Ion Ianosi spune ca Turgheniev atunci cand distinge intre forta centrifuga si forta centripeta in literatura isi ia drept model pe Don Quijote respectiv Hamlet. Unul isi cauta implinirea in cele lumesti si direct cuantificabile, fiind astfel orientat spre lumea exterioara, in timp ce altul se raporteaza la sine, la suflet si la cele inaltatoare directionandu-se astfel catre cele care se afla in noi si mai putin in exteriorul nostru. Dihotomia lui Turgheniev nu mi-ar fi ramas in gand daca aceasta nu m-ar fi ajutat sa inteleg diferenta dintre "zbaterea" lui Dostoievski respectiv "de-zbaterea" lui Tolstoi. Ambii sunt oameni "chinuiti" in plan spiritual si mental, insa in planuri diferite, dupa cum ne vom "chinui" sa demonstram in continuare.
"Zbaterea" lui Dostoievski este centrata pe sufletul personajelor sale si pe relatia acestora cu Hristos (si nu cu Dumnezeu am putea spune, diferenta fiind ca Hristos intruchipeaza ceva din oameni fiind invecinat cu ei candva), facand astfel ca forta centripeta a sufletului si religiei sa inchida orice fel de zbucium mental si sufletesc in acest orizont. "De-zbaterea" lui Tolstoi este centrata pe om cu a sa devenire pamanteana, deschizand astfel calea pentru forta centrifuga a celor lumesti. Daca Legenda Marelui Inchizitor ne confirma caracterul centripet al gandurilor lui Dostoievski, in schimb "religia care aduce fericirea aici pe Pamant", dupa cum spune Tolstoi in Jurnalul sau, intareste ideea de centrifugare a omului in jurul celor lumesti. Nu exista in literatura lui Dostoievski, exceptand poate fragmente din Jurnalul literar (cand se vorbeste despre Nekrasov sau Belinski, spre exemplu), o preocupare cel putin comparabila fata de calea perfectiunii si perfectionarii umane (nu a sufletului), urmata intr-o proportie semnificativa de Tolstoi. Acesta din urma se preocupa in mod constant si zi de zi de indreptarea caracterului sau, in timp ce autorul Idiotului are in vedere impacarea sufletului si pregatirea acestuia pentru intalnirea de dincolo de cele lumesti.
Daca pe Dostoievski il preocupa sufletul si mantuirea prin suferinta, pe Tolstoi il anima gandurile si ideile, in conditiile in care in Jurnal recunoaste ineditul situatiei cand s-a surprins pe sine ca se mustra ca nu s-a gandit la ceva anume. Dostoievski considera evolutia ca fiind dependenta de simtaminte si purtari, in timp ce Tolstoi gandeste perfectionare si nu perfectiunea, cum spune in mod dezinvolt, ca fiind a gandului si ideii. La un nivel subsidiar, parintele lui Miskin nu este preocupat de aspectele materiale in niciun fel, luand pe cei umiliti si obiditi ca un dat, in timp ce creatorul lui Nehliudov se intereaza in mod activ de cele cuantificabile, elocvent in acest fel fiind si numai interesul lui fata de soarta iobagilor, respectiv de posibilitatea de renuntare la dreptul de proprietate.
In vremurile in care traim ne intrebam cum este mai bine: sa fim cu capul in nori sau cu picioarele pe pamant. Intrebarea isi gaseste rostul si in conditiile in care zilele acestea se discuta mai des decat niciodata despre rostul intelectualilor, inclusiv in politica, despre ce inseamna intelectual, despre cat de pragmatic trebuie sa fim prin raportare la moralitate, mijloace si scopurile urmarite etc. Inainte de a incerca sa frangem painea ar trebui sa fugim in cadrul unei astfel de analize de ceea ce Nicolae Steinhardt numea pacatele de dreapta, adica asezarea principiilor fundamentale de viata in lucruri marunte si fara niciun interes. Or in cadrul in discutie nu trebuie sa devenim intelectuali din orgoliu si mandrie, sau cinici si pragmatici pana la epuizarea oricarei urme de idealitate, din acelasi impuls de mandrie si orgoliu. Fie ca suntem centripeti, fie ca suntem centrifugi trebuie sa fim din convingere si nu din interes, mandrie sau speculativ (asa este la moda). Ion Ianosi, plecand de la adnotarile lui Dostoievski, considera ca la Miskin se intalneste acest pacat, al mandriei de a fi Idiot. Zilele acestea, cand capul nu se mai intelege cu picioarele, cand mintea nu mai intalneste sufletul, cand mandria de a fi intelectual este excesiv traita, intelegerea preocuparilor literare mai sus mentionate capata o importanta si mai crescuta.
