E absurd sa crezi ca, daca petreci mult timp in prezenta lor, frumusetea si uratenia nu-ti vor influenta viata. O vor face, subtil si profund si de aceea ele conteaza mult mai mult decat suntem inclinati sa acceptam.
Unul dintre clientii nostri, designer de interior, ne-a spus la un moment dat ca frumusetea locului in care traiesti te poate face mai bun si mai fericit. Un loc frumos iti schimba starea si te face sa te simti alt om. Nu am verbalizat niciodata pana atunci acest lucru astfel, dar mi-am dat seama imediat ca asa este, ca am simtit si eu acelasi lucru cand ma aflam intr-un loc frumos.
Din cate stiu eu, primele obiecte de arta (sau oricum, cu scop decorativ) au aparut pe Pamant acum cateva zeci de mii de ani – undeva inspre o suta de mii. Lucrul asta s-a intamplat intr-o vreme cand oamenii erau foarte putini, iar viata lor era mai primejdioasa si mai nesigura decat suntem noi capabili sa ne inchipuim azi.
De atunci si pana acum, n-a existat civilizatie, de la cea mai primitiva la cea mai avansata, care sa nu aiba o preocupare pentru frumusete, asa cum a inteles-o fiecare. Si e limpede ca lumina zilei ca aceste zeci de milenii n-au fost lipsite de griji sau primejdii. Iar asta arata ca oamenii nu cauta si nu creeaza frumusete fiindca n-au ce face, ci pentru ca e o nevoie reala. Ne dorim confort psihologic imediat dupa ce-l avem pe cel fizic si fiziologic. Situatia e foarte simpla, iar afirmatia ca frumusetea e o nevoie e fara de tagada.
De ce, veti intreba atunci, exista atat de multa uratenie in jurul nostru? Si de ce ne-ar pasa de ea? Uneori avem scuze serioase: foamea, setea, frigul sau arsita. Sau primejdia de moarte din orice alt motiv. Vremurile de razboi, pandemiile sau alte catastrofe pot sa stearga din noi totul in afara de instinctul de supravietuire si de umanitate.
Dar nu e usor sa recunoastem ca cel mai adesea n-avem nici macar o urma din aceste scuze. Stiu, suntem plini de unele false, care au in spate lucruri precum graba, lacomia („vrem mai multi bani”, gandim multi dintre noi, fara a ne dori neaparat si o viata mai implinita) sau lenea, fizica si mentala. Din cauza lor acceptam cu nonsalanta uratenia fizica si vizuala din jurul nostru. Pe ea o inghitim si mergem mai departe, exact asa cum facem si cu apa murdarita sau cu mancarea plina de nazdravanii care nu ne omoara pe loc, dar ne mumifica de vii, ne omoara de tineri si nu ne lasa sa putrezim dupa ce-am murit.
Uitam atat de usor si uitam devreme de astfel de lucruri, parca mai usor si mai devreme decat miile de generatii care ne-au precedat. Dar problema cea mai mare aici nu e ca suntem inconjurati de ziduri gri si de mormane de mizerie in orasele noastre. Nu e nici cacofonia verbala si vizuala a suprafetelor pe care punem imagini si vorbe ca sa ne convingem sa cumparam idei sau lucruri. Si nici prostul-gust patrunzator, frate cu proasta educatie, impreuna cu care e atat de evident in adresarile rastite sau comportamentele dezgustatoare ale celor care le ofera complet gratuit.
Problema e ca in Romania tot ce nu se pedepseste, infloreste. Uratenia persista in jurul nostru pentru ca noi, consumatorii, o acceptam. Nu iesim in strada cand un spatiu verde e ingropat sub asfalt pentru ca asa arata proiectul firmei de constructii ce a renovat cladirea din apropiere. Continuam sa cumparam produse cu ambalaje de un design indoielnic, pentru ca ne-am obisnuit cu ele asa si nu ne-a invatat nimeni de mici sa distingem intre frumos si urat.
De ce nu exista o preocupare pentru frumos si armonie din cea mai frageda varsta? De ce nu ne invatam copiii arte plastice si dramatice si istoria artei, de mici si pana la bacalaureat? De ce nu ne mai pasa de retorica ? De ce ajungem sa fim nu simpli, ci simplisti in exprimare? De ce evitam cartile de peste 500 de pagini, sau frazele lungi, sau hexametrii?
