Poza in CV nu e un moft

Cei care nu isi trec varsta si nu isi pun poza in CV au sanse mai mici sa fie chemati la interviu. E lucru stiut. Nu exista angajator pe lumea aceasta pe care sa nu-l intereseze ce varsta are candidatul si nici sa nu fie curios cum arata. Sa nu-i faci aceasta mica “placere” intervievatorului, stiind bine ca tine la ea, totusi, inseamna sa-ti arati orgoliul inca de la primul contact cu acesta. Daca angajatorul are mai multa nevoie de tine decat tu de el, atunci merita aceasta demonstratie de forta. Daca e pe dos, atunci va incepe interviurile cu cei care nu l-au infruntat (fara ghilimele) si ii va lasa pe ceilalti in teancul de “rezerve”. Sa spui ca asa-i trebuie angajatorului, daca e prost, sa piarda un candidat valoros, e usor.

Insa, dincolo de acest joc al orgoliilor, exista si o explicatie cu un fundament obiectiv si mai solid. Iata: de cand s-a inventat e-mailul, adica in urma cu nu multi ani, receptorul se considera deja, constient mai mult sau mai putin, intr-o forma de comunicare directa cu expeditorul mesajului. Faptul ca ii poate raspunde, ii cere o explicatie, un document sau altceva, si in cateva secunde poate primi raspunsul, e perceput ca fiind deja o legatura directa, personala, intre cei doi. Or, cel care trimite CV-ul tocmai asta vrea, sa intre cat mai repede in contact “de la om la om”, “fata in fata”, cu cel caruia ii scrie. Inainte, cand CV-ul ajungea prin posta sau prin fax la angajator, contactul, actul in sine era total impersonal, institutional. Si e mult mai usor sa refuzi pe cineva pe cale institutionala decat la modul personal, se stie bine asta.

Iar poza din CV tocmai asta face: intareste senzatia (adesea subconstienta) de legatura directa, personala, cu cel care ti-a scris, deja activata in momentul in care ai intrat intr-o comunicare electronica, adica instantanee, cu acesta. Din statutul institutional de candidat la unul dintre joburile din firma ta, cel de pe hartie incepe sa prinda o forma umana, are chip, stii deja de unde vine, cati ani are, ce a facut mai semnificativ in viata. E aproape ca si cum l-ai avea in fata ta si poti vorbi cu el, doar ca nu prin viu grai, ci prin vorbe electronice. E mare lucru acesta, mare diferenta fata de cum se intamplau lucrurile acum 10 ani, si e in avantajul candidatului. Si nu vad ce interes ar avea cineva sa iroseasca aceasta sansa si sa-l trimita inapoi pe destinatar in “institutional mood”, doar ca sa ce?


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

Wall StreetUltimele stiri online din economie si afaceri

Cauti inspiratie in business sau vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri care influenteaza mediul de afaceri? Activeaza notificarile