Rog sa-mi fie iertat caracterul sententios al acestor randuri, intelegandu-se faptul ca asum inclusiv caracterul eronat al perspectivei de mai jos asupra acestor trei personaje. De asemenea, sunt convins ca astfel de catalogari nu pot fi privite altfel decat cum grano salis, in lipsa unor explicatii pe masura incadrarilor.
Cu toate acestea, apreciez ca personajul lui Dostoievski (Miskin - „Idiotul”), Tolstoi ( Nehliudov, „Invierea”) si Gogol ( Cicikov, „Suflete moarte”) acopera pe deplin gama calitatii umane situata in spatiul dintre omul mediu si cel exceptional. Daca Cicikov, colectionarul sufletelor moarte, este omul mediu, valabil deopotriva in toate societatile, fie ca vorbim de cea occidentala, de cea romaneasca sau de cea ruseasca, Nehliudov, cel trezit din amortire prin propriile eforturi, poate fi asezat in matricea omului deosebit, virtuos urmare a propriei constiinte, a eforturilor proprii depuse in acest scop, a educatiei revelate de propria constiinta. Miskin, „idiotul” societatii in care traieste, poate fi echivalat cu exceptionalismul uman, fiind „nascut” si nu „facut” in felul acesta intrucat starea sa nu este rezultatul constiintei sale exceptionale ci a propriei naturi. Exceptionalismul este mai mult decat insumarea calitatilor relevate de constiinta, apropiindu-se mai mult de vocatie decat de educatie. Tabloul personajelor trebuie intregit cu „ticalosul sadea” reprezentat de Feodor Pavlovici Karamazov (Karamazov tatal) si Smerdeakov (cel de-al patrulea frate Karamazov).
Berdiaev („Filosofia lui Dostoievski”) incearca sa demonstreze ca ceea ce spune el ca a spus Leontiev (asa spune Berdiaev) despre rusi cum ca acestia pot fi fie sfinti, fie ticalosi este pe deplin aplicabil. Apreciem personajele de mai sus contribuie la contrazicerea intr-o oarecare masura a asertiunii destul de categorice a lui Leontiev si Berdiaev.
Hannah Arendt („Originile Totalitarismului”) explica originile totalitarismului si prin raportare la constituirea claselor sociale (nu in sensul lui Marx ci in sensul avut in vedere de Tolstoi atunci cand in Jurnal vorbeste despre titularii unei ideologii, adica de cei care urmaresc un scop anume), la distrugerea coeziunii sociale din cadrul unei natiuni prin constituirea a mai multor mase in cadrul unui popor. Veti observa ca de la Cicikov la Miskin se ajunge in mod gradual trecandu-se prin felul de a fi al lui Nehliudov, in sensul ca exista o continuitate naturala intre stadiile explicate de fiecare dintre cele 3 personaje. Nu exista o fragmentare nici macar in planul moralitatii, in conditiile in care o societate inainte de a ajunge sa fie formata din Miskini are mai intai Cicikovi („ticalosia minora”), apoi Nehliudovi („omul mediu deosebit”) si apoi Miskini („exceptionalismul in stare pura”). Gradatia chiar daca exista intre cele 3 personaje ea este greu decelabila in sensul ca diferenta este de calitate si nu de cantitate. Genul acesta de continuitate, de trecere lina si naturala permite coeziunea sociala.
Karamazovii pot face pereche cu Cicikov pentru ca Nehliudov poate sa se invecineze foarte bine cu Miskin. Cele 2 perechi de personaje intregesc cercul social acoperind deopotriva gama larga a standardelor de ticalosenie, moderatie si exceptionalism. Intre Miskin si cei doi Karamazovi mentionati s-a infiltrat Nehliudov si Cicikov. Acestia au rolul de liant social, eliminand discrepanta caracteriologica, eliminand prapastia existenta intre exceptionalismul lui Miskin si ticalosia lui Smerdeakov spre exemplu. Daca nu ar fi existat ticalolsenia moderata a lui Cicikov sau exceptionalismul atenuat al lui Nehliudov inclin sa cred ca Berdiaev si Leontiev aveau dreptate. Insa prezenta personajului lui Tolstoi respectiv al lui Gogol atenteaza la corectitudinea categorisirii.
