxe nu a fost conceput chiar in laboratoarele socialismului stiintific. Este clar ca etatismul conventional si welfare-state-ul sunt supuse in prezent unei puternice presiuni, datorita erodarii increderii si consumului de capital pe care le-au provocat prin politicile duse timp de decenii. Este clar ca apologetii statului au nevoie de noi motive pentru a tine hipnotizat publicul si a ascunde polarizarea sociala, decelerarea progresului tehnologic si profundele distorsiuni din economie create “gratie” politicilor de expansiune a creditului si de legiferare a privilegiilor. Un astfel de motiv il reprezinta tocmai “Bau-bau”-ul unei revolte violente impotriva institutiilor statului. Din aceasta perspectiva, nu m-ar mira ca peste ceva timp sustinatorii proprietatii private sa fie considerati teroristi – exact ce mai lipsea pentru ca cenzura ideilor sa fie mai puternic implementata.
Dar cel mai important lucru care trebuie spus este faptul ca liberalismul merge mana in mana cu toleranta si spiritul crestin. O societate liberala (cu stat minimal sau fara stat) nu poate fi conceputa in absenta unei traditii culturale care sa aprecieze virtutile traditionale. O lume in care omul este lup pentru om nu poate sa duca decat la Leviathan. Cu oameni stapaniti de patima si furie nu vom cladi o societate pasnica si, implicit, nici nu vom darama statul prea repede, desi sentimentele ieftine ajung sa reprezinte numere mari. Nu exista mari sanse pentru liberalism intr-o societate dizolvata cultural, fara ca valorile si elitele sa fie larg recunoscute si imbratisate. Iar “primavara” culturala nu se face cu o armata de pitici morocanosi si insetati de razbunare, ci cu cartea in mana. Ce sa vezi, e nitel mai greu.
Dar – fiindca exista un dar – schimbarea unei politici gresite nu duce automat la prosperitate, tot asa cum combaterea unei idei proaste nu inseamna automat un pas pe drumul adevarului. Critica socialismului este un lucru, afirmarea liberalismului altceva. Din pacate, asa cum in 1989 prea putini oameni au inteles de ce trebuie de fapt schimbat sistemul comunist, acum prea putini inteleg care sunt adevaratele fundamente ale unei societati libere. Tocmai din cauza aceasta, asa cum am petrecut douazeci de ani orbecaind catre economia de piata functionala dar sfarsind pana la urma in capitalismul de cumetrie (sau un “socialism cu fata umana”), riscam in continuare sa ne agitam dupa libertate scufundandu-ne insa tot mai adanc in populismul desantat, doldora de adeziuni, click-uri si like-uri dar gol de virtuti si intelepciune. Ca fapt divers, mi s-a parut ridicol sa aflu ca cei care militeaza atat de aprig pentru libertate si l-au ales drept erou pe Vlad Tepes, unul dintre cei mai cruzi tirani ai Evului Mediu.
O consecinta periculoasa a dezvoltarii unui curent violent anti-stat mi se pare a fi compromiterea liberalismului. Si mi se pare atat de evident acest lucru incat, fara sa cad in capcana teoriilor conspiratiei, ma intreb daca scenariul nasterii unei aripi paramilitare anti-taxe nu a fost conceput chiar in laboratoarele socialismului stiintific. Este clar ca etatismul conventional si welfare-state-ul sunt supuse in prezent unei puternice presiuni, datorita erodarii increderii si consumului de capital pe care le-au provocat prin politicile duse timp de decenii. Este clar ca apologetii statului au nevoie de noi motive pentru a tine hipnotizat publicul si a ascunde polarizarea sociala, decelerarea progresului tehnologic si profundele distorsiuni din economie create “gratie” politicilor de expansiune a creditului si de legiferare a privilegiilor. Un astfel de motiv il reprezinta tocmai “Bau-bau”-ul unei revolte violente impotriva institutiilor statului. Din aceasta perspectiva, nu m-ar mira ca peste ceva timp sustinatorii proprietatii private sa fie considerati teroristi – exact ce mai lipsea pentru ca cenzura ideilor sa fie mai puternic implementata.
Dar cel mai important lucru care trebuie spus este faptul ca liberalismul merge mana in mana cu toleranta si spiritul crestin. O societate liberala (cu stat minimal sau fara stat) nu poate fi conceputa in absenta unei traditii culturale care sa aprecieze virtutile traditionale. O lume in care omul este lup pentru om nu poate sa duca decat la Leviathan. Cu oameni stapaniti de patima si furie nu vom cladi o societate pasnica si, implicit, nici nu vom darama statul prea repede, desi sentimentele ieftine ajung sa reprezinte numere mari. Nu exista mari sanse pentru liberalism intr-o societate dizolvata cultural, fara ca valorile si elitele sa fie larg recunoscute si imbratisate. Iar “primavara” culturala nu se face cu o armata de pitici morocanosi si insetati de razbunare, ci cu cartea in mana. Ce sa vezi, e nitel mai greu.