Pun retoric toate intrebarile astea ca sa nu va amagiti ca frumusetea si uratenia nu ar conta. Ba conteaza – daca nu esti in primejdie de moarte (si nu, criza economica nu e o primejdie de moarte), ele conteaza. Fiti convinsi ca frumusetea e o recompensa, iar uratenia o pedeapsa: uitati-va la interioarele caminelor din toata lumea, apoi la inchisori (sau, in multe cazuri, si la alte cladiri publice) si veti intelege usor ca e asa. Sau iesiti pe strada si veti intelege ca un nume impiedicat, o litera haita ca dracul sau o culoare de fundal care-ti afecteaza pe viata retina sunt rautati pe care nu trebuie sa le ignoram. Rautati care ne fac pe toti mai urati, mai saraci si-n cele din urma mai neimpliniti.
Cand ajungi pe aeroportul din Bucuresti, indiferent de unde vii, te loveste uratenia panourilor publicitare – de la continut, la calitatea productiei (la polul opus cred ca e Elvetia, unde calitatea backlit-urilor din aeroport surclaseaza tot ce am mai vazut prin Europa). E prima impresie pe care o cream atat strainului venit in vizita in Romania, cat si romanului relaxat dupa concediu, revenit in „baia de urat” din Bucuresti. Cazinouri si fete. Asta vindem noilor-veniti si totul foarte ieftin, daca ne luam strict dupa calitatea designului si a tiparului.
Pe langa cei care nu se pricep sa aprecieze corect frumosul si uratul, mai sunt cei care cred ca se pricep. Sunt, de regula, oameni destepti si cultivati, dar nu in arta frumosului. Acestia sunt cei mai periculosi pentru ca ignora sfatul celor care se pricep si propaga uratul pentru ca au forta financiara. Ei, din pacate, nu sunt putini.
E loc, asadar, de multa educatie estetica pentru toate varstele si cred in necesitatea unui program national in acest sens. Poate daca am reusi sa avem un mediu mai frumos in jur, de la design-ul de obiect, de produs, la urbanism si curatenie – am deveni si noi treptat altii: mai buni, mai civilizati si mai frumosi pe dinauntru.
Unul dintre clientii nostri, designer de interior, ne-a spus la un moment dat ca frumusetea locului in care traiesti te poate face mai bun si mai fericit. Un loc frumos iti schimba starea si te face sa te simti alt om. Nu am verbalizat niciodata pana atunci acest lucru astfel, dar mi-am dat seama imediat ca asa este, ca am simtit si eu acelasi lucru cand ma aflam intr-un loc frumos.
Din cate stiu eu, primele obiecte de arta (sau oricum, cu scop decorativ) au aparut pe Pamant acum cateva zeci de mii de ani – undeva inspre o suta de mii. Lucrul asta s-a intamplat intr-o vreme cand oamenii erau foarte putini, iar viata lor era mai primejdioasa si mai nesigura decat suntem noi capabili sa ne inchipuim azi.
De atunci si pana acum, n-a existat civilizatie, de la cea mai primitiva la cea mai avansata, care sa nu aiba o preocupare pentru frumusete, asa cum a inteles-o fiecare. Si e limpede ca lumina zilei ca aceste zeci de milenii n-au fost lipsite de griji sau primejdii. Iar asta arata ca oamenii nu cauta si nu creeaza frumusete fiindca n-au ce face, ci pentru ca e o nevoie reala. Ne dorim confort psihologic imediat dupa ce-l avem pe cel fizic si fiziologic. Situatia e foarte simpla, iar afirmatia ca frumusetea e o nevoie e fara de tagada.
De ce, veti intreba atunci, exista atat de multa uratenie in jurul nostru? Si de ce ne-ar pasa de ea? Uneori avem scuze serioase: foamea, setea, frigul sau arsita. Sau primejdia de moarte din orice alt motiv. Vremurile de razboi, pandemiile sau alte catastrofe pot sa stearga din noi totul in afara de instinctul de supravietuire si de umanitate.
