Comisia de siguranta rutiera din Marea Britanie testeaza o masina fara sofer in vederea autorizarii circulatiei pe drumurile publice, incepand cu 2015. BMW testeaza driverless cars in China, in orase dar si pe autostrazi. Si nu sunt singurele cazuri; masina fara sofer se regaseste in planurile strategice ale tuturor marilor producatori auto. Acum cativa ani, producatorii auto nu credeau in acest concept. Startul a fost dat de un outsider fara experienta in domeniu, dar care a crezut in acest proiect vizionar, si ma refer la Google.

De ce este un proiect vizionar

Pentru ca driverless car va schimba imaginea automobilului. Daca pana acum partea mecanica era esenta masinii, cu driverless car sistemele IT instalate pe automobile vor fi mai importante decat motorul, pentru ca ele vor controla totul: locatia, consumul, ruta, manevrele in trafic sau parcarea, drumurile temporar inchise, limita de viteza impusa de conditiile meteo pe portiunea x de drum, securitatea pasagerilor si a celorlalti parteneri de trafic. O masina fara sofer dar complet automatizata, se va conecta la centre de date functionale in eCloud, de unde (super)computerul de bord va extrage informatiile de drum, in timp ce pasagerii vor naviga pe internet, lucra pe email si in aplicatii de car mobile office, sau vor viziona programele tv sau filme prin road pay movie channels.

Poate nu realizam acum, dar driverless car poate fi unul dintre elementele care ne vor schimba major viata. Nu o sa mai ai nevoie de carnet si o sa te poti intoarce de la o petrecere cu masina proprie chiar dupa ce ai consumat cateva beri. Iar cei ce fac drumuri lungi o sa poata pleca seara din Bucuresti, cu masina, pentru a ajunge dimineata in Viena la o conferinta. Timp in care vor putea si sa doarma tun.

Daca petreci doua ore pe zi la volan, te-ai gandit cate ore ai castiga pe an intr-un driverless car pentru a face alte lucruri? Fara sa mai zic de nervii scutiti atunci cand un sofer agresiv te sicaneaza in trafic.

Dar daca ma gandesc la transporturile de marfa? Pare un exercitiu destul de dificil sa ne imaginam azi un TIR mergand pe autostrada fara sofer. Iar in viitor si fara cabina: daca tot nu are sofer, de ce ar mai fi nevoie de cabina, un spatiu util irosit, nu?

In plus, daca viteza va fi controlata automat, probabil vor disparea masinile cu motoare super puternice, dar vor aparea masini cu supra-dotari. Ferrari nu se va mai mandri cu un motor care atinge suta de km in x secunde, ci cu un super birou mobil pe patru roti.

Accidentele! Cati oameni isi pierd viata din cauza vitezei, oboselii sau imprudentei, a lor sau a altora? Cred ca ne putem astepta la o reducere drastica a incidentelor si accidentelor rutiere. Mai putine tragedii si bani mai multi pentru alte activitati din sistemul sanitar.

Joburile care vor disparea

Joburi traditionale, precum soferul si agentul de trafic, vor disparea. Alte noi joburi vor aparea pentru a furniza serviciile si informatiile necesare traficului si conducerii masinii, pentru monitorizarea drumurilor, si a conditiilor din trafic. In mod sigur vor fi joburi de nivel mediu sau high, pentru oameni avand cel putin un nivel educational mediu. In mod sigur dezvoltatorii de software vor avea un nou gen de business de facut, mai ales ca este un domeniu care abia se naste. Majoritatea noilor servicii vor avea toate in denumire prefixul “e”, pentru ca vor functiona in cloud.

Si foarte probabil ca driverless car va afecta semnificativ si telefonia mobila. Pentru ca va fi nevoie de o comunicare wireless mult mai fiabila, volumele de date transferate vor creste inmiit fata de volumele de astazi, pentru ca probabil vor fi folositi sateliti in locul celulelor de telefonie mobila actuale, pentru o acoperire mai buna. Si inca multi altii de ‘pentru ca’. Operatorii actuali de telefonie mobila se vor transforma in operatori de trafic global, pentru ca noul business va fi de cateva ori mai mare, mult peste ceea ce acopera acum telefonia, internetul si TV-ul. Iar jucatorii care nu se transforma, sunt sortiti disparitiei.

Cred ca in 15-20 de ani driverless car va fi un fapt cotidian, cel putin in tarile dezvoltate. Probabil ca, peste inca 20 de ani, statul va relansa programul “rabla” pentru a elimina autoturismele actuale care nu vor mai avea loc in noul concept auto. Poate si ca departamentul de politie rutiera va fi complet transformat.

Cu ani in urma citeam nuvele despre inventatori care creaza masini fara volan, conduse mental, masini conduse de roboti, sau masini fara sofer conduse de un dispecerat central. Toate erau incadrate in categoria sience-fiction. Acum cativa ani o universitate americana si-a propus ca program de cercetare crearea unei masini fara sofer, dupa care a aparut un tip care a crezut in acest proiect si a avut si resurselele necesare sa-l puna in miscare. Proiect care va marca vietile a miliarde de oameni in viitor, fie ca vor fi pasageri intr-un driverless car sau vor avea un job legat de noul concept auto. Sa se mai spuna ca o adiere creata de aripile unui fluture nu poate isca o furtuna pe cealalta parte a globului.

Ce relevanta au toate acestea pentru o companie de consultanta in gestionarea capitalului uman, cum este APT Group? Poate pentru ca intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat vom vorbi despre eRecruiting, eTraining, e… s.a.m.d.

Cum vad eu un eTraining Fully Interactive? O clasa de curs virtuala, la care te poti conecta de oriunde ai o conexiune la internet, in care fiecare il vede si poate interactiona cu fiecare, cu exercitii adaptate mediului virtual. Cum ar arata un eTraining Semi-Interactiv? Un program de curs pre-inregistrat, disponibil 24x7, cu trainer care explica partea teoretica, impartit in sesiuni de cate 20 de min, fiecare sesiune descarcabila pe smartphone in mod protejat. Poti sa rulezi sesiunea, in drum spre casa, cu teste grila unde fiecare raspuns incorect sau corect capata si o explicatie (video+titrare), iar interactiunea cu programul se va face prin scris si/sau vocal cu ajutorul unei interfete de tip interpretor de comenzi vocale. Iar pe “peretii camerei virtuale” … reclame aranjate cu gust J (cum am putea pune si in sala de induction). Toate astea in timp ce deplasezi, fireste, in propriul tau driverless car.

Citeste si:
    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Cariere »



    Setari Cookie-uri