Bancilor li se pun bete in roate exact cand s-au decis in sfarsit sa se restructureze?

Sistemul bancar romanesc a amanat ani de zile recunoasterea activelor „toxice”, de la credite imobiliare cu garantii depreciate la scheme de personal supraincarcate

De la sfarsitul lui 2008, anul de varf al „boom”-ului economic si de creditare al Romaniei de dinainte de intrarea in recesiune, si pana la finalul anului trecut, rata de rentabilitate a activelor bancilor din Romania (indicatorul Return On Assets - ROA) s-a deteriorat de la un nivel pozitiv de +1,56% la unul negativ de -0,58%, iar rentabilitatea capitalurilor proprii ale sistemului bancar (Return On Equity - ROE) s-a prabusit de la +17,04% la -5,36%. Mai mult, rata riscului de credit s-a majorat in perioada respectiva de 4,6 ori, de la doar 6,52% in decembrie 2008 la aproape 30% in decembrie 2012. In schimb, numarul de salariati din banci a scazut cu doar 13,8% (sub 10.000 de persoane), de la 71.622 la 61.739, iar numarul de unitati – cu numai 12,7%, de la 6.552 la 5.724.

Sistemul bancar romanesc se confrunta cu pierderi fara precedent. Cele 40 de institutii de credit au acumulat pierderi totale de 2,12 miliarde de euro, aproape jumatate de miliard de euro. Asta ar insemna ca pierderile s-au triplat in 2012 fata de 2011 (777 milioane), sunt de patru ori mai mari ca in 2010 (516), sistemul ajungand, practic, sa aiba o gaura de doua miliarde de la un profit de patru in 2008. Cauzele pierderilor sunt fireste creditele neperformante, care au avansat de la 6,46% si 7,89% in septembrie si decembrie 2009, la 11,85% in 2010, 14,33% in 2011 si 18,23% in 2012. Bancile au provizionat pierderi de peste 35 de miliarde din activitate de imprumut in 2012, cu un sfert mai mult decat la finele lui 2011. Creditele indoielnice reprezentau trei miliarde de lei, cele substandard 6 miliarde, acelea in observatie aproape 9 miliarde.

Ce a ramas de restructurat

Numarul de salariati din banci a scazut cu doar 13,8% (sub 10.000 de persoane), de la 71.622 la 61.739, iar numarul de unitati – cu numai 12,7%, de la 6.552 la 5.724. Salariul mediu net din banci s-a micsorat cu 14,4%, de la 4.000 de lei/luna in decembrie 2011, la 3.424 lei in decembrie 2012.

La prima vedere, forta de munca angajata in sistemul bancar romanesc este destul de redusa ca pondere in totalul populatiei, de sub 0,5%, comparativ cu o medie UE de 0,79%. Trebuie avut insa in vedere ca o parte semnificativa dintre locuitorii Romaniei provin din mediul rural, au venituri foarte mici sau cheltuiesc deja foarte mult pe rate la credite, ceea ce ii scoate din targetul de clienti ai sistemului bancar. In aceste conditii, lucrurile se schimba. Asta inseamna ca, de fapt, bancile din Romania sunt supraincarcate cu personal, in raport cu potentialul bancarizabil al tarii.

Mai mult, dimensiunea antreprenoriala veritabila a sistemului bancar pare sa se fi pierdut in Romania. Foarte putini oameni din banci se ocupa de sarcini fundamentale, care tin de evaluarea si selectarea celor mai profitabile si totodata prudente tinte de plasament. Foarte multi sunt simpli functionari, care indeplinesc sarcini mecanice si aplica proceduri strict formale, care de multe ori se suprapun si se dubleaza. In aceste conditii, restructurarea bancara nu trebuie sa insemne o diminuare strict aritmetica a efectivului de personal, ci renuntarea la pozitiile inutile si intarirea cu capital uman de calitate a departamentelor-cheie ale bancilor.

