Cultivarea, o miza pentru manageri?

Da, un manager trebuie sa se cultive tot timpul, nu doar in perioade de criza. Asta tine de pozitia lui si de statutul lui ca persoana, nu de conjunctura.

Nu zice nimeni ca trebuie, toata lumea zice ca e mai bine, tocmai pentru ca sa-si merite pozitia. Apetitul pentru cultura nu vine odata cu criza, ci ma tem ca odata cu aceasta risca sa se diminueze.

Un meneger trebuie sa fie cultivat tot timpul nu numai pe vreme de criza.Un bun meneger este la punct cu toate detaliile si orice se intampla, dar ce se intampla cand un om este cultivat si este indepartat ca nu easte nevoie de asa ceva?

Cel mai adesea managerii sunt recrutati dintre cei cu pregatire de specialitate (economisti) sau din stiintele exacte (politehnisti etc.). Dar nici absolventii de socio-umane nu sunt exclusi.

Cat priveste rolul IQ-ului si al EQ-ului, cred ca importanta nu este ponderea fiecaruia cat complementaritatea amandurora.

A fost unul, dar a murit. Imi pare rau, nu stiu sa dau mai multe detalii.
Cunosc insa multi care se cultiva actualmente pentru a putea intra in calcul pentru postul de prospect de candidat la concursul in cauza.

Mediul online e un fel de univers borgesian, de "carte a tuturor cartilor", asa ca si nevoile cultivarii pot fi satisfacute aici. Ceea ce incurajeaza insa Internetul este o anume superficialitate, cea a zig-zagarii permanente printre spatii eterogene de informatie. Nu strica, asadar, macar din cand in cand contactul cu textul tiparit traditional. De altfel, in lumea editoriala s-a crezut la un moment dat ca textele digitalizate le vor scoate complet, rapid, din uz pe cele tiparite. Profetia s-a dovedit insa falsa. Cartea isi gaseste inca, e drept, nu se stie pentru cat timp, o multime de solicitanti.

Da. Macar atat, daca nu e loc/timp/disponibilitate pentru altceva. On-line nu trebuie privit ca un inlocuitor pentru off-line, ci ca un complement pentru acesta. Trebuie, insa, foarte, foarte mult discernamant si concentrare. Soricelul acela mic aluneca prea usor de la o tentatie la alta.

Va dau intru totul dreptate. As fi curios sa aflu, statistic, cam cati oameni de pe lumea asta considera ca lucreaza in locul ideal, asa cum si-au dorit ei sa fie. Si, colac peste pupaza, criza acutizeaza dificultatea optiunilor.

Din pacate situatia este reala, exista si va dainui pana la apusul veacurilor. Recomand filmul Anger Management si repetarea obsesiva a expresiei “Goos-fra-baaa”. In rest, calitatea definitorie trebuie sa fie toleranta. In gradina Creatorului e loc pentru toata lumea. As adauga si altceva: este genul de frustrare generatoare de apetit pentru crestere si, in cele din urma, de a-l inlocui pe incompetentul necultivat care a ajuns cu pile, relatii, noroc si conjunctura acolo unde este el acum.

Imi aduc aminte de o definitie aflata in scoala potrivit careia "cultura este ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot". E drept, adesea cultura e confundata cu abundenta de informatii si cu forme epatante de a o etala. Eu cred ca un om nu devine neaparat mai complicat pe masura ce se cultiva. Poate chiar dimpotriva. Cultivarea este ingemanata cu formarea discernamantului, cu capacitatea de a distinge intre important si accesoriu, intre autentic si fals, intre valoros si derizoriu. In plus, simplitatea nu cred ca e un dat "natural". Am cunoscut o sumedenie de oameni necultivati dar perfect incoerenti si cu o gandire confuza. Simplitatea in lucrurile importante se obtine prin efort.

Imi vine in cap un slogan al unei binecunsocute companii: “sens si simplitate”. Cele doua notiuni se imbina numai prin cultivare in ambele directii. Managerul trebuie sa aiba sens in ceea ce face si in ceea ce spune si trebuie s-o faca simplu, pe intelesul tuturor. Daca devine egal numai cu el insusi, atunci nu mai este manager, ci devine un soi de demiurg neinteles pentru cei din generatia sa, materie de studiu in cercul managerilor disparuti sau concediati, ca sa parafrazez un titlu celebru. Personal, nu am intalnit niciun caz de mare cultura inexplicabila si niciunul de mica cultura explicabila.

