In mijlocul interminabilelor dezbateri despre criza economica, criza financiara, care sunt cauzele, cine trebuie invinuit… un lucru este evident: lumea s-a schimbat. Asteptarile companiilor de la sistemul bancar s-au schimbat. Asteptarile bancherilor de la companii s-au schimbat. Companiile se asteapta ca, atunci cand intra in contact cu banca, sa primeasca in primul rand consiliere, si nu o prezentare completa a portofoliului de servicii si produse ale bancii. Banca in schimb, nu mai pune la fel de mult pret pe valoarea bunului finantat sau pe garantiile care acopera finantari pe termen scurt, cat pe respectul pe care actionariatul si managementul unei companii il acorda afacerii in sine. Pe responsabilitatea cu care o gestioneaza.
In perioada de varf de crestere economica nimeni nu se gandea ca va ajunge sa execute garantii; realitatea pe care bancile a trebuit sa o accepte destul de brusc este ca nu se specializeaza in vanzarea de stocuri perisabile, echipamente de productie, terenuri sau imobile. Dar, daca o companie nu mai cumpara tot ce vinde Banca, iar Banca nu mai crediteaza strict in baza garantiilor materiale, atunci care este punctul de echilibru unde se pot intalni cele doua? Pentru ca nevoie de creditare a companiilor exista, iar Bancile au nevoie sa crediteze pentru a-si asigura venituri.
Un domeniu in crestere continua si accentuata in ultimii 5 ani este administrarea creantelor. Ce inseamna aceasta? Factorul (banca sau companie specializata) pune la dispozitia companiilor (aderenti), in schimbul creantelor pe care acestea le au asupra clientilor lor, un pachet de servicii: creditare (plata in avans a crentelor) plus extraoptiunile de colectare si acoperire la riscul de neplata.
Astfel, fata de o finantare traditionala, bazata pe istoricul companiei si pe garantiile materiale aduse de aceasta, in cazul factoringului, in prim plan se afla serviciile de consultanta si management pe care sistemul financiar le poate oferi. Intr-o piata in care intarzierile la plata sunt regula, iar nu exceptia, in care incertitudinea legata de recuperarea creantelor creste constant, in care valoarea garantiilor a scazut puternic si nu exista o piata clar determinata pentru valorificarea acestora, elementele specifice factoringului devin esentiale pentru gestionarea vanzarilor si achizitiilor unei companii.
Daca in cazul unei finantari traditionale pe termen scurt Banca evalueaza situatia financiara a companiei, plecand de la istoric, in cazul factoringului analizam relatiile comerciale dintre companii si debitorii acestora, pentru care apare nevoia de finantare. Analizam estimatul de vanzari pentru perioada urmatoare, sezonalitatea afacerii, termenele reale de incasare, scopul fiind ca o companie care apeleaza la factoring sa aiba la dispozitie o linie de factoring care sa ii acopere la orice moment creantele pe o anumita relatie comerciala.
Ulterior semnarii contractului de factoring, Aderentul va notifica Debitorul cedat in legatura cu obligativitatea ca, din acel moment, sa achite toate datoriile sale catre acesta in contul indicat de Factor, facturile emise de catre furnizorul sau urmand sa poarte o mentiunea de cesiune (menita sa reitereze calitatea Factorului, de proprietar al creantei, si obligativitatea de a plati in contul indicat in notificare).
Ulterior facturarii, Aderentul poate solicita finantare Factorului, care ii va transfera in contul curent procentul de finantare agreat, din care se retin comisionul de factoring si costul de finantare calculat pana la scadenta contractuala a facturii. Procentul de finantare acordat depinde de specificul fiecarei relatii comerciale: potentialul de non-valori, istoricul de plata si istoricul de litigii comerciale. O valoare medie a acestuia este de 85%.
La data scadentei, debitorul plateste in contul Factorului, care elibereaza rezerva (diferenta intre valoarea creantei cesionate si procentul de finantare avansat). In cazul in care plata este intarziata, Factorul demareaza procedurile de colectare specifice. Pentru zilele de intarziere, in functie de termenele agreate prin contractul de factoring, Factorul va retine, din rezerva sau lunar, costurile finantarii suplimentare.
