Inceputul anului 2014 este marcat de zbateri si dezbateri fiscale dintre cele mai intense, printre care impozitul pe constructii, certificarea declaratiei de impozit pe profit care este acum obligatorie, iar maine nu mai e, aplicarea CASS pentru veniturile din chirii sau reducerea CAS incepand cu vara lui 2014.
Intensitatea despre care am mentionat mai sus nu este insa, din pacate o intensitate creatoare, ci mai degraba una sterila, deoarece nu releva altceva decat contradictie si lipsa de coerenta a masurilor propuse: ce e bun astazi nu mai e bun maine, dar devine interesant poimaine.
Acesta este cazul, in special, in ceea ce priveste asa numitele contributii sociale, CASS si CAS, contributii pe care toti le platim, dar putin beneficiem sau nu beneficiem asa cum ar fi normal. Intentia de reducere a CAS-ului, pe de-o parte si largirea sferei veniturilor pentru care se plateste CASS, releva, desi nu exista aparent nicio legatura directa intre ele, lipsa unei viziuni corerente a sistemului de contributii sociale.
In acest domeniu exista anumite situatii faptice incontestabile:
- institutii precum Casa de Pensii sau CNAS gestioneaza bugete care constituie o mare parte din bugetul tarii,
- aceste bugete se construiesc din sumele care ni se preleveaza tuturor cu titlu de contributii sociale,
- modul in care sunt cheltuite aceste bugete este total netransparent si lispit de orice eficienta.
Or, in rezolvarea acestor situatii conflictuale, trebuie sa tinem seama si sa pornim de la natura contributiilor sociale. CAS si CASS reprezinta prelevari obligatorii din veniturile persoanelor fizice sau juridice care nu presupun in mod obligatoriu o contraprestatie. Mai precis, o persoana poate sau nu sa beneficieze de acest sistem de-a lungul vietii.
Mai mult, nu exista o echivalenta intre sumele care ne sunt prelevate cu acest titlu si serviciile oferite de stat, cum este de exemplu in cazul unei taxe parafiscale: platesti suma asta in schimbul unui serviciu bine determinat si individualizat. Prin natura lor de contributii sociale, CASS si CAS sunt afectate acoperirii anumitor riscuri sociale, profesionale, etc.
Exista ample discutii pe care am putea sa le numim cantitative: ne intrebam ce vom plati, cat vom plati, care este procedura dupa care vom plati.
Dar lipsesc aproape in totalitate, discutiile calitative: de ce platim, care este finalitatea demersului nostru de plata, de ce vom plati mai putin CAS, dar, pe de alta parte, vom plati CASS si din veniturile din inchiriere, exista o acoperire eficienta a riscurilor sau serviciile oferite din aceste sume sunt eficiente, statul roman considera ca riscurile aferente CAS sunt mai bine acoperite, pe cand cele aferente CASS mai putin bine?
Este evident ca aceste intrebari nu se pun, iar raspunsurile , cand se pun aceste intrebari, sunt tratate cu superficialitate, interesul fiind preponderent politic, pe termen scurt, iar nu pe termen lung. Atat prelevarile cat si cheltuielile respecta, cel mult, anumite reguli formale, iar nu o ratiune, un obiectiv.
Exista o jurisprudenta constanta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene care afirma ca un contribuabil ar trebui sa aiba o reprezentare cat mai justa si mai predictibila a obligatiilor fiscale care ii incumba. In mod corespondent, solutia ar trebui trebui aplicata in cazul contributiilor sociale in mod corelativ, adica in directia existentei si a unei reprezentari cat mai juste si mai predictibile a serviciilor concrete de care beneficiaza contribuabilul.
Se spune, de exemplu, ca Danemarca este una din cele mai fericite tari din Europa, pentru ca, desi contributiile sociale sunt foarte ridicate, contribuabilii au o reprezentare concreta, cantitativa si calitativa, a serviciilor care se intorc inapoi catre ei. Nu este scopul prezentului articol de a aprecia daca Danemarca este cel mai bun exemplu sau nu, dar acest exemplu releva natura problemei: realizarea principiului echivalentei intre ceea ce se preleva si acoperirea riscurilor.
Or, in cazul nostru, normalizarea sistemului de contributii trebuie sa porneasca de la natura contributiilor sociale si de la finalitatea lor, sa tinda, cel putin, spre realizarea echivalentei, aceasta insemnand o prelevare care sa tina seama de riscurile sociale precum si o utilizare eficienta si responabila a bugetelor, in spiritul acoperirii riscurilor.