Dar nu e usor sa recunoastem ca cel mai adesea n-avem nici macar o urma din aceste scuze. Stiu, suntem plini de unele false, care au in spate lucruri precum graba, lacomia („vrem mai multi bani”, gandim multi dintre noi, fara a ne dori neaparat si o viata mai implinita) sau lenea, fizica si mentala. Din cauza lor acceptam cu nonsalanta uratenia fizica si vizuala din jurul nostru. Pe ea o inghitim si mergem mai departe, exact asa cum facem si cu apa murdarita sau cu mancarea plina de nazdravanii care nu ne omoara pe loc, dar ne mumifica de vii, ne omoara de tineri si nu ne lasa sa putrezim dupa ce-am murit.
Uitam atat de usor si uitam devreme de astfel de lucruri, parca mai usor si mai devreme decat miile de generatii care ne-au precedat. Dar problema cea mai mare aici nu e ca suntem inconjurati de ziduri gri si de mormane de mizerie in orasele noastre. Nu e nici cacofonia verbala si vizuala a suprafetelor pe care punem imagini si vorbe ca sa ne convingem sa cumparam idei sau lucruri. Si nici prostul-gust patrunzator, frate cu proasta educatie, impreuna cu care e atat de evident in adresarile rastite sau comportamentele dezgustatoare ale celor care le ofera complet gratuit.
Problema e ca in Romania tot ce nu se pedepseste, infloreste. Uratenia persista in jurul nostru pentru ca noi, consumatorii, o acceptam. Nu iesim in strada cand un spatiu verde e ingropat sub asfalt pentru ca asa arata proiectul firmei de constructii ce a renovat cladirea din apropiere. Continuam sa cumparam produse cu ambalaje de un design indoielnic, pentru ca ne-am obisnuit cu ele asa si nu ne-a invatat nimeni de mici sa distingem intre frumos si urat.
De ce nu exista o preocupare pentru frumos si armonie din cea mai frageda varsta? De ce nu ne invatam copiii arte plastice si dramatice si istoria artei, de mici si pana la bacalaureat? De ce nu ne mai pasa de retorica ? De ce ajungem sa fim nu simpli, ci simplisti in exprimare? De ce evitam cartile de peste 500 de pagini, sau frazele lungi, sau hexametrii?
Pun retoric toate intrebarile astea ca sa nu va amagiti ca frumusetea si uratenia nu ar conta. Ba conteaza – daca nu esti in primejdie de moarte (si nu, criza economica nu e o primejdie de moarte), ele conteaza. Fiti convinsi ca frumusetea e o recompensa, iar uratenia o pedeapsa: uitati-va la interioarele caminelor din toata lumea, apoi la inchisori (sau, in multe cazuri, si la alte cladiri publice) si veti intelege usor ca e asa. Sau iesiti pe strada si veti intelege ca un nume impiedicat, o litera haita ca dracul sau o culoare de fundal care-ti afecteaza pe viata retina sunt rautati pe care nu trebuie sa le ignoram. Rautati care ne fac pe toti mai urati, mai saraci si-n cele din urma mai neimpliniti.
Cand ajungi pe aeroportul din Bucuresti, indiferent de unde vii, te loveste uratenia panourilor publicitare – de la continut, la calitatea productiei (la polul opus cred ca e Elvetia, unde calitatea backlit-urilor din aeroport surclaseaza tot ce am mai vazut prin Europa). E prima impresie pe care o cream atat strainului venit in vizita in Romania, cat si romanului relaxat dupa concediu, revenit in „baia de urat” din Bucuresti. Cazinouri si fete. Asta vindem noilor-veniti si totul foarte ieftin, daca ne luam strict dupa calitatea designului si a tiparului.
Pe langa cei care nu se pricep sa aprecieze corect frumosul si uratul, mai sunt cei care cred ca se pricep. Sunt, de regula, oameni destepti si cultivati, dar nu in arta frumosului. Acestia sunt cei mai periculosi pentru ca ignora sfatul celor care se pricep si propaga uratul pentru ca au forta financiara. Ei, din pacate, nu sunt putini.
E loc, asadar, de multa educatie estetica pentru toate varstele si cred in necesitatea unui program national in acest sens. Poate daca am reusi sa avem un mediu mai frumos in jur, de la design-ul de obiect, de produs, la urbanism si curatenie – am deveni si noi treptat altii: mai buni, mai civilizati si mai frumosi pe dinauntru.
