Romania intre hén hǎo péngyŏu ("foarte bun prieten") si duō shǎo qián ("cat costa in bani")

,,Hén hǎo péngyŏu!", exclamau entuziasti majoritatea chinezilor cu care ma intalneam in toamna anului 1990, cand aflau ca sunt roman. Invatasem sa raspund la intrebarea ,,nĭ shì nǎ guó rén” (Din ce tara esti?), cu un mandru ,,wǒ shì Luó-mǎ-ní-yà rén”, in traducere ad literam: sunt o persoana din Romania. O spuneam cu mandrie. Veneam dintr-o tara care, in urma cu mai putin de un an, reusise sa se debaraseze de comunism, facand primii pasi, sovaielnici ce-i drept, spre democratie si capitalism. Surprinzator pentru cele douazeci si patru de primaveri ale mele, majoritatea chinezilor cu care am avut ocazia sa interactionez erau foarte bucurosi cand aflau ca sunt din Romania si toti imi spuneau cu zambetul pe buze ,,hén hǎo péngyŏu”.

Mi s-a confirmat astfel, la modul cel mai concret, ca prietenia romano-chineza era mai mult decat simpla propaganda a regimului Ceausescu. M-am bucurat sa constat ca romanii sunt foarte bine primiti si sunt considerati foarte buni prieteni de catre mai toti chinezii.

Eu le spuneam “giongoreni”, de la ,,Zhōng guó rén”中国人- persoana din tara ,,Zhōng” 中 cunoscuta de noi drept China. Interesant de mentionat este ca ,,zhōng” 中 inseamna si mijloc sau centru. Nu degeaba se considera ei centrul Lumii. Atunci am vazut pentru prima oara harta lumii cu China in centrul ei. Americile se afla in dreapta, peste Pacific, iar Europa in stanga prezentand o excrescenta ciudata, sucita in sus si oarecum stalcita care nu este altceva decat peninsula Iberica. Chinezii vad lumea altfel decat noi, iar viceversa este la fel de adevarata.

Experienta mea de viata in China a durat aproape 6 luni, timp in care am invatat zilnic limba chineza, dar nemaipracticand-o de atunci, mi-au ramas foarte putine cuvinte la indemana. Dincolo de cateva fraze uzuale, pot spune insa ca experienta in sine a fost una formativa pentru evolutia mea ulterioara. Cu trecerea timpului “experienta chineza” s-a estompat treptat, disparand imponderabil printre pliurile amintirilor.

Saptamana trecuta insa, alertat de efervescenta de stiri, de breaking news, despre “invazia” chineza, in fruntea careia s-a aflat insusi Li Keqiang, premierul Chinei, flancat de o armada de doua-trei sute de oameni de afaceri chinezi pusi pe fapte mari, amintirile au inceput sa dea navala trezind la viata sentimente echivoce dar si un interes renascut fata de China. Am decis sa-mi reimprospatez memoria despre experienta Chineza, dand un scurt reboot and update. Procesul va necesita ceva timp pana la finalizare, dar, pentru inceput, va impartasesc urmatoarele ganduri, fapte si revelatii despre China, despre locul ei in lume si relatia particulara cu Romania!

China nu este doar o tara imensa ca intindere, cu o populatie de 1,3 miliarde de locuitori, ci este tara care in ultimii 33 de ani a inregistrat o crestere economica in medie de 10% pe an, printr-un model de dezvoltare care sfideaza preceptele economice si politice, fortand analistii occidentali sa isi revizuiasca prognozele in mod frecvent. De fapt, aceste analize par a fi bazate pe modele si concepte incapabile sa cuprinda complexitatea Chinei ca stat-civilizatie.

In 2003, Goldman Sachs anunta, spre stupoarea majoritatii analistilor, dar mai ales a liderilor politici, ca economia Chinei va depasi economia Statelor Unite in 2041 . Stirea a fost privita ca o gluma. In plus orizontul de timp era situat oricum undeva atat de departe in viitor, incat informatia a fost mai degraba ignorata.

In 2009, aceiasi analisti ai Goldman Sachs si-au revizuit previziunile pentru 2027 , socand Vestul. Estimari mai recente ale economistilor de la BNP Paribas sau ale celor de la Standard Chartered Bank, citati de Forbes , facute dupa iesirea din criza economica, anunta ca 2020 va fi de fapt anul in care China va depasi SUA. FMI-ul a pus gaz pe foc in 2010, anuntand ca in 2015 China va depasi SUA daca se tine seama de PPP (Purchasing Power Parity - unitate de masurare a puterii de cumparare a acelorasi bunuri si servicii in tarile comparate).