Eu cred ca da si cred ca din ce in ce mai mult. Nu este vorba numai despre managerul in cauza, ci si despre capacitatea acestuia de a coagula o echipa si un spirit al acesteia. Este vorba, in acelasi timp, din ce in ce mai mult despre fidelizare, despre dorinta multinationalei respective de a se putea baza pe termen lung pe oamenii cheie retinandu-I nu numai prin mijloace pecuniare din ce in ce mai crescute, ci si prin personalitatea managerului respectiv. Cred ca multinationalele reprezinta un vector de crestere si de opinie in acest sens.

E riscant sa tragi o concluzie generala pe baza unor cazuri particulare. Nu ma indoiesc ca exista si manageri care stau prost cu cultura. A fi cultivat e o conditie facultativa a oricarei cariere, inclusiv cea manageriala. Dar asta nu ii scade importanta. Un manager cultivat are mai multe sanse de a fi privit ca un model uman de oamenii cu care lucreaza, are deci mai multe sanse de a fi convingator.

Particularizarea in acest caz este inselatoare. Nu cred ca Dl. Penescu a fost managerul operatiunii in cauza (ci mai degraba finantatorul acesteia), dupa cum avem foarte putine date despre cultura domniei sale astfel incat sa putem trage o concluzie. Mai apoi, cultura nu este o conditie nici necesara si nici suficienta pentru atingerea performantelor. Pe urma, imi amintesc cum au ajuns unii oameni sa fie academicieni in epoca de aur a promovarii competentei dosarului imaculat…

Ma pricep, inevitabil, destul de putin la doctrine economice. Mai degraba stiu ce idei filosofice stau la baza lor. Insa, in general, managementul implicand luarea de decizii, e totdeauna nevoie de o fundamentare a deciziilor pe care le ei. Altfel spus, nu poti naviga dupa voia vanturilor intre doctrine diferite sau chiar incompatibile. E si in politica o regula de baza: anume ca chiar si o decizie gresita e mai buna decat nici o decizie. Din pacate, e o regula frecvent incalcata la noi, unde politicienii vor sa multumeasca pe toata lumea si ca atare nu au nici o optiune.

Cu exceptia celor foarte, foarte mari, managerii nu isi permit luxul unei doctrine. Doctrina managerului este rezolutia Consiliului de Administratie si ramane de fazut daca acesta ia in considerare principii liberale sau centraliste Este si o chestiune de talie a intreprinderii. Daca Jack Welch si-a permis probabil luxul unei doctrine liberale, cred ca CEO-ul unui mare conglomerat german (a carui ambitie a fost intotdeauna aceea de a egala compania primului) a fost mai degraba keynesian. In cele din urma, cred ca depinde in mod esential de locul principal de desfasurare a operatiunilor, iar doctrina nu este decat o unealta in mana managerilor de top in a-si realiza obiectivele propuse.

Un sportiv de performanta alearga ca sa se distanteze de toti ceilalti din pluton. Un manager de succes trage echipa dupa el.

Managementul este despre performanta echipei. Paralela cu sportul de performanta nu poate fi facuta decat la cel mult sporturile de echipa, caz in care comparam managerul cu antrenorul. Ferguson este de peste 18 ani Managerul echipei Manchester United, si inca unul de foarte mare succes.

Pare-se ca sunt totusi mai multi oameni cultivati in business decat in politica - macar pentru motivul ca cei din business nu trebuie neaparat sa fie votati ca sa aiba succes.

Greu de spus, desi intrebarea mi se pare foarte provocatoare. As da un raspuns oarecum de natura politica, eludand intrebarea si formuland o alta, al carei raspuns il stiu deja, care este pregatit si validat impreuna cu specialistii care m-au indemnat sa-l ofer. ;-)

In politica se poate spune ca este mai mult leadership decat un management, desi in business in general avem mai mult antreprenoriat si ca atare mai mult leadership. Ambele reflecta nivelul populatiei din care provin si as spune ca, pentru a supravietui, ambele au vitala nevoie de a se cultiva.

Sa o luam pe rand.

Criza afecteaza sansele tuturor absolventilor de a-si gasi rapid un loc de munca. Probabil cei care termina Literele sunt mai putin vizati decat altii, a caror specializare e mai ingusta (cei din stiintele exacte, de exemplu) si posibilitatile de angajare inca si mai restrictionate.