Iar daca amanarea restructurarii activelor bancilor a fost cauzata de influenta clasei speculantilor imobiliari, puternic conectati la decizia politica, restructurarile necesare de personal din banci au inceput sa se confrunte cu opozitia unui alt grup de presiune anticoncurentiala, reprezentat de sindicate, care nu vor sa accepte reducerile de salarii si concedierile, inevitabile intr-o astfel de situatie si a caror amanare artificiala face cel mai mult rau, inclusiv salariatilor insisi.

Restructurare nu inseamna neaparat (si doar) concedieri

Teoretic sindicatele din banci se vor opune restructurarilor. Problema este ca, in cadrul acestor restructurari, nu se vor face doar simple reduceri de posturi si de personal. Dupa ce, in anii de boom, sistemul bancar si-a relaxat, uneori nepermis de mult, criteriile de calitate in activitatea de recrutare de angajati, spre paguba comuna a clientilor si a actionarilor, recesiunea si reducerea activitatii sunt cel mai bun impuls pentru a se face, in sfarsit o selectie a salariatilor pe criterii autentice de competenta. In acei ani, era firesc ca avantul economic, inclusiv in sectorul bancar, sa duca la cresterea accentuata a cererii de forta de munca si, pe cale de consecinta, la cresterea continua, timp de mai multi ani, a salariilor. Fenomen la care, din cate ne amintim, sindicatele nu au avut nici o obiectie. Desi ulterior s-a vazut ca pe intregul sistem unul din cinci credite acordate a fost neperformant.

Restructurarea de astazi inseamna, printre altele, a se da celor care nu au avut pana acum acces la sistem, din diferite motive, inclusiv tinerilor, sansa de a demonstra ca merita si ca pot face fata exigentelor sporite induse de situatia de criza. Iar sindicatele, prin definitie, asta fac dintotdeauna: ii protejeaza pe cei care au deja un loc de munca de concurenta celor care isi doresc sa aiba un job si sunt dispusi sa „liciteze” pentru asta, atat pe partea de beneficii, cat si in ceea ce priveste calitatea si cantitatea muncii prestate.

O piedica in calea insanatosirii

De altfel, sindicatele actioneaza ca orice oligopol protectionist (cartel este un cuvant care apare chiar in denumirea unor centrale sindicale), numai ca legislatia si perceptia comuna omit sa le vada ca atare. Aproape ca nu exista profesie liberala care sa nu fie reglementata si reprezentata de o organizatie sau o asociatie profesionala, de la avocati, notari, arhitecti, contabili autorizati si experti contabili, medici veterinari, farmacisti, la profesii mai noi precum cea de evaluator, mediator etc, asociatii care nu fac decat sa impuna restrictionari in domeniu, criticate la nivel european pentru efectele lor anticoncurentiale.

Dar, desi sindicatele desfasoara acelasi tip de activitate anticoncurentiala precum breslele, adica impun preturi minime pentru forta de munca din sistem si ridica bariere pentru noii intrati proveniti din randul somerilor, ele nu sunt acuzate de practici anticoncurentiale. De ce prestatia avocatului e considerata un serviciu, iar cea a lucratorului sindicalizat - munca, care nu ar fi o marfa? Si de ce la negocieri la nivelul companiilor participa doar patronatele si sindicatele? N-ar fi normal ca, pe o piata concurentiala, in afara de patronate si sindicate, sa se aseze la masa discutiilor si reprezentantii somerilor?

Pana cand se vor limpezi aceste lucrurile, e bine de stiut ca nici siguranta joburilor si nici nivelul salariilor nu au legatura cu forta institutiilor care fac “justitia sociala”, respectiv sindicatele. Daca salariile depasesc productivitatea, rezulta falimente si somaj, iar daca productivitatea depaseste salariile, vor veni alti patroni sa atraga muncitorii cu salarii mai mari si sa scoata profit. Prin imbunatatirea continua a ofertei salariale, nivelul salariului ajunge sa-l egaleze pe cel al productivitatii. In orice manual de economie scrie ca salariile depind de productivitatea muncii, nu de puterea sindicatelor.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.