In cazul in care Debitorul este in imposibilitatea de a plati datoria, in functie de extraoptiunile contractate avem doua posibilitati:
- in cazul in care riscul de neplata este asumat de Aderent (facilitati cu regres), Factorul isi va recupera finantarea de la Aderent, dupa o anumita perioada de gratie;
- in cazul facilitatilor fara regres, Factorul, preluand riscul de neplata al Debitorului, va apela la toate mijloacele necesare pentru a recupera sumele in discutie de la Debitorul cedat.
In cazul litigiilor comerciale sau platilor indirecte, este de datoria Aderentului sa ramburseze imediat Factorului suma avansata.
Pentru ca o facilitate de factoring sa isi demonstreze intregul potential de sustinere prin finantare, dar si de externalizare a unei parti din activitatea de urmarire pe care companiile o desfasoara, este esential ca intreaga cifra de afaceri cu un Debitor cedat sa fie cesionata prompt Factorului.
Factoringul poate reprezenta o solutie si pentru debitori, nu doar pentru furnizori. Sa presupunem ca o companie din Romania doreste sa faca achizitii de la un nou furnizor, localizat in China. Companiile nu se cunosc. Pentru a nu avea un risc de neincasare, furnizorul va solicita fie plata in avans, fie o garantie pentru a acorda o facilitate de plata in viitor. Pe langa garantie insa, furnizorul va avea nevoie si de finantare si de servicii de colectare. Astfel, va apela la serviciile unui Factor din China, iar UniCredit Tiriac Bank, in calitate de partener al importatorului, poate garanta acestuia riscul de neplata si asigura serviciile de colectare. Aceasta schema poate fi replicata, bineinteles, si la nivelul pietei din Romania, nu este aplicabila doar tranzactiilor internationale.
Astfel, orice companie care vinde produse sau presteaza servicii cu plata la termen, pe piata din Romania sau in afara acesteia, la export, sau care achizitioneaza produse si servicii din afara Romaniei, dorindu-si extinderea termenelor de plata sau a volumelor achizitionate poate accesa o facilitate de factoring.
Argumentele sunt multiple: accesarea unei finantari flexibile, fara constituirea unor garantii materiale, cresterea gradului de lichidizare a companiei, posibilitatea de a plati furnizorilor in avans si de a beneficia, astfel, de discounturi, cresterea sigurantei cu privire la data de incasare, prin externalizarea serviciilor de colectare a creantelor si reducerea costurilor interne pe acest proces, protectia la riscul de neplata al debitorilor la costuri mai avantajoase si externalizarea gestionarii acestei activitati.
Un punct extrem de discutat, care aproape a atins statutul de legenda, este cat de scump este factoringul. Atunci cand analizeaza o oferta de factoring in comparatie cu una de finantare traditionala, este extrem de important ca o companie sa tina cont de pachetul de servicii anexat finantarii, de costul garantiilor pe care ar trebui sa le constituie la o finantare traditionala. Astfel, factoringul este mai scump uneori, dar, in acelasi timp, genereaza un plus de valoare si protectie, precum si o reducere de costuri la nivelul companiei, prin externalizarea unor servicii, optimizarea incasarilor si reducerea pierderilor potentiale.
Astfel, costurile aferente unei facilitati de factoring sunt: costul de finantare si comisionul de factoring, acesta din urma aferent pachetului de extraoptiuni. In ceea ce priveste nivelul acestuia din urma, el se stabileste in functie de termenele de plata aferente creantelor cesionate, numarul de facturi, calitatea debitorilor, istoricul relatiei comerciale si preluarea riscului de neplata. Tinand cont de evolutia economica din ultimii ani, costul cu asigurarea riscului de neplata a crescut, acest fapt simtindu-se, desi nu extrem de pregnant, si in cazul factoringului fara regres, atat de export cat si domestic.
