Carieristii se tem instinctiv de inovatie si considera, visceral, creativii ca fiind niste loseri. Ceea ce este corect! Sunt si eu din acest punct de vedere, la fel ca multi dintre prietenii si modele mele in viata si in business, un ratat. Am dat cu bata in balta de nenumarate ori, am gresit des si consecvent, am facut pariuri stupide si le-am pierdut. Doua lucruri ma consoleaza: ca nu sunt singurul si ca ma aflu intr-o companie aleasa. Ah, si spre deosebire de oamenii de succes obligatoriu, carieristi de profesie, nu traiesc cu frica in san.
Serverele si computerele din corporatii sunt pline de proiecte care s-au impotmolit sau au fost trecute pe linie moarta. Ai putea gasi acolo mii de idei indraznete cu previziuni financiare detaliate si scheme de operatiuni, campanii de vanzari revolutionare, solutii ingenioase de comunicare sau HR – o adevarata mina de aur in lada de gunoi zisa si Arhiva sau Recycle Bin. Cateva zeci poarta pe ele semnatura mea sau a prietenilor mei – ppt-uri si excelluri in care am ingropat ore de munca, plus tone de speranta si de entuziasm. Unele erau din start proaste, necoapte, imature sau deplasate. Altele au fost sufocate din frica.
Cultura corporate se bazeaza, la fel ca orice alta religie de succes, in partile esentiale, pe frica. Frica de esec, ca sa fiu mai exact. Procedurile complicate de aprobare, emailurile cu zeci de oameni in CC, sedintele interminabile sunt simptome evidente ale acestei frici, ritualuri menite sa tina managerii la o distanta confortabila de responsabilitate, sa imparta cat mai uniform vina pentru un eventual esec la nivel de organizatie, departament sau sectie. Am fost expus direct, si sunt sigur ca nu sunt singurul, la modelul acesta difuz si frustrant de (i)responsabilitate colectiva, imbratisat strans de companii din zona FMCG, telecom sau tobacco. Nu ridic nici degetul, nici piatra, pentru ca boala are radacini vechi in istoria businessului. Mantra pe care agentii de vanzari o repetau departamentelor de achizitie in anii ‘80 era “Nobody ever got fired for buying IBM” (Nimeni nu a fost vreodata concediat pentru ca a cumparat de la IBM), iar tactica FUD – Fear, Uncertaintly and Doubt (Frica, Nesiguranta si Indoiala) este, in ciuda imoralitatii ei, una dintre cele mai eficiente in sales, marketing si politica.
Nu vreau sa generalizez, dar, cu toate exceptiile notabile despre care citim in carti si pe care le aplaudam la conferinte, managerii invata inca de la inceput nu sa-si doreasca succesul, ci sa evite esecul si sa minimizeze riscul de a gresi. Cu orice pret, dar mai ales cu pretul renuntarii la creativitate. Deciziile gresite ameninta privilegiile obtinute cu greu, pozitia in ierarhie, bonusurile financiare sau cele legate de statut. Cand, in viata profesionala, urmaresti cariera si nu excelenta, frica de esec este cel mai bun prieten al tau. Cazurile de asumare publica voluntara a greselilor sunt, chiar si la nivel international, rarisime. Totusi, cand se intampla, cand asumarea greselilor este sincera, atunci ea nu scade credibilitatea, ci dimpotriva, o creste. Este cazul organizatiei cu misiune sociala Engineers Without Borders din Canada care, de trei ani, publica un raport anual al greselilor strategice sau tactice facute. Initiativa lor le-a adus recunoastere internationala – cine auzise de EWB pana la acel pas? – si s-a transformat intr-o recomandare de buna practica. Mai mult, cei de la EWB au initiat un site – Admitting Failure – care incurajeaza organizatiile sa-si recunoasca si sa-si asume public greselile pentru ca “succesul in dezvoltare nu este posibil fara inovatie si asumarea riscurilor, ceea ce inevitabil inseamna, uneori, esec”.
Se poate, insa, si la noi. Sorin Tranca, fondator si manager Friends Advertising, recunostea in cadrul emisiunii Start-Up Wall-Street cateva esecuri majore intamplate in cei 10 ani, proaspat impliniti, de dezvoltare ai agentiei. Este un exemplu bine-venit de onestitate si gandire constructiva, de failing forward, intr-o industrie in care greselile sunt obligatorii si frecvente.
Esecul este greu de asumat, iar autocritica are, in continuare, conotatii istorice nefericite, declanseaza, inca, automatisme duplicitare greu de demontat. Acesta este insa inevitabil in inovatie si creativitate, la fel cum este si incertitudinea. Esecul poate fi insa prevenit, iar efectele lui severe asupra moralului organizatiei sau cel al managerului pot fi minimizate sau, macar, preintampinate. Am identificat patru tactici care functioneaza in acest sens: folosirea de prototipuri si proiecte pilot necostisitoare, ludificarea procesului, delimitarea stricta in timp si feedbackul colocvial. Despre cele patru solutii si despre demonii orgoliilor, in articolul viitor.
Pentru biblioteca: o lectura usoara, dar plina de exemple inspirate si inspiratoare despre pariurile pe care trebuie sa ti le asumi in viata si business – Peter Sims – Little Bets: How Breakthrough Ideas Emerge from Small Discoveries.
Pentru pauza de masa: un speech TED despre cum sa-ti depasesti frica de esec, sustinut de Regina Dungan, director al Defence Advanced Research Projects Agency (DARPA).
Serverele si computerele din corporatii sunt pline de proiecte care s-au impotmolit sau au fost trecute pe linie moarta. Ai putea gasi acolo mii de idei indraznete cu previziuni financiare detaliate si scheme de operatiuni, campanii de vanzari revolutionare, solutii ingenioase de comunicare sau HR – o adevarata mina de aur in lada de gunoi zisa si Arhiva sau Recycle Bin. Cateva zeci poarta pe ele semnatura mea sau a prietenilor mei – ppt-uri si excelluri in care am ingropat ore de munca, plus tone de speranta si de entuziasm. Unele erau din start proaste, necoapte, imature sau deplasate. Altele au fost sufocate din frica.
Cultura corporate se bazeaza, la fel ca orice alta religie de succes, in partile esentiale, pe frica. Frica de esec, ca sa fiu mai exact. Procedurile complicate de aprobare, emailurile cu zeci de oameni in CC, sedintele interminabile sunt simptome evidente ale acestei frici, ritualuri menite sa tina managerii la o distanta confortabila de responsabilitate, sa imparta cat mai uniform vina pentru un eventual esec la nivel de organizatie, departament sau sectie. Am fost expus direct, si sunt sigur ca nu sunt singurul, la modelul acesta difuz si frustrant de (i)responsabilitate colectiva, imbratisat strans de companii din zona FMCG, telecom sau tobacco. Nu ridic nici degetul, nici piatra, pentru ca boala are radacini vechi in istoria businessului. Mantra pe care agentii de vanzari o repetau departamentelor de achizitie in anii ‘80 era “Nobody ever got fired for buying IBM” (Nimeni nu a fost vreodata concediat pentru ca a cumparat de la IBM), iar tactica FUD – Fear, Uncertaintly and Doubt (Frica, Nesiguranta si Indoiala) este, in ciuda imoralitatii ei, una dintre cele mai eficiente in sales, marketing si politica.
Nu vreau sa generalizez, dar, cu toate exceptiile notabile despre care citim in carti si pe care le aplaudam la conferinte, managerii invata inca de la inceput nu sa-si doreasca succesul, ci sa evite esecul si sa minimizeze riscul de a gresi. Cu orice pret, dar mai ales cu pretul renuntarii la creativitate. Deciziile gresite ameninta privilegiile obtinute cu greu, pozitia in ierarhie, bonusurile financiare sau cele legate de statut. Cand, in viata profesionala, urmaresti cariera si nu excelenta, frica de esec este cel mai bun prieten al tau. Cazurile de asumare publica voluntara a greselilor sunt, chiar si la nivel international, rarisime. Totusi, cand se intampla, cand asumarea greselilor este sincera, atunci ea nu scade credibilitatea, ci dimpotriva, o creste. Este cazul organizatiei cu misiune sociala Engineers Without Borders din Canada care, de trei ani, publica un raport anual al greselilor strategice sau tactice facute. Initiativa lor le-a adus recunoastere internationala – cine auzise de EWB pana la acel pas? – si s-a transformat intr-o recomandare de buna practica. Mai mult, cei de la EWB au initiat un site – Admitting Failure – care incurajeaza organizatiile sa-si recunoasca si sa-si asume public greselile pentru ca “succesul in dezvoltare nu este posibil fara inovatie si asumarea riscurilor, ceea ce inevitabil inseamna, uneori, esec”.
Se poate, insa, si la noi. Sorin Tranca, fondator si manager Friends Advertising, recunostea in cadrul emisiunii Start-Up Wall-Street cateva esecuri majore intamplate in cei 10 ani, proaspat impliniti, de dezvoltare ai agentiei. Este un exemplu bine-venit de onestitate si gandire constructiva, de failing forward, intr-o industrie in care greselile sunt obligatorii si frecvente.
Esecul este greu de asumat, iar autocritica are, in continuare, conotatii istorice nefericite, declanseaza, inca, automatisme duplicitare greu de demontat. Acesta este insa inevitabil in inovatie si creativitate, la fel cum este si incertitudinea. Esecul poate fi insa prevenit, iar efectele lui severe asupra moralului organizatiei sau cel al managerului pot fi minimizate sau, macar, preintampinate. Am identificat patru tactici care functioneaza in acest sens: folosirea de prototipuri si proiecte pilot necostisitoare, ludificarea procesului, delimitarea stricta in timp si feedbackul colocvial. Despre cele patru solutii si despre demonii orgoliilor, in articolul viitor.
Pentru biblioteca: o lectura usoara, dar plina de exemple inspirate si inspiratoare despre pariurile pe care trebuie sa ti le asumi in viata si business – Peter Sims – Little Bets: How Breakthrough Ideas Emerge from Small Discoveries.
Pentru pauza de masa: un speech TED despre cum sa-ti depasesti frica de esec, sustinut de Regina Dungan, director al Defence Advanced Research Projects Agency (DARPA).