Din sondajele de pana acum reiese ca aproximativ un sfert din studentii de la Litere lucreaza in part time si inca un sfert cu norma intreaga.

Evident, idealul e sa poti destina invatarii, in anii de facultate mai mult timp decat iti ingaduie o slujba tinuta in paralel. Dar pentru multi tineri, din motive financiare, lucrul asta e foarte dificil sau imposibil. Partea buna pentru cei care invata si lucreaza in acelasi timp e ca ar putea conecta ceea ce fac cu ceea ce invata, daca cumva lucrul asta se intampla sa se intample.

De pilda, Gilda Lazar, director corporate affairs la JTI Romania.

Impartasim, imi dau seama, aceleasi convingeri.

Lectura este pentru mine parghia principala a cultivarii. Dar e doar o optiune personala. Te poti cultiva in orice domeniu care iti solicita creativitatea. De pilda, facand fotografii sau modelaj in lut. Evident, la asta se adauga intreaga panoplie de atractii care ne stau la dipozitie: filme, expozitii, concerte... Timpul, ii spuneam si altui corespondent, e cat e; si cat si-l face fiecare.

De cand am vazut Matrix, tot incerc sa vad cine vinde aparatul acela de incarcat competente. Nu am gasit inca un furnizor. Incerc, in continuare, prin metode clasice, invechite, audio-vizuale. Mai caut, totusi…

De la "supravietuirea cultivarii" la "cultivarea supravietuirii"! Suna excelent formularea dvs.! Sa speram ca, pe de o parte cultivarea va iesi candva din epoca supravietuirii si ca, pe de alta parte nu vom mai avea nevoie pe cat de curand posibil sa invatam doar cum sa supravietuim. 

Un fost coleg de la Erudio, in mod evident mai cultivat decat mine, spunea ca e bine sa trecem de la inconstiinta competenta la constiinta incompetenta, ca numai asa ne vom putea da seama unde trebuie sa corectam ceea ce trebuie sa corectam.

Cultivarea e bine intr-adevar sa fie continua si organica, dar nu exista nici o reteta infailibila privind traseul de strabatut. As acorda prioritate intuitiei. O solutie fericita este cea de a avea un bun sfatuitor sau macar un bun partener de dialog pe drum. 

Este, indubitabil, un proces organic continuu. Este intuitiv in masura in care managerul este si leaderul echipei si devine obiectiv-metodic odata cu aparitia consultantei performante care arata unde trebuie facute corecturile necesare pentru obtinerea performantei.

O carte de suflet: poate un roman de Paul Auster, unul dintre cei mai cunoscuti romancieri americani de azi. "Mr. Vertigo"., "Leviathan", "Cartea iluziilor" sunt in librarii, in traducere romaneasca. Poate ca cea din urma se potriveste cel mai bine unui context de criza.

Pentru business, pe langa Codul Fiscal 2009 - autor necunoscut ;-), Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter - Cadranul banilor. Pentru suflet, Andrei Plesu – Comedii la Portile Orientului.

Mi-ati dat deja raspunsul. Si pentru mine, cultivarea nu poate functiona doar intr-o singura directie. Ingemanarea cultivarii proprii cu emulatia transferata altora e intr-adevar formula ideala.

Ca manager, imi plac intrebarile puse care au si raspuns pertinent. Foarte bine zis!

Mai in gluma, mai in serios, am spus de mai multe ori prietenilor mei ca l-as vota pentru presedentie pe acel candidat care va promite sa faca ziua de 48 de ore. Din pacate, pana acum nu s-a ivit nici unul si ziua a ramas tot de 24. Ne batem toti cu timpul si incercam sa-i smulgem cate ceva si pentru noi insine. Pana una-alta, se vorbeste in permanenta de criza financiara, de criza economica, mai putin de criza de timp.

Doua raspunsuri, prin doua intrebari: N-ati observat ca toate lucrurile pe lumea asta sunt facute de oamenii foarte ocupati? Daca nu acum, atunci cand?

In calatoriile si in sederile mele peste hotare am intrat in contact in primul rand cu colegii de breasla din mediul academic, doar sporadic cu oamenii din afaceri. Am insa o serie de amintiri relevante. La Amsterdam am fost invitat sa tin niste cursuri de cultura romaneasca pentru specialisti bancari olandezi care urmau sa lucreze la noi in tara. La Viena am organizat, la sfarsitul anilor '90, un colocviu international privitor la Romania. Se discutau acolo chestiuni legate de limba, literatura, arte, istorie, societate, politica si altele. Colocviul era finantat de o banca austriaca si avea si o sectiune de comunicari pe teme financiar-bancare. Am fost surprins de interesul cu care participantii la aceasta sectiune au asistat la toate celelalte comunicari despre Romania, multe dintre ele foarte indepartate de domeniul lor de activitate profesionala.  

Intrebarea este provocatoare, iar raspunsul ar putea avea conotatii xenofobe. Nu pot face reale diferente din acest punct de vedere si cred ca ceea ce este in cele din urma cel mai important nu este nivelul atins, ci apetitul pentru. In rest, fiecare padure are uscaturile ei, dupa cum fiecare pisc are floarea lui de colt.

Dupa cate pot sa-mi dau seama, nevoia de cultivare pare sa fie mai mare in momentul de fata in zona antreprenoriala decat in cea manageriala. Pentru mine personal, in managementul universitar cel mai mult am invatat din lectura romanelor. Din Balzac, Flaubert, Tolstoi, dar si din proza lui Caragiale, a lui Buzura si multe altele poti afla o sumedenie de lucruri despre psihologia si comportamentul oamenilor, despre ce-i anima pe acestia si ce-i face sa actioneze. O experienta pentru mine fascinanta a fost aceea a programelor de dezvoltare personala din cadrul Erudio. Aici am putut vedea ce impact are cultivarea asupra celor care lucreaza in management.

Voi dezamagi amatorii de scurtaturi. Nu exista o lista restransa de lecturi, vreun dictionar sau vreun iSO, eventual luat de pe torrente care sa fie exhaustive in aceasta privinta. “The 10 managerial cultural things to know for dummies” nu exista. Exista, in opinia mea, o regula totusi: spiritul deschis. Creierul e un organ complex. Conform principiului “organul nefolosit se atrofiaza”, el trebuie folosit, hranit cu informatie, iar canalele de acces trebuie lasate deschise. Restul stie sa faca si singur, indiferent ca apartine unui manager sau unui antreprenor.

Unii sunt ferm convinsi ca liderii autentici sunt nascuti, nu facuti. Eu prefer sa nuantez acrasta chestiune. Avem, e drept, fiecare dintre noi, un „dat” – niste spirale de ADN, de pilda – pe care nu il putem schimba. Depinde insa de fiecare ce face cu acest dat. Viata multor oameni ia adesea intorsaturi surprinzatoare, pentru ca ei ajung sa-si descopere fatete nebanuite pana atunci. „A fi cultivat” ze ajuta, cred, nu doar in contactul cu ceilalti, ci si in permanenta descoperire de sine.

Da, numai ca, in mod ciudat, prin cultivare migrezi catre leadership, asa incat nu mai putem vorbi despre o calitate innascuta si ma tem ca avem de-a face cu un sofism. Oricare ar fi silogismul, cultivarea ESTE necesara.

Mie cu siguranta mi-ar prinde bine o mai solida cultura financiara. Incerc sa mi-o formez „din mers”.

Nu cred ca un manager trebuie sa treaca printr-o criza ca sa aiba educatie financiara si sa faca diferenta dintre risc si riscant. Personal sunt in criza de vreo 20 de ani si la intrebarea “cu ce te ocupi?” care mi-a fost pusa la inceputul lui 2006, am raspuns sec: “Sunt manager de criza!”

Cateva legaturi intre cultivare si leadership se vad mai lesne. Capacitatea de a conduce are nevoie de personalitate, care se rotunjeste, cel mai adesea, pe terenul culturii, al contactului cu valorile. Are, dupa aceea, nevoie de autenticitate – in comportament, in contactul cu ceilalti. Are nevoie de forta de comunicare si de empatie. Sunt insusiri care se formeaza cu predilectie prin cultivare.

Nu vreau sa intru in dezbaterea deja clasica manager vs. leader, insa poti conduce eficient numai daca oamenii te pot urma intr-un fel sau altul. Altfel, cred ca te vor pizmui. Trebuie sa stii cate ceva din domeniul fiecaruia, fie profesional, fie privat si cred ca aceasta este intrucatva definitia culturii generale. Conducerea prin forta merge o vreme, dar are moarte sigura. Conducerea prin duplicare merge tot timpul si este… sanatoasa.