Bancile au inceput sa puna din ce in ce mai mult accent pe componenta de consiliere pe care serviciile si produsele lor trebuie sa o ofere companiilor. Companiile, la randul lor, trebuie sa decida cat de relevante sunt, pentru activitatea lor, riscurile de intarziere la plata sau chiar de neincasare, precum si beneficiile unei finantari flexibile, fara garantii materiale. Daca relevanta este ridicata, atunci factoringul isi merita cu prisosinta pretul, prin comparatie cu cel al unei facilitati traditionale.
In perioada de varf de crestere economica nimeni nu se gandea ca va ajunge sa execute garantii; realitatea pe care bancile a trebuit sa o accepte destul de brusc este ca nu se specializeaza in vanzarea de stocuri perisabile, echipamente de productie, terenuri sau imobile. Dar, daca o companie nu mai cumpara tot ce vinde Banca, iar Banca nu mai crediteaza strict in baza garantiilor materiale, atunci care este punctul de echilibru unde se pot intalni cele doua? Pentru ca nevoie de creditare a companiilor exista, iar Bancile au nevoie sa crediteze pentru a-si asigura venituri.
Un domeniu in crestere continua si accentuata in ultimii 5 ani este administrarea creantelor. Ce inseamna aceasta? Factorul (banca sau companie specializata) pune la dispozitia companiilor (aderenti), in schimbul creantelor pe care acestea le au asupra clientilor lor, un pachet de servicii: creditare (plata in avans a crentelor) plus extraoptiunile de colectare si acoperire la riscul de neplata.
Astfel, fata de o finantare traditionala, bazata pe istoricul companiei si pe garantiile materiale aduse de aceasta, in cazul factoringului, in prim plan se afla serviciile de consultanta si management pe care sistemul financiar le poate oferi. Intr-o piata in care intarzierile la plata sunt regula, iar nu exceptia, in care incertitudinea legata de recuperarea creantelor creste constant, in care valoarea garantiilor a scazut puternic si nu exista o piata clar determinata pentru valorificarea acestora, elementele specifice factoringului devin esentiale pentru gestionarea vanzarilor si achizitiilor unei companii.
Daca in cazul unei finantari traditionale pe termen scurt Banca evalueaza situatia financiara a companiei, plecand de la istoric, in cazul factoringului analizam relatiile comerciale dintre companii si debitorii acestora, pentru care apare nevoia de finantare. Analizam estimatul de vanzari pentru perioada urmatoare, sezonalitatea afacerii, termenele reale de incasare, scopul fiind ca o companie care apeleaza la factoring sa aiba la dispozitie o linie de factoring care sa ii acopere la orice moment creantele pe o anumita relatie comerciala.
Ulterior semnarii contractului de factoring, Aderentul va notifica Debitorul cedat in legatura cu obligativitatea ca, din acel moment, sa achite toate datoriile sale catre acesta in contul indicat de Factor, facturile emise de catre furnizorul sau urmand sa poarte o mentiunea de cesiune (menita sa reitereze calitatea Factorului, de proprietar al creantei, si obligativitatea de a plati in contul indicat in notificare).
Ulterior facturarii, Aderentul poate solicita finantare Factorului, care ii va transfera in contul curent procentul de finantare agreat, din care se retin comisionul de factoring si costul de finantare calculat pana la scadenta contractuala a facturii. Procentul de finantare acordat depinde de specificul fiecarei relatii comerciale: potentialul de non-valori, istoricul de plata si istoricul de litigii comerciale. O valoare medie a acestuia este de 85%.
La data scadentei, debitorul plateste in contul Factorului, care elibereaza rezerva (diferenta intre valoarea creantei cesionate si procentul de finantare avansat). In cazul in care plata este intarziata, Factorul demareaza procedurile de colectare specifice. Pentru zilele de intarziere, in functie de termenele agreate prin contractul de factoring, Factorul va retine, din rezerva sau lunar, costurile finantarii suplimentare.
In cazul in care Debitorul este in imposibilitatea de a plati datoria, in functie de extraoptiunile contractate avem doua posibilitati:
- in cazul in care riscul de neplata este asumat de Aderent (facilitati cu regres), Factorul isi va recupera finantarea de la Aderent, dupa o anumita perioada de gratie;
- in cazul facilitatilor fara regres, Factorul, preluand riscul de neplata al Debitorului, va apela la toate mijloacele necesare pentru a recupera sumele in discutie de la Debitorul cedat.
