Evaziunea fiscala in Romania zilelor noastre a devenit un subiect banal. Va invit sa faceti un exercitiu simplu: imaginati-va o saptamana din viata si apoi calculati cu cat a fost prejudiciat bugetul de stat, avandu-va pe dumneavoastra complice. Sa pornim de la chioscul din fata blocului de unde va faceti cumparaturile de zi cu zi. Bonul fiscal este o notiune desueta pentru domnul vanzator. Sa continuam cu restaurantele, shawormeriile si, in general, majoritatea locurilor unde serviti masa. Sau poate mancati la birou. Nici o problema: evaziunea se face si la pachet. In weekend, mergeti de exemplu la un targ cu produse bio. Bon fiscal? Cred ca glumiti. Sau poate doriti sa mergeti la munte, la o cabana sau un hotel cu familia. Daca veti solicita factura sau bon fiscal deja va veti simti cumva ca un intrus in casa omului. Cum sa va permiteti asa ceva?
Conform datelor furnizate de INS, o familie cheltuieste in medie 2.000 de lei pe luna. Circa 60% din aceasta suma reprezinta cheltuieli nefiscalizate in economie. Prin neemiterea bonurilor fiscale de catre comercianti, dumneavoastra ati sprijinit prejudicierea bugetului de stat cu 24% reprezentand TVA si 16% impozit pe profit. Deci intr-o luna, impreuna cu ei ati prejudiciat bugetul de stat cu circa 450 de RON.
Explicatiile pentru fenomenul expus mai sus sunt numeroase, incepand de la clasicul: "Dar ce, eu muncesc pentru stat?", continuand cu comoditatea cumparatorilor si uneori jena de a solicita bon fiscal si terminand cu pretul care, prin nefiscalizare ar fi mai mic, deci mai avantajos pentru cumparatori. Mai mult chiar, exista si comercianti care si-au "adaptat" ofertele realitatilor curente, spunand ca pretul fara factura/bon fiscal este de x, iar cu este de x*1,24.
In timp ce nivelul evaziunii fiscale este estimat in Romania la circa 30-40% din PIB, autoritatile se concentreaza pe combaterea marii evaziuni fiscale, neluand in calcul faptul ca, pana la urma toata evaziunea ce are loc pe orice circuit comercial are ca si debuseu cumparatorul final. Nimeni pana in prezent nu a adus intr-o discutie serioasa posibilitatea de cointeresare a consumatorului final in combaterea evaziunii. Eu vad ca solutie la problema evaziunii, cointeresarea a consumatorului final (cumparatorului) in sprijinirea autoritatilor in vederea combaterii fenomenului. Nu este o idee noua, ea functioneaza cu succes in alte tari.
Mica evaziune fiscala, asa cum este ea denumita de autoritati este cel mai periculos factor pentru economia nationala. Riscurile ei sunt relativ scazute pentru cei care o fac, sumele sunt mici, dar caracterul ei permanent si repetitiv conduce la pierderi uriase de bani pentru bugetul de stat. Mai mult, fiscalizarea relatiei distribuitori - consumatori finali nu va mai permite existenta evaziunii fiscale pe relatia importator /producator – distribuitori.
Cota de impozit pe venit obtinut din aproape orice sursa (salarii, dividende, drepturi de autor, etc.) este de 16%. Sa presupunem ca aceasta cota ar creste la 20%. Sau la 25%. Nu va speriati. Nu propun cresterea fiscalitatii, ci din contra. Dar daca, din acei 20%, 10% ar fi retinuti la sursa de catre platitorul de venit, iar pentru diferenta de 10% statul ar acorda deductibilitati pentru toate achizitiile realizate de persoanele fizice? Oare atunci ati fi interesati sa solicitati bon fiscal?
Va dau un exemplu numeric: o familie castiga in prezent o suma neta de 4.200 lei, din care cheltuieste lunar 3.000 de lei. Impozitul platit pentru aceasta suma este de 800 lei (5.000 - 16%*5.000 = 4.200). Daca in loc de 800 de lei ati plati doar 10% (respectiv 500 de lei), iar pentru diferenta de 300 de lei impozit (reprezentand suma bruta de 1.875 lei - 300/0,16) statul v-ar da dreptul sa nu platiti impozit cu conditia de a colecta bonuri fiscale? Parerea mea este ca in acel moment absolut toata lumea va proceda la solicitarea si strangerea acestor bonuri fiscale.
Dar haideti sa vedem impactul asupra bugetului de stat: in acel moment familia in cauza va impune comerciantilor de orice fel emiterea bonului fiscal. Presupunand ca se solicita bonuri fiscale pentru sume de 1875 lei, bugetul de stat va incasa TVA si impozit pe profit reprezentand circa 600 de lei. Asadar, pe de o partebugetul "pierde" 300 de lei la impozitul pe venit de orice natura, dar castiga 600 de lei prin obligarea comerciantilor in a emite bon fiscal. Destul de simplu, nu?