„Cultura” a insemnat, la origine, pregatirea pamantului ca sa poata rodi. Cred ca e cel mai important sens al termenului, aplicat si la oameni, nu numai la sol: pregatirea spiritului si a inimii – cultivarea vizeaza deopotriva educarea intelectuala cat si cea emotionala – ca sa dea roade. Cred ca o solida cultura de specialitate neinradacinata intr-o cultura generala bine asezata are mai putine sanse de a fi fructificata, in plan profesional.

Exista un pacat, probabil al optulea, conform caruia oamenii care au avut succes intr-un domeniu cred ca sunt capabili sa-l aiba in toate si ca este suficienta redirectionarea atentiei inspre domeniul respectiv pentru ca succesul sa apara. Am intalnit oameni de afaceri de succes care au crezut ca sunt si scriitori de succes si ca singura opreliste era decizia lor de se apuca de scris si basta! Nu cred ca este asa, cred ca succesul inseamna inter-alia si redefinirea modestiei individuale. Odata inteleas acest lucru, cred ca se creaza si terenul propice pentru plantarea semintelor care, intr-un final, vor duce la cultura de tip academic daca, desigur, germenii sunt hraniti corespunzator. Altfel, s-ar putea sa intrebati un manager de succes care la intrebarea de mai sus sa raspunda ca nu l-a impresionat niciun francez.

Am prea putina experienta de companie ca sa pot emite pareri avizate. Pot sa spun insa cu certitudine ca si in managementul universitar viata e stresanta si, adesea, epuizanta. Cred ca solutia unor companii sau institutii de a atinge performante distrugandu-si oamenii nu e una nimerita. Eu unul, in orice caz, fac tot ce pot ca sa o evit.

Lipseste cuvantul familie din enuntul de mai sus, lucru care ma pune pe ganduri… Din pacate, fiecare forta din jurul nostru este cronofaga. E foarte, foarte greu sa gasim un echilibru si sa nu incalcam acea linie subtire de demarcatie intre efort si supra-efort, intre ocupatie si pasiune, intre misiune si emisiune... Sunt cateva principii, totusi, pe care ti le formezi mai ales dupa ce ai pierdut in fata unei astfel de forte. Mai intai trebuie sa inveti despre delegare (inutila fara control), despre planificare (inutila fara actiune), despre igiena muncii, despre intaietatea sentimentelor in fata rezultatelor de moment, despre termen lung versus termen scurt si despre hrana mintii versus satisfactii mercantile.

Personal cred mai degraba intr-un determinism intre necesitatile traiului si instrumentalizarea lor printr-un loc de munca. Altfel spus linia subtire de demarcatie este o veritabila granita intre supravietuire si vietuire. Pentru a supravietui este necesar salariul, pentru salariu este necesar cuantumul de productivitate aferent. Acest cuantum este exploatatabil intrucat suntem doar resurse umane... Intr-o simpla diagrama temporala se va obtine cu cat mai MULT timp la locul de munca pentru a obtine MINIMUM de confort de subzistenta cu atat mai PUTIN timp necesar vietuirii. In consecinta, Ana-Maria si Gabriel Stanciu rationez ca un manager/ companie ar putea sa sprijine si sa-si incurajeze oamenii sa traiasca prin eficientizarea grilei salariale bazate pe CALITATEA productivitatii si nu CANTITATEA temporala presupusa a fi necesara. In felul acesta o persoana care isi optimizeaza munca este o persoana care poate munci de ex. cu 2 ore mai putin pe zi, deci 40 de ore intr-o luna, echivalentul unei saptamani de lucru.

Mi-a placut mult acest raspuns al Dlui Stanciu pentru ca am avut acesta problema a echilibrului dintre viata personala si cea profesionala si nu a fost deloc usor sa gasesc o rezolvare care sa reziste in timp. Principiile enumerate sunt intr-adevar cele cu care se confrunta un manager, iar intaietatea a tot ceea ce tine de implinirea personala este alegerea fiecaruia. Si as mai adauga ceva langa cuvantul FAMILIE si anume: IUBIREA. Cred ca forta pe care ne-o da nu poate fi inlocuita de nimic pe lumea asta.

Este vorba despre cultura generala – mai exact, despre cultura umanista, care nu inseamna „ce stii” ci, in primul rand, „ce esti”. Cultura care are, in miezul ei, chestiunea valorilor.