In cazul litigiilor comerciale sau platilor indirecte, este de datoria Aderentului sa ramburseze imediat Factorului suma avansata.
Pentru ca o facilitate de factoring sa isi demonstreze intregul potential de sustinere prin finantare, dar si de externalizare a unei parti din activitatea de urmarire pe care companiile o desfasoara, este esential ca intreaga cifra de afaceri cu un Debitor cedat sa fie cesionata prompt Factorului.
Factoringul poate reprezenta o solutie si pentru debitori, nu doar pentru furnizori. Sa presupunem ca o companie din Romania doreste sa faca achizitii de la un nou furnizor, localizat in China. Companiile nu se cunosc. Pentru a nu avea un risc de neincasare, furnizorul va solicita fie plata in avans, fie o garantie pentru a acorda o facilitate de plata in viitor. Pe langa garantie insa, furnizorul va avea nevoie si de finantare si de servicii de colectare. Astfel, va apela la serviciile unui Factor din China, iar UniCredit Tiriac Bank, in calitate de partener al importatorului, poate garanta acestuia riscul de neplata si asigura serviciile de colectare. Aceasta schema poate fi replicata, bineinteles, si la nivelul pietei din Romania, nu este aplicabila doar tranzactiilor internationale.
Astfel, orice companie care vinde produse sau presteaza servicii cu plata la termen, pe piata din Romania sau in afara acesteia, la export, sau care achizitioneaza produse si servicii din afara Romaniei, dorindu-si extinderea termenelor de plata sau a volumelor achizitionate poate accesa o facilitate de factoring.
Argumentele sunt multiple: accesarea unei finantari flexibile, fara constituirea unor garantii materiale, cresterea gradului de lichidizare a companiei, posibilitatea de a plati furnizorilor in avans si de a beneficia, astfel, de discounturi, cresterea sigurantei cu privire la data de incasare, prin externalizarea serviciilor de colectare a creantelor si reducerea costurilor interne pe acest proces, protectia la riscul de neplata al debitorilor la costuri mai avantajoase si externalizarea gestionarii acestei activitati.
Un punct extrem de discutat, care aproape a atins statutul de legenda, este cat de scump este factoringul. Atunci cand analizeaza o oferta de factoring in comparatie cu una de finantare traditionala, este extrem de important ca o companie sa tina cont de pachetul de servicii anexat finantarii, de costul garantiilor pe care ar trebui sa le constituie la o finantare traditionala. Astfel, factoringul este mai scump uneori, dar, in acelasi timp, genereaza un plus de valoare si protectie, precum si o reducere de costuri la nivelul companiei, prin externalizarea unor servicii, optimizarea incasarilor si reducerea pierderilor potentiale.
Astfel, costurile aferente unei facilitati de factoring sunt: costul de finantare si comisionul de factoring, acesta din urma aferent pachetului de extraoptiuni. In ceea ce priveste nivelul acestuia din urma, el se stabileste in functie de termenele de plata aferente creantelor cesionate, numarul de facturi, calitatea debitorilor, istoricul relatiei comerciale si preluarea riscului de neplata. Tinand cont de evolutia economica din ultimii ani, costul cu asigurarea riscului de neplata a crescut, acest fapt simtindu-se, desi nu extrem de pregnant, si in cazul factoringului fara regres, atat de export cat si domestic.
Bancile au inceput sa puna din ce in ce mai mult accent pe componenta de consiliere pe care serviciile si produsele lor trebuie sa o ofere companiilor. Companiile, la randul lor, trebuie sa decida cat de relevante sunt, pentru activitatea lor, riscurile de intarziere la plata sau chiar de neincasare, precum si beneficiile unei finantari flexibile, fara garantii materiale. Daca relevanta este ridicata, atunci factoringul isi merita cu prisosinta pretul, prin comparatie cu cel al unei facilitati traditionale.