Personal nu cred ca cele doua atitudini sunt incompatibile, ci combinarea acestora in sensul de impacare a sufletului cu mintea constituie calea a treia sau calea de mijloc intre cele doua forte in discutie. O astfel de intalnire este posibila si tinand seama de evolutia generala a societatii in care traim, care a trecut peste multe neajunsuri materiale, care a crescut gradul de satisfacere a nevoilor fundamentale ale noastre, tuturor. "Foamea" , cel putin in aceasta parte de Europa nu mai este atat de mare, astfel incat cei mai multi dintre noi pot sa-si directioneze gandurile si energia nu doar pentru propasirea materiala ci si catre mantuirea sufletului prin suferinta.
Intre forta centripeta exemplificata de Dostoievski si forta centrifuga reprezentata de Tolstoi, exista Cicikov-ul, acela care nu are nicio treaba cu mantuirea, fie ca aceasta se face prin trecerea sufletului prin sita suferintei, sau prin prinderea mintii si ideilor in clestele perfectionarii umane, ci urmareste doar satisfactia propriei burti. Nu stiu daca din punct de vedere cantitativ suntem multi sau putini Cicikovi, insa este clar ca din ce in ce mai multi suntem preocupati exclusiv de burta si de ce punem in ea. Daca la inceputul secolului al XIX-lea existau anumite cauzalitati obiective, in contemporaneitate determinari straine de vointa omului sunt din ce in ce mai putine.
Problema nu vine din faptul ca masele au ramas intre scaune, intrucat in evolutia sociala de cele mai multe ori majoritatea urmeaza minoritatea si nu invers. Ingrijoratoare este pozitia unor intelectuali care nu au inteles ca bibliotecile trebuie sa te faca mai bun si mai frumos, inclusiv la suflet si in ochii tai, mai empatic fata de suferintele si nevoile oamenilor. Cantitatea de informatie din mintea intelectualului se poate dovedi subunitara daca aceasta nu trezeste sentimente placute cantitativ atat fata de sine cat si fata de cei cu care se invecineaza. Intelectualul ar trebui sa-si foloseasca mintea pentru a-si imblanzi sufletul, navigand astfel intre cele doua forte mai sus mentionate. Estetica sufletului este singurul criteriu care poate fi folosit pentru a distinge intre un intelectual si un non-intelectual.
Dificultatea reala a societatii in care traim este data de faptul ca multi intelectuali adera pe parcurs la cicikovism, preocupati fiind cu precadere de satisfacerea orgoliului sau a stomacului. Cand folosesti informatia din biblioteci pentru a-ti schilodi sufletul, pentru a dobandi o estetica a uratului, este clar ca ceva este in neregula cu tine. A nu se confunda intelectualul cu sihastrul, intrucat nu despre aceasta este vorba. Militez pentru folosirea educatiei in acord perfect cu scopul ei prim, si anume infrumusetarea sufletului si nu pentru schingiuirea acestuia. Or, intelectualii care intra in politica exclusiv pentru a-si mangaia orgoliul sau burta si nu din sentimente empatice cu masele sunt Cicikovi clasici. Sufletul si frumusetea acestuia este masura intelectualitatii si nu cantitatea de informatii dobandite. Dupa ce standarde poti stabili ca exista un suflet frumos, atunci cand minti, furi, este dezinteresat fata de binele public si cei care ar trebui sa se bucure de acesta? Schimonosirea sufletului este deopotriva principalul semn al faptului ca respectivul este parasit de spiritul intelectual.
