Am citit un oarecare numar de carti pana acum. Nici prea multe, nici prea putine, dupa cum probabil ca n-am facut multe lucruri in exces in viata mea. Cele mai multe manuscrise aveau cusaturi vizibile, personaje greu de imaginat in viata reala. Prin sinceritatea lor, ma indemnau totusi sa citesc mai departe, bucuros ca am trecut dincolo de tagma cititorului obisnuit.
Citeam pentru a-mi linisti gandurile. Era doar un mod prin care te poti odihni o clipa in fata realitatii. Recunosc, e si un mod politicos de a spune ca am continuat sa citesc cu sufletul la gura carti pe care le consideram mai mult decat proaste.
Totusi, daca as fi pus intr-un joc absurd sa aleg intre carti si stirile de la televizor, probabil ca as alege cartile, oricat de anoste ar fi ele. Am multi prieteni care presupun ca ar face la fel. Din ce in ce mai multi...
Cartile iti dau macar speranta ca personajele, aberante cu desavarsire, sunt doar caractere ale unei fictiuni pe care alegi sa o traiesti si pe care o poti parasi oricand. Cartile, oricat de lipsit de inspiratie ar fi autorul lor, nu ne dau decat senzatia ca traim intr-o lume paralela, pe care o putem judeca intotdeauna si din care alegem sa nu facem parte.
Cu stirile insa, lucrurile nu mai stau la fel. Recunosc, nu sunt un admirator al clasei politice la putere in acest moment. Nu sunt un admirator al clasei politice in general. Acum insa, mi se pare ca avem de-a face cu cele mai grotesti personaje ale unei carti pe care probabil ca n-ar cumpara-o nimeni. Niciodata.
Mi-as dori niste alegeri in care politicienii sa fie asezati in rafturile perfecte ale unei librarii. Iar noi, privitorii alegatori, sa decidem, frunzarindu-i, cine merita luat acasa, cine merit sa fie data cadou, cine merita sa fie aruncat la maculatura. Stiu insa ca e o astfel de poveste nu se va scrie nicicand.
Nici politicienii nostri si nici vorbele lor nu au cum sa isi afle nemurirea in rafturile unei librarii. Putine sunt discursurile care au ramas in istorie. Putini oameni vor fi asimilti cuvintelor pe care le-au rostit in anumite momente. De ce nu intalnim politicieni romani, contemporani noua, pe lista acestor oratori de exceptie? Nu stiu. Poate pentru ca altii au vorbit mai putin despre epe si pag, despre coruptie si bilete. Poate pentru ca viitorul de care vorbeau a devenit acum prezentul celor care ii admira.
Discursurile, ca si cartile adevarate nu se construiesc pe vorbe ci pe sentimentul de inutil pe care il transmit ascultatorului. In fata unui orator desavarsit, nu poti decat sa iti declari neputinta de a contrazice. Poate acesta este motivul pentru care, mai nou, politica si oratoria sunt precum stirile tv si cartile bune. Nu se iubesc deloc...
“Scrie pentru a fi inteles, vorbeste pentru a fi auzit, citeste ca sa cresti mare...” E un citat cu autor necunoscut. Mi-as dori ca multi dintre politicienii nostri sa citeasca aceste randuri.
Citeam pentru a-mi linisti gandurile. Era doar un mod prin care te poti odihni o clipa in fata realitatii. Recunosc, e si un mod politicos de a spune ca am continuat sa citesc cu sufletul la gura carti pe care le consideram mai mult decat proaste.
Totusi, daca as fi pus intr-un joc absurd sa aleg intre carti si stirile de la televizor, probabil ca as alege cartile, oricat de anoste ar fi ele. Am multi prieteni care presupun ca ar face la fel. Din ce in ce mai multi...
Cartile iti dau macar speranta ca personajele, aberante cu desavarsire, sunt doar caractere ale unei fictiuni pe care alegi sa o traiesti si pe care o poti parasi oricand. Cartile, oricat de lipsit de inspiratie ar fi autorul lor, nu ne dau decat senzatia ca traim intr-o lume paralela, pe care o putem judeca intotdeauna si din care alegem sa nu facem parte.
Cu stirile insa, lucrurile nu mai stau la fel. Recunosc, nu sunt un admirator al clasei politice la putere in acest moment. Nu sunt un admirator al clasei politice in general. Acum insa, mi se pare ca avem de-a face cu cele mai grotesti personaje ale unei carti pe care probabil ca n-ar cumpara-o nimeni. Niciodata.
Mi-as dori niste alegeri in care politicienii sa fie asezati in rafturile perfecte ale unei librarii. Iar noi, privitorii alegatori, sa decidem, frunzarindu-i, cine merita luat acasa, cine merit sa fie data cadou, cine merita sa fie aruncat la maculatura. Stiu insa ca e o astfel de poveste nu se va scrie nicicand.
Nici politicienii nostri si nici vorbele lor nu au cum sa isi afle nemurirea in rafturile unei librarii. Putine sunt discursurile care au ramas in istorie. Putini oameni vor fi asimilti cuvintelor pe care le-au rostit in anumite momente. De ce nu intalnim politicieni romani, contemporani noua, pe lista acestor oratori de exceptie? Nu stiu. Poate pentru ca altii au vorbit mai putin despre epe si pag, despre coruptie si bilete. Poate pentru ca viitorul de care vorbeau a devenit acum prezentul celor care ii admira.
Discursurile, ca si cartile adevarate nu se construiesc pe vorbe ci pe sentimentul de inutil pe care il transmit ascultatorului. In fata unui orator desavarsit, nu poti decat sa iti declari neputinta de a contrazice. Poate acesta este motivul pentru care, mai nou, politica si oratoria sunt precum stirile tv si cartile bune. Nu se iubesc deloc...
“Scrie pentru a fi inteles, vorbeste pentru a fi auzit, citeste ca sa cresti mare...” E un citat cu autor necunoscut. Mi-as dori ca multi dintre politicienii nostri sa citeasca aceste randuri.
