Mic eseu despre fericire

Discutam zilele trecute cu un profesor american despre strategia statelor si despre cea a natiunilor. Convins in institutiile tarii sale, il cita pe Niall Ferguson care spunea ca – pentru a nu esua - orice stat are nevoie de 4 institutii functionale: un guvern reprezentativ, o piata libera, un sistem de drept functional si o societate civila. Suna bine, dar oare chiar asa sa fie?

Doua dintre cele 4 atribute definesc separarea puterilor in stat. Montesquieu spunea ca, pentru a relativiza puterea absoluta intruchipata de monarh, clasa nobiliara trebuie sa isi aroge puterea legislativa. Iar cea judecatoreasca trebuie si ea structurata independent de monarh, care sa ramana doar cu puterea executiva. Teoria separatiei puterilor in stat – in forma ei pura – a cam imbatrinit. Pe vremea lui Montesquieu nu existau nici partide politice, nici monarhii constitutionale sau republici prezidentiale sau parlamentare. Acum lucrurile s-au schimbat; un partid sau o alinta de partide castiga alegerile. El (sau ea) va detine si puterea executiva si pe cea legislativa. Cea judecatoreasca nu ar trebui decat sa aplice actele normative ale primelor doua. Si atunci cine mai asigura separatia puterilor? Raspunsul este mai complicat si necesita o dezvoltare mai ampla. Oricum, nu in aceste doua institutii sta functionalitatea unui stat de drept.

Piata libera nu este nici ea cheia succesului economic. India, tarile Americii Latine sau majoritatea statelor africane sunt economii de piata. Ele insa nu au reusit nici pe departe sa asigure macar minimul nivel de trai al tuturor cetatenilor lor. Iar democratia si economia de piata sunt doua realitati ce pot coexista sau se pot manifesta separat. In cazul Chinei sau al tarilor din Golf, economia de piata se manifesta plenar. Cu democratia e mai dificil. Chinezii spun chiar ca lipsa democratiei ar fi cheia succesului lor. Ii face pe functionarii de la Beijing sa gandesca si sa implementeze masuri economice pe termen mediu si lung. Nu sunt niciodata sub presiunea necesitatii de a lua masuri populiste in preajma alegerilor, masuri ce deseori duc tara inapoi.

Societatea civila nu exista. Fiecare societate este una civila. Capacitatea indivizilor unei societati de a se asocia pentru a-si sustine interesele este numita generic si – cred ca – gresit societate civila. Asta tine insa in primul rand de structura fiecarei comunitati, iar in al doilea rand de educatie.

Si atunci care sa fie rolul statului? Poate ca raspunsul cel mai potrivit este dat de vechii greci (in speta, Aristotel), care spuneau ca este asigurarea fericirii cetatenilor lor. Iar fericirea presupune libertate si bunastare. Traind o viata paupera nu apuci sa te bucuri de libertate. Iar starea de nemultumire creeaza instabilitate peste tot acolo unde societatile nu isi pot asigura un trai decent.

De asemenea, acolo unde exista bunastare, excesele autoritatilor de limitare a libertatii sunt privite cu indulgenta. Iar societatea nu cunoaste turbulente. In statele Golfului (de asltfel prospere economic in majoritatea lor) democratia este inteleasa intr-un mod inedit. Monarhul (de regula seic) exercita puterea absoluta. Restul institutiilor statale nu prea conteaza de vreme ce aproape toti ministrii sunt alesi dintre rudele seicului. Iar Apusul nu pare sa fie foarte ingrijorat de ce se intampla acolo.