Ma tem ca este despre ambele. Nu cred ca managerii pot fi performanti daca nu au cultura generala, atat de tip umanist, cat si de tip societar si nu cred ca pot rezista acolo pe termen lung daca nu au cultura manageriala, lucru care, desigur, se cultiva...

Ati nimerit un punct nevralgic. Dupa mine, invatamantul superior de la noi navigheaza inca in zig-zag, fara busola. Universitatile, puse sub presiune economica, incearca sa vanda „ce se cumpara” – diplome, etichete la moda de tot felul, promisiuni de angajabilitate dubioase etc. –, angajatorii nu se prea arata interesati de ce se intampla in spatiul universitar iar „beneficiarii” intreaba „ce ies” tinerii – foarte frecvent parintii decid in numele copiilor lor! – din cutare sau cutare facultate, ca si cum ar fi vorba de scoli de meserii. Pentru oferta adresata adultilor nu mai raman timp sau energie – desi cred ca universitatile ar putea oferi, daca si-ar pune problema serios, cursuri interesante de tot felul pentru cei doritori sa se cultive: scriere creativa, comunicare interpersonala, mentalitati, interculturalitate etc.

De acord cu ideea Dlui Papadima privind lipsa busolei in invatamantul romanesc, chiar as completa cu o maxima relevanta: SI NU EXISTA VANT BUN PENTRU O CORABIE CARE NU ARE UN PORT DE DESTINATIE. Brambureala din invatamantul romanesc nu are nici o sansa sa aiba ca rezultat cultivarea celor care-l frecventeaza, dimpotriva lipsa unor strategii pe termen lung si schimbarile promovate de fiecare data la instalarea unui nou ministru dau peste cap sistemul care se pare ca nu-si va reveni prea curand. Ramane ceea ce familia, societatea, mediul pot sa ofere in schimb.

Cultivarea va ramane totdeauna „pe planul doi” in competitia pentru functii manageriale – ceea ce, daca luam formula ad litteram, nu ar fi deloc de lepadat. Deocamdata sunt probabil destule situatii in care ea figureaza „pe planul n” sau e complet ignorata. De fapt, cu putine exceptii – „profesionistii” din educatie, cercetare, mass media culturala – ea se afla intotdeauna pe pozitie secunda in cariera profesionala. Dar poate asigura, de pe aceasta pozitie, un humus fertil din care sa germineze mai usor si mai viguros abilitatile cerute.

Mai intai, incep prin a-mi cere scuze, nu-mi place cuvantul “focusati”. “Concentrati” mi se pare mai romaneste. Mai apoi, probabil ca ei fac ceea ce li se cere sa faca. Ramane de vazut (i) daca ceea ce li s-a cerut sa faca este ceva care rezista pe termen lung cerintelor multiplelor forte care actioneaza asupra conducatorilor unei companii sau asupra companiei insasi si (ii) daca vor rezista in aceasta functie sau chiar in aceasta meserie pe termen lung. Daca managementul este despre organizare, atunci leadership-ul este despre duplicare. Poate ca mai putin cultivatul respectiv va fi un manager bun pe termen scurt, dar cu siguranta nu va fi un leader duplicabil pe termen mediu sau lung.

E drept, nu am. Stiu insa ca, in tarile central- si est-europene, cultura umanista s-a bucurat, o vreme, de un prestigiu social considerabil, fie si pentru motivul ca, de pilda, promitea o rascumparare pentru mizeriile traiului din comunism. Pestigiul acesta s-a erodat rapid, si din cauza mobilitatii sociale alerte, la care banuiesc ca faceti aluzie referindu-va la „burghezia proletara”. Nu vad insa niciun motiv ca sa fie o pierdere ireparabila.

In opinia mea, cel mai mare rau pe care a putut sa-l faca anii de comunism distorsionat pe care i-am trait in Romania este acela ca s-au alterat mult prea puternic randuirile sociale. Lipsa de respect fata de profesori a fost inlocuita cu excesul de respect fata de gestionara de la aprozar si acest simplu fapt a creat impresia celor mai putin instruiti ca s-au cocotat pe un piedestal pe care aveau dreptul sa fie din ratiuni dincolo de necesitatea explicitarii. Personal, atunci cand unul dintre liderii de sindicat mi-a dat citate din Stalin, am raspuns ca sunt prea tanar si ca nu am avut onoarea sa-l cunosc… Dincolo de umila contributie personala, nu am SOLUTIA.

