Orice teorie existentialista relativa la stat am urma, fiecare dintre acestea foloseste ca justificare si resort nevoia de servicii publice a cetatenilor si nevoia de acces nediferentiat la acestea. Capacitatea statului de a presta servicii publice, fundamentale sau mai putin fundamentale, s-a constituit in decursul timpului si se constituie inclusiv in prezent intr-o baza cu consecinte existentialiste pentru stat.
Nu multe sunt de spus sub acest aspect, desi personal as prefera sa platesc comutativ si concret (bilateral si direct) pentru un serviciu public de care am nevoie decat sa platesc distributiv si abstract pentru un astfel de serviciu. Vreau sa spun ca inclusiv din punct de vedere juridic se va ridica nu in viitorul foarte indepartat problema eficientei si utilitatii serviciului public prestat de stat prin raportare la concretetea, rigurozitatea si constanta platii taxelor si impozitelor.
Justitia si abordarea legislativa coboara incet, incet din planul abstract si teoretic in perspectiva concreta si efectiva inclusiv sub aspectul raportului dintre ceea ce dai statului si ceea ce primesti de la acesta. Din alt unghi, e adevarat, dar nu peste multa vreme vom ajunge la vorba lui Sorin Ovidiu Vantu – intariti-va statul daca vreti ca acesta sa va transmita utilitate si eficienta.
Dar nu despre aceasta vreau sa vorbesc in cele ce urmeaza. Prestarea serviciilor publice de catre stat sufera de o alta problema mai importanta si mai vizibila in viata noastra decat eficienta si utilitatea. Este vorba despre externalizarea serviciilor fundamentale ale statului catre entitati, grupuri si „bisericute” private/non-statale. Nu am in vedere conotatia peiorativa cand ma refer la aceste forme private de agregare, dupa cum nu am in vedere sensul penal al acestor grupuri. Ma refer la tendinta statului de a ceda din ce in ce mai usor, legal si constitutional, anumite servicii publice fundamentale pentru existenta unui stat catre astfel de entitati.
Nu pun la indoiala capacitatea mediului non-public de a presta anumite servicii publice mult mai eficient decat mediul public sau bugetar. Este un fapt acceptat de lumea moderna. Eu pun la indoiala usurinta si lipsa de responsabilitate a statului atunci cand transfera serviciile publice fundamentale si esentiale pentru orice stat modern catre astfel de institutii. Dupa mine un stat nu poate exista fara justitie, fara serviciul public al legiferarii si reglementarii sau fara serviciul public al reprezentativitatii politice. Sa le luam pe rand.
Nicaieri nu este mai pregnant trendul externalizarii serviciului public din mediul public catre un mediu non-public decat in domeniul justitiei. Legislativ se permite unei Camere de Comert, spre exempl sa organizeze procedura arbitrajului.
Dar nu aceasta-i problema ci faptul ca justitia statala are posibilitati extrem de limitate de cenzurare a deciziei emise de un astfel de organism. Nu exista modalitati transparente si riguroase de verificare spre exemplu a procedurii de numire a arbitriilor. Statul pune justitia in mana unui grup iar rezultatul poate fi controlat in mod limitat. Cedarea de suveranitate este unilaterala in sensul ca instantele judecatoresti pot sa initervina extrem de limitat asupra acestei forme de justitie non-publica. Apreciez ca statul ar trebui sa fie mai atent cu aceste forme de externalizare a serviciilor publice fundamentale sau de cedare a suveranitatii intrucat rezultatele negative sunt culese exclusiv de stat; justitiabilul nu totdeauna stie ca judecatorul nu poate controla in mod amanuntit rezultatul procedurii de arbitraj spunand ca instantele nu si-au facut treaba. Este doar o consecinta. Nu mai vorbesc de caracterul executoriu al hotararii.
Constitutionalizarea, legiferarea si reglementarea unei societati au fost din totdeauna atributele statului. Pana la stat ne mananca partidele politice, in sensul ca cel dintai este abstract, dar legile sunt nascute de partidele politice si nu de stat. Lipsa unor criterii obiective si cenzurabile de desemnare a candidaturilor pentru Parlament face ca un serviciu public fundamental pentru stat sa cada in exclusivitate in mainile unei entitati non-publice.
Nu este posibil ca modificarea Constitutiei sa se faca de oameni numiti de o mana de oameni dupa o procedura straina in totalitate intereselor statului.
Gasesc nepotrivit ca Statul sa nu aiba niciun cuvant de spus atunci cand vorbesti despre procedura de constitutionalizare a unei societati. Nu am incredere in partidele politice prezente si contemporane pentru a astepta o activitate de legiferare din partea statului in interesul meu de cetatean. Daca o lege poate, teoretic, sa fie indreptata de instanta constitutionala, modificarea Constitutiei poate fi doar admirata nu si indreptata. Vreau ca aceasta activitate de constitutionalizare, legiferare si reglementare sa revina unui stat format din cetateni desemnati de partidele politice pe criterii general recunoscute. Statul este Parlamentul, dar Partidele politice nu sunt statul. Or atunci cand vom avea un Parlament si nu un organ legislativ format din partide politice vom putea spune ca legiferarea este a statului. Pana atunci aceasta activitate va ramane una a partidelor politice si nu a statului sau Parlamentului.