Ce mai, ne aflam intr-o adevarata cursa contra-cronometru, in care se triseaza din greu la formulele de calcul, dar mai ales la unitatile de masura. M-as mira ca aceasta competitie sa nu fie cotata deja la casele de pariuri. Occidentul a iesit din starea de soc, a negat evidenta, a trecut prin depresie si la propriu, si la figurat, iar acum s-a cam resemnat. SUA asteapta cuminte sa-i fie luat locul la carma economiei mondiale. Uniunea Europeana pare prea preocupata de problemele interne, iar economiile nationale din UE, desi adunate laolalta ar fi inca lejer in fruntea economiei mondiale, nu isi atribuie acest loc din simplul motiv, o conventie de altfel, ca economia europeana nu este integrata si, in consecinta, nu este luata in calcul in ansamblul ei, ci doar individual, prin economiile nationale care o compun.

Dincolo de comert, acces la resurse si schimburi economice, China bate la usa civilizatiei occidentale nu doar ca un stat national, cu o economie integrata, ci mai degraba din perspectiva statului–civilizatie, a carui origini dateaza de mai bine de 2200 de ani, de pe vremea dinastiei Qin, urmata mai apoi de dinastia Han, si ea veche de 2000 de ani.

Chiar daca se auto-intituleaza stat national in ultimii o suta de ani, China nu este tocmai un stat national in felul in care europenii inteleg notiunea de stat national. China este un stat civilizatie, spune Martin Jacques, in “Civilization state versus nation-state” (Martin Jacques este autorul cartii “Cand China va conduce lumea” (When China Rules the World). Jacques ne prezinta China dintr-o perspectiva diferita, dizolvand prin argumente solide stereotipurile lumii occidentale despre aceasta super-putere. Conform lui Jacques, substanta axiologica a Chinei este generata de sentimentul de unitate si in acelasi timp unicitate, in ciuda faptului ca modul in care se manifesta aceasta unitate este foarte divers, pluralist si descentralizat. O tara de dimensiunea Chinei pur si simplu nu poate fi condusa doar dintr-un singur centru de putere, chiar daca in aparenta aceasta pare a fi situatia. Perpetuarea civilizatiei chinezesti prin unitate reprezinta fundamentul statului chinez, indiferent de doctrinele oranduirilor care s-au succedat de-a lungul istoriei lor zbuciumate.

Interesant de remarcat este modul prin care au reusit conducatorii chinezi, si asta nu de ieri de azi, ci de-a lungul timpului, sa genereze acest sentiment de unitate in randul unei populatii foarte diverse. Dintre cei 1,36 miliarde de locuitori, 91,6% se declara ca fiind, sau mai bine zis cred ca sunt, chinezi Han. Nu este deloc lipsit de interes sa stim ca unul dintre driverele din spatele hegemoniei Chinei il reprezinta un profund sens al superioritatii chinezilor Han. In fond, ei nu constituie doar 91.6% din polulatia Chinei, ci si 98% din cea a Taiwanului, 74% din cea din Singapore, 24,5% din cea a Malaeziei si, ca sa fie clar despre cine vorbim, 20% din intreaga populatie a Lumii . Este de departe cel mai mare grup etnic de pe Glob.

De fapt, chinezii au o intelegere foarte particulara a conceptului de etnie, acest lucru fiind influentat decisiv de insasi existenta statului civilizatie. Istoria tumultoasa a Chinei unite, de peste 2200 de ani de cuceriri, razboaie, lupte interne intre diverse triburi, asimilari fortate, absorbtii, ocupatii, relocari fortate, migratie, etc., dublate in permanenta de un sentiment foarte puternic de identitate culturala, a avut ca rezultat emergenta han, care a capatat, cu timpul, o conotatie etnica, in ciuda faptului ca exista o diversitate foarte mare in interiorul ei, din punct de vedere genetic, lingvistic, cultural si social .

Conceptul de Stat national, cu care suntem atat de obisnuiti, ne face sa privim lucrurile dintr-o perspectiva diferita de cea a chinezilor. Multi dintre noi privim statul ca pe un rau necesar. Experienta nu tocmai fericita a ultimilor 23 de ani, ne face pe multi sa privim statul ca pe o entitate care isi baga mana pana la cot in buzunarele contribuabilului in cautare de taxe peste taxe, pentru ca mai apoi sa le iroseasca in mod iresponsabil, discretionar si greu controlabil. Am vrea sa limitam statul, sa il constrangem, sa il punem sub control, evident prin mijloace democratice. Scoliti la curtile occidentului, privim legitimitatea statului ca o consecinta direct proportionala a democratiei ce il defineste, iar Lumea larga o percepem din unghiul de vedere al statului national.

Privit din acest punct de vedere, statul chinez este nedemocratic, centralizat si opresiv. Dar oare chinezii il percep si ei la fel? Martin Jacques arata ca pentru chinezi statul are o cu totul alta semnificatie, si asta nu de ieri de azi, nici macar din ultimul secol, ci cu mult inainte, de la aparitia sa ca Stat-civilizatie . Statul Chinez este un etern pater familias avand control total asupra familiei. In China, statul se bucura in mod traditional de mai multa legitimitate si autoritate decat in oricare stat occidental. De legimitatea fragila a statului roman, nici nu mai vorbesc.