Eu cred ca ceea ce a reusit comunismul si anume: distrugerea VALORILOR, uniformizarea indivizilor, lipsa unei ierarhii a acestor VALORI este una din cauzele situatiei actuale din Romania. In firmele din Romania, inainte de '89, competenta si profesionalismul nu erau totdeauna garantia succesului, ci sistemul de PCR(pile, cunostinte, relatii). Daca multinationalele ar fi putut sa schimbe aceasta situatie daunatoare individului, eu nu sunt convinsa ca acest lucru s-a intamplat. In multe cazuri, obiceiurile "mioritice" au fost imbratisate cu caldura, iar tinerii romani au trait dezamagiri similare celor dintr-o companie romaneasca get-beget. De acord cu toleranta si cu faptul ca e loc pentru toata lumea, dar as fi preferat sa asimilam cat mai multe dintre cele BUNE si cat mai putine dintre cele RELE.

Cred, totusi, ca in management nu e vorba doar de „a pacali” pentru a obtine avantaje. Eu, unul, ma ghidez dupa zicerea lui Lincoln: „Poti pacali pe toata lumea pentru o vreme, ii poti pacali pe unii la infinit, dar nu ii poti pacali pe toti la infinit.” Cred ca Lincoln s-a descurcat bine in „activitatea si arta de a conduce”.

Este bine sa cunosti istorie, sa inveti din ea ca sa nu repeti greselile altora dinaintea ta. Din pacate, Abe Lincoln a trait pe la 1800, in USA. El s-a descurcat foarte bine in arta de a conduce avind dea face cu o anumita conjuctura politica, sociala si economica. Astazi poti sa "pacalesti" pe toti, atit timp cit ai cutitul si painea (sau alte 'arme' ascunse prin mineci). Pentru Romania consider ca vremea managementului cultivat nu a venit inca..., dar este bine sa ne antrenam pentru asta.

Ba da. Managerul a devenit intr-adevar un soi de afacerist intr-un CARITAS economic. Este de altfel una dintre cauzele crizei mondiale actuale, criza care, in opinia mea, nu este numai una economica sau financiara ci si una profunda morala. Singurele obiective managerial de profit pe termen scurt vor disparea in viitor, pentru ca sistemul de valori trebuie sa fie restabilit. Nu putem crede la infinit ca exista oportunitati de crestere nelimitata Cred ca exista numai oportunitati de crestere sustenabila, in perfect echilibru cu natura, societatea, moralitatea si etica sociala. Pentru implementarea unui astfel de viitor este nevoie de manageri cultivati si nu de agenti de vanzari ai… CARITAS.

Despre foloasele istoriei exista opinii contradictorii. Unii sustin ca ea ne ajuta, cum spuneti, sa nu repetam greselile celor de dinaintea noastra. Altii zic ca istoria nu ne invata nimic, pentru ca niciodata lucrurile nu se intampla la fel. Totusi, eu cred ca un ins ca Lincoln mai are ceva actualitate, macar pentru americani.

Se prea poate ca vremea managementului cultivat sa nu fi venit inca si la noi, dar, cum spuneti, ar fi regretabil sa trecem pe langa ea fara sa ne dam seama, daca vine sau daca poate chiar a venit.

Grea intrebare – pentru ca exista o sumedenie de raspunsuri posibile, insa care e cel mai nimerit depinde de imprejurari concrete: cine sunt colegii, in ce relatie sunteti cu ei etc. Uneori functioneaza exemplul personal. Alteori, crearea motivatiei pentru schimbarea comportamentala – contracararea lui „de ce mi-as bate capul cu asa ceva?” Sau dinamica grupului – cine e „pentru”, cine e „contra”, cine e dispus sa asculte argumentele celuilalt.

Raspunsul la intrebare depinde de pozitia in cadrul organizatiei a celui sau celei care detecteaza exprimarea sa-I spunem anacoluta. Daca detectorul se afla in pozitia de a recomanda/ bugeta cursuri, atunci sa-I trimita la Erudio, daca nu, la aniversarea acestuia sau acesteia sa-I faca cadou o carte, la inceput cu poze mari color astfel incat sa se creeze apetitul pentru citit. Daca nu merge nici asa, am inteles ca exista un dictionar romglais-roman.

Politica si antreprenoriatul sunt inca, in Romania, sub bagheta norocului: sa cunosti omul potrivit la momentul potrivit s.a.m.d. Cat despre cuvantul „manager”, intr-adevar, l-am luat din engleza neavand ceva adecvat in romana – semn ca nici nu aveam nevoie de asa ceva, notiunea fiindu-ne straina. Ne puteam multumi cu „dom’ director” sau „sefu’”.

Intreprinzator/ politician +cultivare nu este neaparat = cu manager. Aptitudinile sunt sau ar trebui sa fie diferite. In acelasi ton nu orice sef promovat in functie de alte criterii decat competenta este neaparat incompetent sau incompatibil cu functia de manager pe care o ocupa. Sunt aprecieri cu caracter general care nu tin cont de un principiu fundamental si anume acela ca in management este vorba despre individ si nu despre categoria din care face parte. In limba romana exista termenul de conducatorie insa consonanta era prea mare cu un alt termen si anume acela de mancatorie, asa incat in scopul salvarii imaginii conducatorului a fost necesar importul cuvantului manager.

Societatea romaneasca a gustat acum doua decenii gustul libertatii si a crezut ca e vorba de bunastare. E o confuzie costisitoare. Lumea noastra colcaie de frustrari si de crase neintelegeri. Dar are, totusi, un avantaj – adesea stresant: e mult de facut, de schimbat. De la valul „imbogatitilor peste noapte” la lumea managementului romanesc actual e o distanta imensa, strabatuta intr-un timp foarte scurt. Banuiesc ca si in selectia celor care conduc schimbarile nu se vor opri aici. In sectorul mult mai vizibil – era sa zic „mult prea” vizibil – al politicului vedem, de pilda, lideri „din popor” care iau, in secret, lectii particulare de gramatica.

Societatea economica romaneasca din pacate nu este inca in stare sa-si dezvolte mecanisme de apreciere calitativa exhaustive. Ma refer aici nu numai la nivelul cultural-educational al managerilor, ci si la capacitatea lor calitativa si cantitativa de a-si indeplini cu succes misiunea pentru care sunt mandatati. Acest lucru insa este valabil nu numai pentru manageri, ci se aplica si pentru politicieni, formatori de opinie, sportivi de performanta sau alte persoane publice. Ca sa nu incheiem intr-un ton pesimist, cred cu tarie ca domeniul in care vom vedea primele mecanisme eficace de selectie calitativa va fi cel al managementului.

„A fi cultivat” este, pentru mine, mai degraba o chestiune de calitate, decat de cantitate. Conteaza, de pilda, mai putin cate carti ai citit, mai mult ce si inca si mai mult cum – ce a facut lectura lor sa se intample cu tine. Deprinderile dobandite in adolescenta si in tinerete – care dureaza mai mult sau mai putin, de la om la om – conteaza, fara doar si poate: bucuriile lecturii, curiozitatea pentru „experiente” noi ale mintii, placerea de a explora teritorii necunoscute... Se prea poate ca, ulterior, sa ai impresia ca nu era – sau nu e – nevoie de toate astea ca sa ai bani sau ca sa conduci. Eu, insa, cred ca e mai greu sa-i conduca pe altii pentru cei care nu se pot conduce pe ei insisi. Aici cultura are un cuvant de spus.

A fi cultivat nu este o tinta care odata atinsa degaja un premiu. A se cultiva este un proces si nu o instantiere, incepe de la varste fragede, continua pe parcursul adolescentei, se completeaza in timpul studiilor, se perfectioneaza in activitatea profesionala si se rafineaza la varsta senectutii. Sunt manageri cultivati si sunt si manageri mai putin cultivati. Asta nu-I face pe primii mai capabili sau pe ultimii mai incapabili, ci doar diferiti. Tendinta este insa ca pe termen lung managerii cultivati sa fie cei care par sa aiba mai usor acces la arta inaltei conducatorii.

Ca sa faca bani, dupa parerea mea, un manager NU trebuie sa fie cultivat(exemplele pe plaiurile mioritice sunt notorii). Ca sa conduca, DA. Si aici exemplele sunt relevante, Jack Welch de la GE, considerat cel mai mare manager al secolului, este azi consilier al unui grup de directori generali aflati in topul FORTUNE 500 si este omul care poate vorbi despre succesul in afaceri si in viata. Ceea ce n-ar putea face niciodata unul din categoria anterioara. Cred ca aici poate fi facuta diferenta. Cei de genul lui Welch raman in cartile de istorie a managementului, ceilalati apar in presa eventual la rubrica MONDENA.