Care-i treaba cu scopurile: tu stii cum iti vei masura viata?

“Daca va gasiti timp sa va dati seama care este scopul vostru in viata, eu va promit ca veti privi intr-o zi inapoi si veti sti ca a fost cel mai important lucru pe care l-ati fi putut afla vreodata in viata”, scrie Clayton M. Christensen in cartea “Cum iti vei masura viata”. Urmatorul discurs, de 19’31’’, iti poate fi util daca ai o cariera care se desfasoara intr-un ritm trepidant, iar responsabilitatile familiale si recompensele materiale ale succesului au tendinta sa-ti inghita timpul si perspectivele.

Daca iti place cum pune problema Clayton M. Christensen, parintele contemporan al conceptului de “inovatie disruptiva” si unul dintre cei mai apreciati teoreticieni in domeniul inovatiei, atunci merita sa citesti “Cum iti vei masura viata”.

“Cum iti vei masura viata” nu este o carte de autoperfectionare din seria celor pe care le gasesti in orice librarie, si dupa lectura carora sa fii coplesit de multimea posibilitatilor de alegere despre cum sa-ti imbunatatesti viata. Este e o carte care se foloseste de cercetarile intreprinse de Harvard Business School si in alte universitati de renume din toata lumea pentru a explica anumite probleme ale omului. Altfel spus, teoriile de business din aceasta carte, riguros folosite in organizatii, incearca sa explice o cunoastere profunda a stradaniei individului. Sa va dau doar un exemplu: care este legatura dintre problemele sotiei/ale sotului si pozitionarea milkshake-urilor din marile lanturi de restaurante fast-food? Ei bine, multe produse ori servicii esueaza pentru ca firmele le dezvolta dintr-o perspectiva gresita. Firmele se concentreaza prea mult pe ce vor ele se le vanda clientilor, in loc sa aiba in vedere ce anume le trebuie realmente acelor clienti. Elementul lipsa este empatia, scrie Clayton M. Christensen, adica “intelegerea profunda a problemelor pe care clientii cauta sa le rezolve”. Acelasi lucru este valabil si in cadrul relatiilor noastre: intram in ele cu gandul la ce ne dorim noi, in loc sa ne gandim la ce este important pentru persoana cealalta.

Faptul ca te intrebi “Ce lucru are nevoie sotul meu ori sotia mea cel mai mult nevoie sa-l fac?” sau “De ce jumatate dintre clienti cumpara milkshake dimineata?” iti da posibilitatea sa reflectezi asupra chestiunii in cadrul unitatii corecte de analiza. Aceasta incadrare corecta a analizei te va ajuta sa intelegi cum clientii prefera milkshake-ul pentru ca-i asteapta un drum lung si plictisitor cu masina pana la serviciu si au astfel nevoie de ceva care sa le mai alunge plictiseala navetei zilnice.

“Cum iti vei masura viata” este, de asemenea, o carte despre motivatie, desi nu aduce noutati in teoria si practica organizatiilor. Clayton M. Christensen arbitreaza aici cele doua mari tabere in ceea ce priveste stimulentele si motivatia: avem, pe de o parte, teoria agentiei sau a stimulentelor dezvoltata de Jensen si Meckling (oamenii muncesc dupa cum sunt platiti) si teoria lui Herzberg, bazata pe echilibrul dintre factorii de igiena si cei ai motivarii. Christensen prefera argumentatia lui Herzberg si afirma ca teoria motivatiei sugereaza ca trebuie sa va puneti intrebari mult mai diferite decat cele pe care suntem obisnuiti sa le ni le punem cei mai multi dintre noi. “Munca aceasta are vreo semnificatie pentru mine? Voi avea ocazia sa ma bucur de recunoastere si realizare?” Din clipa in care am obtinut raspunsurile, aspectele in mai mare masura cuantificabile ale muncii voastre isi vor pierde din importanta.


Idei simple si mari in acelasi timp din “Cum iti vei masura viata”

• Ceea ce putem invata din felul cum procedeaza firmele in elaborarea strategiei este faptul ca, desi la inceput e greu sa nimeresti abordarea potrivita, succesul nu se bazeaza numai pe acest lucru. Dimpotriva, este esential sa continui sa experimentezi pana cand gasesti o abordare care sa functioneze.

• Uitati-va atent unde se duc resursele voastre – procesul de alocare a resurselor. Daca acest proces nu sustine strategia pentru care v-ati decis, riscati sa aveti probleme serioase.

• Capcana gandirii marginale: poti vedea costurile imediate ale efectuarii unei investitii, dar e cu adevarat greu sa evaluezi costurile deciziei de a nu investi. (Vezi cazul companiilor care se confrunta cu decizia de a investi in inovare pentru viitor)

• O declaratie a scopului pentru o companie sau pentru un om, ca sa fie utila, are nevoie de trei parti: infatisarea (ce vom fi la un moment dat in viitor), devotament (concretizare) si masura (evaluarea progresului).

Cartea, dintr-o privire:

Titlu: „Cum iti vei masura viata”
Autor:
Clayton M. Christensen
Editura: Publica
Traducator:
Smaranda Nistor
Lungime:
240 pagini
Pret: 46,55 lei

Cartile mele din 2013: cele mai importante 13 titluri

Setari Cookie-uri