Acum, incercand sa punem matricea desenata de autorii rusi si asupra societatii in care traim vom observa ca societatii noastre ii lipseste continuitatea si trecerea lina de la starea lui Cicikov la starea lui Miskin. Noi avem deopotriva ticalosi de felul lui Smerdeakov, ucigasul lui Feodor Karamazov, dar si cogeneri de-ai lui Cicikov. Nu ne lipsesc nici Nehliudovii sau Miskinii. Ceea ce ne lipseste este o nenaturalete intre cele 4 grade de convietuire, o anumita artificialitate intre gradele de exceptionalism sau de ticalosie, in conditiile in care nu exista justul echilibru inter-categorie sau intra-categorii. Exista o lipsa de proportie atat la bune cat si la rele, fapt ce determina lipsa de coeziune.
Cantitativ suntem o societate cu prea multi Cicikovi, oameni de un pragmatism excesiv, cu un scop unic si cat se poate de material, imediat cuantificabil, foarte putini Miskini (oameni cu scopuri inclusiv necuantificabile imediat) izolati in cadrul societati, necooperanti cu Cicikovii sau cu Nehliudovii, si incapabili de a genera acea stare de coeziune intre starile mentionate. Nu cred ca ne lipsesc Nehliudovii cu desavarsire, insa in orice caz, procentajul lor este cel mai nesemnificativ in cadrul celor 4 stari. Oamenii deosebiti, nu exceptionali dar foarte priceputi la ceea ce fac, cu o constiinta vie capabila sa genereze responsabilitate fata de scopurile (nu scopul ca la Cicikov) asumate, curaj social atat la nivel individual cat si colectiv, sunt din ce in ce mai putini in societatea noastra.
Inconsistenta cantitativa a Nehliudovilor precum si izolarea Miskinilor este generata de o alta inconsistenta cantitativa relativa la starea ticalosilor congeneri cu Smerdeakov sau cu tatal Karamazov. Faptul ca nu am atins la un nivel substantial treapta de jos a ticalosiei impiedica si acea tresarire de orgoliu a societatii care sa poata genera mai multi Nehliudovi sau care sa determine Miskini sa interactioneze cu restul societatii, influentandu-i destinele. Desi avem toate cele 4 stari descrise de cei 3 autori mentionati inconsistenta acestora atat in termeni cantitativi (prea putini sau prea multi) impiedica formarea unei coeziuni sociale, a unei societati rotunde si inchegate care sa impiedice manipularea partiala sau totala a acesteia. Fara a ne raporta la idealuri si standarde de educatie, determinate in termeni matematici si cuantificabili, apreciez ca societatea noastra este o societate educata dincolo de medie atunci cand ne raportam la civism, moralitate si educatia fundamentala; inca traim intr-o lume cu frica lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ticalosii dintre noi sunt inferiori lui Cicikov, insa prezenta lor, in termeni cantitativi, este mai putin semnificativa prin raportare la majoritatea celor educati dincolo de medie. Intr-un fel ticalosii de teapa lui Feodor Pavlovici Karamazov sunt mult mai putini decat „ticalosii” de natura lui Cicikov in societatea contemporana. Or aici cred eu ca apar problemele.
Problemele pot fi multe si se pot manifesta in multe feluri, intr-o societate fragmentata, insa cea mai relevanta consecinta este aceea ca „rosturile” dintre cele 4 stari, neacoperite de continuitatea dintre acestea sunt „completate” de viata politica cu manipularea de rigoare. Miskin exista intrucat exista Smerdeakov sau tatal Karamazov, dupa cum Nehliudov este viu si referential intrucat exista si Cicikov sau restul. Fiecare se raporteaza la fiecare, in sensul ca intr-o societate formata doar din Miskini exceptionalismul acestuia ar fi greu de perceput. Din aceasta perspectiva societatea noastra chiar daca este multilaterala si nu unilaterala, este in acelasi timp suficient de fragmentata (formata din „bisericute”) incat nu permite o raportare a vietii politice la societate ca intreg, ca un tot unitar ci imbie politicienii sa exploateze elemente si fragmente din mentionata societate.
Raportandu-ne la dihotomia lui Berdiaev (sfinti sau ticalosi), noi nu suntem nici suficient de ticalosi dar nici temeinic de sfinti, fiind exact cum este mai rau, cate putin din toate. Amalgamul acesta nedecelabil de ticalosenie si sfintenie face ca societatea sa fie expusa in mod semnificativ vietii politice. Societatea nu este un reper civic, etic sau educational pentru viata politica, ci functioneaza pe post de sparring-partner pentru aceasta.
