Cine este seful tau?

Citez dintr-un interviu din Adevarul: "De cateva luni am inceput sa lucrez la un proiect personal si acum fac ceea ce viseaza tot omul: sunt propriul meu sef".

Ma intreb daca traiesc doi oameni diferiti in noi, unul e subalternul si celalalt e seful?

Folosim cuvinte fara a constientiza ca ele ne transpun intr-o realitate noua, dar care nu e cu mult diferita de realitatea mentalitatii de angajat simplu care are sau nu nevoie de un "sef".

Am auzit in atatea contexte ca unii dintre semenii nostri isi doresc sa devina propriul lor stapan sau propriul lor sef incat simt nevoia sa clarific unele aspecte.

Antreprenoriatul adevarat, cred eu, ca are la baza alte valori decat a fi propriul tau sef. De cele mai multe ori esti manat in antreprenoriat de viziunea ca poti face ceva diferit, ceva mai bun, ceva inovativ si ca poti construi o organizatie in care sa iti fie drag sa te revezi cu colegii din echipa ta in fiecare zi.

Bineinteles ca te va motiva si succesul financiar, dar acesta e pentru multi antreprenori pe un loc secundar. "Work first, the money will follow", e reprezentativ pentru o buna parte din noi.

Pe de alta parte, amagirea aceasta ca esti propriul tau sef poate sa te duca intr-o directie gresita, directie in care devii prizonierul propriei afaceri.

Cunosc foarte multi antreprenori de calitate si nu stiu ca vreunul dintre ei sa fie magulit de cat sef a ajuns. Dimpotriva, sunt preocupati permanent de binele celor din echipa, de motivarea lor, de pasiunea ce o pun in munca si de performanta pe care o ating impreuna.

Poate unii antreprenori, stapani pe propriul destin, se regasesc in descrierea aceasta: ani de munca fara intrerupere, fara vacante mai lungi de cateva zile, munca de dimineata pana tarziu in noapte, continuat cu grijile inainte de a adormi si mai departe cu responsabilitatile ce se incapataneaza sa iti apese si somnul.

Citeste si:

De unde strang suficienti bani pentru a plati la timp salariile la sfarsit de luna? cum imi recuperez banii de la clientii ce intarzie platile? ce fac cu furnizorii care ma preseaza cu blocarea comenzilor pentru neplata facturile scadente? oare sa am incredere totala in asociatul meu ca e alaturi de mine neconditionat, ca munceste la fel de mult si nu voi avea surpriza sa imi devina concurent?

Daca intre timp Statul imi blocheaza conturile pentru cele trei zile de intarziere la plata taxelor si impozitelor? Vom termina in timp util proiectul important tocmai inceput? Vom reusi sa ne facem targetul pe acest trimestru? Vom pierde o parte din clienti si din business in favoarea concurentului nou aparut?

Iata cati stapani ai linistii de antreprenor sunt si cati sefi are zilnic un antreprenor.

Un angajat neimplicat si dezinteresat de cele mai multe ori isi asteapta doar ziua de salariul, ora la care sa evadeze de la munca si e nemultumit eventual de unicul sef pe care il are.

Partea buna este ca, la un moment dat, ai sansa sa gasesti reteta de antreprenoriat pentru o viata implinita si frumoasa.

Pentru mine aceasta e cea mai importanta realizare, mai mare decat iluzoriul succes conferit de profitul cat mai mare, de statusul social sau de proprietatile mobiliare sau imobiliare pe care le detii.

Reteta aceasta are la fundatie o cultura organizationala in care accentul este pe echipa, pe incredere, pe succes impartit intre antreprenor si echipa. O reteta in care nu exista ingredientul numit "sef"

Cine sunt eu, subordonatul sau seful?


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.