In cultura occidentala, majoritatea considera ca democratia electiva este o conditie esentiala a cresterii economice, reprezentand garantia constituirii clasei de mijloc absolut necesara pentru ca democratia sa fie functionala.

Intr-un studiu al New York University despre Democratie si dezvoltare economica , se arata ca tarile cu un venit mediu pe locuitor de sub 1.000 $, vor putea supravietui ca democratii in jur de 12 ani. Intre 1.001$ si 3.000$, speranta de supravietuire a democratiei este de 27 de ani. Intre 3.001$ si 6.055$ speranta creste la 60 de ani, in timp ce peste 6.055 $ democratia poate exista pentru totdeauna. Din acest punct de vedere putem spune ca “ne-am scos”. Conform informatiilor de pe site-ul Banci Mondiale , Romania are un venit mediu pe locuitor de 8.150$. Din acest punct de vedere, nici China nu o duce chiar asa de rau, inregistrand 5,680$ venit mediu pe cap de locuitor. Daca ar fi sa ne luam dupa astfel de calcule, democratia in China ar putea dura bine-mersi pana cel putin la sfarsitul secolului XXI, daca China ar fi democratica, bineinteles.
Dincolo de speculatiile cifrelor, ce putem desprinde si utiliza la modul concret este ca singura solutie pentru a avea democratie pe termen nedefinit este sa avem o clasa de mijloc capabila sa responsabilizeze statul.

Ne intrebam firesc, cum va arata lumea dupa ce China va prelua “conducerea” economiei mondiale? Lumea va deveni din ce in ce mai nefamiliara, pentru ca va fi slefuita de culturi, experiente si istorii cu care nu suntem obisnuiti. Foarte probabil vom avea parte de o implicare mai mare a statului in economie, de protectionism mai accentuat din partea statelor-natiune si de un declin din ce in ce mai accentuat al drepturilor politice si al libertatilor individuale in favoarea drepturior economice.

Pentru prima data in istoria moderna, Lumea va avea, in doar cateva primaveri de-aici incolo, un lider din randul tarilor in curs de dezvoltare. In plus, va fi pentru prima oara in istoria moderna cand liderul economiei mondiale va fi din Est si nu din Vest, aducand odata cu sine o cultura bazata pe un alt tip de civilizatie. Toate acestea vor avea repercusiuni neintarziate si vor produce schimbari profunde asupra modului in care va arata Lumea de maine.

Privim China prin prisma propriului nostru sistem de valori, folosind conceptele civilizatiei occidentale si de aceea tindem sa ignoram ceea ce se petrece sub nasul nostru: pe propriul pantof scrie marunt ”Made in China”! Si macar de-ar fi doar atat… Din nefericire, Europa este atat de centrata pe propriul destin, incat ignora ceea ce se intampla nu numai in Lume, dar chiar in interiorul granitelor ei. China nu numai ca bate la usa Europei, dar iat-o deja intrata in Europa prin traditionala bresa a bunei si indelungi cooperari romano-chineze, popoare prietene - hén hao péngyŏu. Imi aduc aminte ca, dupa ce isi manifestau prietenia fata de mine pentru ca sunt roman, prin jovialul hén hao péngyŏu, imi aratau prin semne cu unghia degetului mare la gat, intr-un gest ce semnifica evident “luarea” gatului si spuneau “Cea-u-cets-cu” bù hǎo (不好 - nu e bine), apostrofandu-ma apoi cu gesturi dezaprobatoare. Erau evident nemultumiti ca l-am lichidat pe marele prieten al poporului chinez.

Le-a luat totusi douzeci si trei de ani si oportunitatea unui premier roman prin ale carui vene curge, se pare, un oarecare dram de sange han si iata ca ne-au iertat si au revenit la sentimente nu doar mai bune, ci surprinzator de bune!

Nu-i un lucru care trebuie trecut usor cu vederea. Faptul ca Victor Ponta se bucura de o sustinere din partea premierului Li Keqiang, care depaseste limitele obisnuite ale relatiilor bilaterale intre doi prim ministri, este un lucru care trebuie apreciat la adevarata sa valoare, si cu bune si cu rele. Victor Ponta si Li Keqiang sunt hén hao péngyŏu si, ca toti bunii prieteni, se vor sustine reciproc si la bine si la greu. Dar nu e cazul sa ne ingrijoram, democratia noastra nu este in pericol. Problema este cat ne costa prietenia chinezilor si cum o vom plati.

Cand imi faceam cumparaturile la piata in Nanjing vroiam si eu sa aflu cat costa diversele produse si intrebam: duō shǎo qián – cat costa in bani?

Despre pretul pe care va trebui sa-l platim in schimbul sustinerii si al binefacerilor pe care le vor genera investitiile chineze, va voi scrie intr-o postare viitoare. Tot atunci va voi spune si de ce nu este cazul sa ne speriem prea tare de “amenintarea” ideologiei chineze, precum si despre secretul din spatele succesului modelului chinez de crestere economica.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.