Sigur ca nici China si nici tarile din Golf nu pot fi un model pentru noi. Probabil ca succesul economic ce ar duce la bunastare trebuie sa fie cladit pe modele ceva mai compatibile cu noi, ca tara. Iar modelul american poate fi un exemplu bun. Pentru ca este o tara a emigrantilor, nu se poate vorbi de un propotip uman al americanului care, fiind altfel decat celelalte natii, ar fi creat un model economic prosper. Dar – tocmai pentru ca este o tara a emigrantilor – ceva ii leaga pe americani. Sunt temerari. Isi urmeaza visul si nu se lasa demoralizati de esecuri. ASTA CRED CA ESTE CHEIA. Nu conteaza ce faci – conteaza ATITUDINEA ta fata de ceea ce faci. Golden Gate este poarta dinspre Pacific prin care cei ce veneau in tara in care incepuse “Gold Rush” – goana dupa aur. Putini au fost cei ce au gasit intr-adevar aur. Dupa aur a urmat perioada industriala. Iar cinematografia – ca fenomen de masa – tot aici si-a gasit locul. Dupa aceea a venit perioada boom-ului informatic. Toata lumea credea in jurul lui 1985 – 1990 ca aceasta va fi noua revolutie. Cantitati uriase de energie si bani s-au consumat aici. Dar, a fost prea devreme. Aproape toti banii investiti s-au pierdut. A fost vremea asa numitei recesiuni “Dot Com”. Aproape toate firmele de atunci au dat faliment iar banii s-au evaporat….. . Lectia pe care trebuie sa o invatam noi insa de abia acum urmeaza.

Dupa ce au pierdut toti banii, cei ce au initiat primele firme in domeniul informatic in Silicon Valley NU AU ABANDONAT. Au creat alte firme, au cazut si s-au ridicat pana au reusit. Acum Silicon Valley este un loc prosper. De la San Francisco pana la San Jose toata regiunea este impanzita de firme ce creeaza structura informatica ce se afla la baza oricarei economii moderne. Google, Oracle, Apple, Yahoo, Cisco, Adobe, eBay, Facebook, Intel, HP etc. isi au sediul aici. Pe langa ele mii de firme medii si mici ce creeaza plus-valoare. Si asta in ciuda faptului ca, statistic, 17 din 18 firme dau faliment in domeniul informatic in Silicon Valley. Dar asta nu ii determina pe pionierii economiei vest-americane sa caute noi solutii pentru a reusi. Se ridica si continua. Iar atunci cand reusesc sunt considerati adevarati eroi nationali. Strazi sau cartiere le poarta numele. Autoritatile locale se bat intre ele pentru a-i atrage in orasul lor. Ei sunt adevaratii creatori de plus-valoare.

Noi, romanii, ne lasam demoralizati mult prea repede. Inca un exemplu ….. sambata am fost la un important turneu de tenis de aici. Spre bucuria mea, in semifinala juca Sorana Cirstea cu o jucatoare slovaca. Sorana trecuse de mai multe tururi si ajunsese la un pas de finala. Foarte atletica si extrem de talentata (nu acelasi lucru se poate spune de adversara ei) Sorana i-a cucerit imediat pe americani. Doar ca la un moment dat, dupa ce a avut 6 posibilitati de a castiga pe serviciul adversarei, Sorana a gresit. Apoi a pierdut primul set (6-4), apoi si pe al doilea (6-0). Cu putin mai multa forta mentala, Sorana ar fi putut lejer sa o invinga pe adversara sa. Dar nu si-a mai revenit dupa esec, desi calitatile ei o dadeau ca favorita neta. Cam asta se intampla cu noi si in plan economic.

Dupa 20 de ani de insuccese si succese relative suntem tentati sa cadem in pacatul blazarii, sa dam vina pe toata lumea pentru insuccesul nostru (pe Europa de Vest, pe americani, pe rusi, pe masoni, pe conjuratii iudaice, pe grupul Bilderberg, pe comploturi aficano - austral – antarctice) pentru a ne scuza de propria lipsa de viziune si curaj. Aici mai avem de invatat. Si probabil nu ar fi deloc rau sa revedem inca odata daca ar fi ceva de invatat din lectia americana.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.