Externalizarea serviciilor publice fundamentale parcurge doua etape. Prima etapa priveste trecerea serviciului de la stat catre institutii non-publice, dar organizate si recunoscute de lege. Cea de-a doua etapa are in vedere trecerea serviciului de la organizatiile non-publice (partide politice, Camera de Comert, etc.) catre grupuri nerecunoscute de lege. Nu mai este mult pana atunci.
Nu multe sunt de spus sub acest aspect, desi personal as prefera sa platesc comutativ si concret (bilateral si direct) pentru un serviciu public de care am nevoie decat sa platesc distributiv si abstract pentru un astfel de serviciu. Vreau sa spun ca inclusiv din punct de vedere juridic se va ridica nu in viitorul foarte indepartat problema eficientei si utilitatii serviciului public prestat de stat prin raportare la concretetea, rigurozitatea si constanta platii taxelor si impozitelor.
Justitia si abordarea legislativa coboara incet, incet din planul abstract si teoretic in perspectiva concreta si efectiva inclusiv sub aspectul raportului dintre ceea ce dai statului si ceea ce primesti de la acesta. Din alt unghi, e adevarat, dar nu peste multa vreme vom ajunge la vorba lui Sorin Ovidiu Vantu – intariti-va statul daca vreti ca acesta sa va transmita utilitate si eficienta.
Dar nu despre aceasta vreau sa vorbesc in cele ce urmeaza. Prestarea serviciilor publice de catre stat sufera de o alta problema mai importanta si mai vizibila in viata noastra decat eficienta si utilitatea. Este vorba despre externalizarea serviciilor fundamentale ale statului catre entitati, grupuri si „bisericute” private/non-statale. Nu am in vedere conotatia peiorativa cand ma refer la aceste forme private de agregare, dupa cum nu am in vedere sensul penal al acestor grupuri. Ma refer la tendinta statului de a ceda din ce in ce mai usor, legal si constitutional, anumite servicii publice fundamentale pentru existenta unui stat catre astfel de entitati.
Nu pun la indoiala capacitatea mediului non-public de a presta anumite servicii publice mult mai eficient decat mediul public sau bugetar. Este un fapt acceptat de lumea moderna. Eu pun la indoiala usurinta si lipsa de responsabilitate a statului atunci cand transfera serviciile publice fundamentale si esentiale pentru orice stat modern catre astfel de institutii. Dupa mine un stat nu poate exista fara justitie, fara serviciul public al legiferarii si reglementarii sau fara serviciul public al reprezentativitatii politice. Sa le luam pe rand.
Nicaieri nu este mai pregnant trendul externalizarii serviciului public din mediul public catre un mediu non-public decat in domeniul justitiei. Legislativ se permite unei Camere de Comert, spre exempl sa organizeze procedura arbitrajului.
Dar nu aceasta-i problema ci faptul ca justitia statala are posibilitati extrem de limitate de cenzurare a deciziei emise de un astfel de organism. Nu exista modalitati transparente si riguroase de verificare spre exemplu a procedurii de numire a arbitriilor. Statul pune justitia in mana unui grup iar rezultatul poate fi controlat in mod limitat. Cedarea de suveranitate este unilaterala in sensul ca instantele judecatoresti pot sa initervina extrem de limitat asupra acestei forme de justitie non-publica. Apreciez ca statul ar trebui sa fie mai atent cu aceste forme de externalizare a serviciilor publice fundamentale sau de cedare a suveranitatii intrucat rezultatele negative sunt culese exclusiv de stat; justitiabilul nu totdeauna stie ca judecatorul nu poate controla in mod amanuntit rezultatul procedurii de arbitraj spunand ca instantele nu si-au facut treaba. Este doar o consecinta. Nu mai vorbesc de caracterul executoriu al hotararii.
Constitutionalizarea, legiferarea si reglementarea unei societati au fost din totdeauna atributele statului. Pana la stat ne mananca partidele politice, in sensul ca cel dintai este abstract, dar legile sunt nascute de partidele politice si nu de stat. Lipsa unor criterii obiective si cenzurabile de desemnare a candidaturilor pentru Parlament face ca un serviciu public fundamental pentru stat sa cada in exclusivitate in mainile unei entitati non-publice.
Nu este posibil ca modificarea Constitutiei sa se faca de oameni numiti de o mana de oameni dupa o procedura straina in totalitate intereselor statului.
Gasesc nepotrivit ca Statul sa nu aiba niciun cuvant de spus atunci cand vorbesti despre procedura de constitutionalizare a unei societati. Nu am incredere in partidele politice prezente si contemporane pentru a astepta o activitate de legiferare din partea statului in interesul meu de cetatean. Daca o lege poate, teoretic, sa fie indreptata de instanta constitutionala, modificarea Constitutiei poate fi doar admirata nu si indreptata. Vreau ca aceasta activitate de constitutionalizare, legiferare si reglementare sa revina unui stat format din cetateni desemnati de partidele politice pe criterii general recunoscute. Statul este Parlamentul, dar Partidele politice nu sunt statul. Or atunci cand vom avea un Parlament si nu un organ legislativ format din partide politice vom putea spune ca legiferarea este a statului. Pana atunci aceasta activitate va ramane una a partidelor politice si nu a statului sau Parlamentului.
Externalizarea serviciilor publice fundamentale parcurge doua etape. Prima etapa priveste trecerea serviciului de la stat catre institutii non-publice, dar organizate si recunoscute de lege. Cea de-a doua etapa are in vedere trecerea serviciului de la organizatiile non-publice (partide politice, Camera de Comert, etc.) catre grupuri nerecunoscute de lege. Nu mai este mult pana atunci.