Exemplul de mai sus a avut in vedere faptul ca se solicita bon fiscal doar cat sa acopere deductibilitatea la nivelul persoanelor fizice. In realitate insa, dupa ce consumatorul a fost educat sub aspectul fiscalizarii, acesta va solicita in continuare bonuri fiscale, nestiind daca are suficiente sau nu si, de asemenea, avand posibilitatea de a le putea compensa in perioada urmatoare. In plus, dupa ce aceasta procedura devine rutina, in timp nu va mai exista evaziunea prin neemiterea bonurilor/facturilor fiscale.
Conform datelor furnizate de INS, o familie cheltuieste in medie 2.000 de lei pe luna. Circa 60% din aceasta suma reprezinta cheltuieli nefiscalizate in economie. Prin neemiterea bonurilor fiscale de catre comercianti, dumneavoastra ati sprijinit prejudicierea bugetului de stat cu 24% reprezentand TVA si 16% impozit pe profit. Deci intr-o luna, impreuna cu ei ati prejudiciat bugetul de stat cu circa 450 de RON.
Explicatiile pentru fenomenul expus mai sus sunt numeroase, incepand de la clasicul: "Dar ce, eu muncesc pentru stat?", continuand cu comoditatea cumparatorilor si uneori jena de a solicita bon fiscal si terminand cu pretul care, prin nefiscalizare ar fi mai mic, deci mai avantajos pentru cumparatori. Mai mult chiar, exista si comercianti care si-au "adaptat" ofertele realitatilor curente, spunand ca pretul fara factura/bon fiscal este de x, iar cu este de x*1,24.
In timp ce nivelul evaziunii fiscale este estimat in Romania la circa 30-40% din PIB, autoritatile se concentreaza pe combaterea marii evaziuni fiscale, neluand in calcul faptul ca, pana la urma toata evaziunea ce are loc pe orice circuit comercial are ca si debuseu cumparatorul final. Nimeni pana in prezent nu a adus intr-o discutie serioasa posibilitatea de cointeresare a consumatorului final in combaterea evaziunii. Eu vad ca solutie la problema evaziunii, cointeresarea a consumatorului final (cumparatorului) in sprijinirea autoritatilor in vederea combaterii fenomenului. Nu este o idee noua, ea functioneaza cu succes in alte tari.
Mica evaziune fiscala, asa cum este ea denumita de autoritati este cel mai periculos factor pentru economia nationala. Riscurile ei sunt relativ scazute pentru cei care o fac, sumele sunt mici, dar caracterul ei permanent si repetitiv conduce la pierderi uriase de bani pentru bugetul de stat. Mai mult, fiscalizarea relatiei distribuitori - consumatori finali nu va mai permite existenta evaziunii fiscale pe relatia importator /producator – distribuitori.
Cota de impozit pe venit obtinut din aproape orice sursa (salarii, dividende, drepturi de autor, etc.) este de 16%. Sa presupunem ca aceasta cota ar creste la 20%. Sau la 25%. Nu va speriati. Nu propun cresterea fiscalitatii, ci din contra. Dar daca, din acei 20%, 10% ar fi retinuti la sursa de catre platitorul de venit, iar pentru diferenta de 10% statul ar acorda deductibilitati pentru toate achizitiile realizate de persoanele fizice? Oare atunci ati fi interesati sa solicitati bon fiscal?
Va dau un exemplu numeric: o familie castiga in prezent o suma neta de 4.200 lei, din care cheltuieste lunar 3.000 de lei. Impozitul platit pentru aceasta suma este de 800 lei (5.000 - 16%*5.000 = 4.200). Daca in loc de 800 de lei ati plati doar 10% (respectiv 500 de lei), iar pentru diferenta de 300 de lei impozit (reprezentand suma bruta de 1.875 lei - 300/0,16) statul v-ar da dreptul sa nu platiti impozit cu conditia de a colecta bonuri fiscale? Parerea mea este ca in acel moment absolut toata lumea va proceda la solicitarea si strangerea acestor bonuri fiscale.
Dar haideti sa vedem impactul asupra bugetului de stat: in acel moment familia in cauza va impune comerciantilor de orice fel emiterea bonului fiscal. Presupunand ca se solicita bonuri fiscale pentru sume de 1875 lei, bugetul de stat va incasa TVA si impozit pe profit reprezentand circa 600 de lei. Asadar, pe de o partebugetul "pierde" 300 de lei la impozitul pe venit de orice natura, dar castiga 600 de lei prin obligarea comerciantilor in a emite bon fiscal. Destul de simplu, nu?
Exemplul de mai sus a avut in vedere faptul ca se solicita bon fiscal doar cat sa acopere deductibilitatea la nivelul persoanelor fizice. In realitate insa, dupa ce consumatorul a fost educat sub aspectul fiscalizarii, acesta va solicita in continuare bonuri fiscale, nestiind daca are suficiente sau nu si, de asemenea, avand posibilitatea de a le putea compensa in perioada urmatoare. In plus, dupa ce aceasta procedura devine rutina, in timp nu va mai exista evaziunea prin neemiterea bonurilor/facturilor fiscale.
