Furnizorul privat de servicii medicale Sanador, controlat de omul de afaceri Florin Andronescu, inaugureaza saptamana aceasta un spital cu 290 de paturi, in centrul Bucurestiului.
Spitalul va fi primul din cadrul retelei care pana acum era formata din trei clinici si doua laboratoare de analize medicale.

"Spitalul Sanador dispune de cele mai noi tehnologii, ofera servicii la standarde europene si confortul unui hotel de 5 stele. In plus, cuprinde toate specialitatile medicale si chirurgicale, fiind singular, din acest punct de vedere, pe piata de profil din Romania", se precizeaza in anuntul transmis de oficialii retelei de clinici.

[Vezi aici care sunt preturile pentru spitalizare in spitalul Sanador].

Valoarea investitiei nu a fost inca anuntata. Inaugurarea oficiala va avea loc joia aceasta.

Noul spital, situat pe strada Sevastopol, aproape de Piata Victoriei, acolo unde Sanador detine deja o clinica medicala, are o suprafata de 18.000 de metri patrati. Spitalul include sapte lifturi, 125 de locuri de parcare in cele trei subsoluri, o cafeterie, un punct de presa, o florarie si o farmacie, potrivit informatiilor de pe site-ul Sanador.

Cu cine va concura noul spital al Sanador?

In Bucuresti, cel mai mare spital privat functional in prezent este detinut de MedLife, in zona Grivitei - Life Memorial. Aceasta are o capacitate de peste 120 paturi si o suprafata de 12.500 metri patrati.

Reteaua Regina Maria, fosta Centrul Medical Unirea (CMU), opereaza in zona Floreasca spitalul Euroclinic, cu o capacitate de sub 100 de paturi. Euroclinic este primul spital privat din Bucuresti, fiind detinut pana la preluarea de catre CMU, in 2010, de grupul olandez Eureko.





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri